IAS 40

IAS 40 prescrie tratamentul contabil al investitiilor imobiliare si cerintele de prezentare a informatiilor aferente. Standardul intra in vigoare pentru situatiile financiare anuale aferente perioadelor cu incepere de la 1 ianuarie 2001.

Standardul inlocuieste cerintele anterioare existente in IAS 25, Contabilitatea investitiilor financiare. In baza IAS 25, o intreprindere putea sa aleaga dintr-o varietate de tratamente contabile aplicate investitiilor imobiliare ( Inregistrarea la cost mai putin amortizarea, conform tratamentului contabil prezentat in IAS 16, Imobilizari corporale, reevaluarea cu amortizare conform tratamentului contabil alternativ permis din IAS 16, inregistrarea la cost mai putin deprecierea, conform IAS 25 sau reevaluarea conform IAS

25).

Investitiile imobiliare sunt definite ca fiind acele proprietati imobiliare (teren sau cladire-sau o parte a unei cladiri-sau ambele) detinute (de proprietar sau de locatar in baza unui contract de leasing financiar) mai degraba in scopul inchirierii sau cresterea valorii capitalului sau ambele, dacat pentru:

-a fi utilizate in productia de bunuri, prestarea de servicii sau in scopuri administrative sau

-a fi vandute pe parcursul desfasurarii normale a activitatii.

Acest Standard nu este aplicabil pentru:

a) proprietati imobiliare utilizate de posesor (acestea fiind proprietatile imobiliare detinute pentru a fi utilizate in productia de bunuri, prestarea de servicii sau in scopuri administrative) – inregistrate in baza IAS 16, Imobilizari corporale, fie la cost mai putin amortizarea, fie la valoarea reevaluata mai putin amortizarea ulterioara;

b) proprietati imobiliare destinate vanzarii pe parcursul desfasurarii normale a activitatii, inregistrate la minimul dintre cost si valoarea relizabila neta, conform IAS 2, Stocuri;

c) proprietati imobiliare care au fost construite sau imbunatatite cu scopul de a fi utilizate ca investitie imobiliara – IAS 16 este aplicabil acestor tipuri de proprietati pana la definitivarea constructiei sau imbunatatirii, moment in care proprietatea imobiliara devine investitie imobiliara si se aplica Standardul de fata. Acest standard se aplica totusi investitiilor imobiliare existente care sufera un nou proces de imbunatatire cu scopul de a continua sa fie utilizate ca investitii imobiliare;

d) interesul detinut de un locatar in baza unui contract de leasing operational – acoperit de IAS 17, Leasing;

e) active biologice ale terenului, aferente activitatii agricole – tratate de IAS 41, Agricultura;

f) concesiuni miniere, prospectiuni si extractie de minereu, petrol, gaze naturale neregenerabile similare.

Standardul permite intreprinderilor sa aleaga intre:

a) un model bazat pe valoarea justa: investitia imobiliara trebuie evaluata la valoarea justa, iar modificarile inregistrate in valoarea justa trebuie recunoscute in contul de profit si pierdere; sau

b) un model bazat pe cost. Acest model este, de fapt, tratamentul contabil de baza stabilit de IAS 16, Imobilizari corporale: investitia imobiliara trebuie evaluat la cost mai putin amortizarea ( minus pierderile cumulate din depreciere). O intreprindere care opteaza pentru modelul bazat pe cost trebuie sa prezinte informatii in legatura cu valoarea justa a investitiei sale imobiliare.

Modelul bazat pe valoarea justa difera de cel bazat pe reevaluare, acesta din urma fiind deja permis de Consiliu pentru anumite active nefinanciare. Pe baza modelului de reevaluare, cresterile inregistrate in valoarea contabila peste cost sunt recunoscute ca surplus din reevaluare. Totusi, conform modelului bazat pe valoare justa, toate modificarile survenite in valoarea justa sunt recunoscute in contul de profit si pierdere.

Standardul cere ca o intreprindere sa aplice modelul ales tuturor investitiilor sale imobiliare. Trecerea de la un model la altul trebuie efectuata doar daca schimbarea va avea ca efect o prezentare mai corespunzatoare. Standardul afirma ca aparitia acestui efect este putin probabila in cazul trecerii de la modelul bazat pe valoarea justa la cel bazat pe cost.

In situatii exceptionale, exista dovada sigura, in momentul in care o intreprindere achitizioneaza pentru prima data o investitie imobiliara( sau in momentul in care proprietatea imobiliara existenta devine pentru prima data investitie imobiliara, ca urmare a finalizarii sau imbunatatirii constructiei, sau ca schimbare a utilizarii), ca respectiva intreprindere nu va putea determina in mod credibil valoarea justa a investitiei imobiliare, pe o baza continua. In asemenea situatii, Standardul cere intreprinderii sa evalueze respective investitie imobiliara utilizand tratamentul contabil din IAS 16, pana in momentul cedarii investitiei imobiliare. Valoarea reziduala a investitiei imobiliare trbuie considerata a fie egala cu zero. O intreprindere care a ales modelul bazat pe valoarea justa evalueaza toate celelalte investitii imobiliare ale sale la valoarea justa.

Anexa A cuprinde un arbore decizional care rezuma modul in care o intreprindere decide sa aplice IAS 40 (pentru investitii imobiliare), mai degraba decat IAS 16, Imobilizari corporale (pentru proprietati imobiliare utilizate de posesor sau acelea care sunt construite sau imbunatatite pentru a fi in viitor utilizate ca investitii imobiliare), sau IAS 2, Stocuri (pentru proprietatile imobiliare detinute in scopul vanzarii pe parcursul desfasurarii normale a activitatii).