Imobilizări corporale - cheltuieli ulterioare

1. Imobilizari corporale: considerente generale

Imobilizările corporale, numite şi active fixe tangibile sau imobilizări fizice, sunt procurate pentru a servi exploatării şi nu pentru a fi revândute; prin natura lor, au o durată de utilizare relativ lungă şi, în mod obişnuit, sunt amortizate; sunt bunuri de natură corporală, se disting de stocuri prin faptul că nu sunt încorporate din punct de vedere fizic în produsele (serviciile) realizate cu ajutorul lor.

Ordinul 3055/2009 defineste activul ca fiind un rezultat al unor evenimente trecute, o resursă controlată de către entitate, de la care se asteaptă să genereze beneficii economice viitoare pentru o intreprindere.

În concepţia Standardelor Internaţionale de Contabilitate, „terenurile şi mijloacele fixe sunt imobilizări corporale deţinute de o întreprindere pentru a fi utilizate în producţia de bunuri sau în prestarea de servicii, pentru a fi închiriate terţilor, sau pentru a fi folosite în scopuri administrative şi este posibil a fi utilizate pe parcursul mai multor perioade.".

Activele imobilizate corporale au valoarea încorporată în conţinutul lor material spre deosebire de imobilizările necorporale a căror valoare se concretizează în cheltuielile făcute pentru obţinerea acestora: este cazul licenţelor, brevetelor, etc.

Standardul International care face recomandări cu privire la imobilizările corporale este IAS 16. Obiectivul acestei norme este descrierea tratamentului contabil pentru imobilizările corporale. Problema principală în contabilizarea imobilizărilor corporale este identificarea momentului de recunoastere a acestor active, a valorii contabile si a amortizării aferente.

Standardul international de contabilitate IAS 16 “Imobilizări corporale” defineste imobilizările corporale ca fiind acele elemente tangibile care îndeplinesc următoarele conditii:

• sunt detinute de o intreprindere pentru a fi utlizate în productia de bunuri sau prestarea de servicii, pentru a fi închiriate tertiilor sau pentru a fi folosite în scopuri administrative;

• sunt preconizate a fi utilizate pe parcursul mai multor perioade si au o valoare mai mare decât limita prevazută de reglementările legale în vigoare .

Imobilizările corporale cuprind acele bunuri care au un continut material, corporal, tangibil si se compun din terenuri si constructii; instalatii tehnice, mijloace de transport, animale si plantatii; mobilier, aparatură birotică, echipamente de protectie a valorilor umane si materiale si alte active corporale; imobilizări corporale în curs de executie si avansuri acordate pentru imobilizări corporale.

Structurarea imobilizărilor corporale în aceste categorii are în vedere următoarele:

• terenurile nu se uzează, nefiind necesară înlocuirea lor pe cand celalalte imobilizări se uzează făcând necesară înlocuirea lor cu altele noi de aceeasi spetă;

• valoarea neta contabilă a terenurilor poate creşte în funcţie de factori ca: amplasament, apropiere de pieţe, grad de fertilitate etc, în timp ce pentru restul imobilizărilor valoarea scade pe măsura utilizării lor. Ele se supun amortizării, dar terenurile nu sunt supuse acestui process. Investiţiile efectuate pentru amenajarea terenurilor sunt însă, supuse amortizării.

Pentru înregistrarea corectă a imobilizărilor corporale trebuie făcute următoarele delimitări:

- Delimitarea între imobilizări corporale şi stocuri

Durata de utilizare de l an şi valoarea de intrare mai mare decât limita stabilită legal sunt condiţiile ce stau la baza delimitării bunurilor economice în imobilizări corporale şi stocuri. În activitatea practică, unităţile economice pot contabiliza trecerea unor stocuri în categoria imobilizărilor, aceasta în funcţie de destinaţia bunului în unitate.

- Delimitarea între imobilizări corporale şi cheltuieli

• În situaţia unui element nou: cheltuielile efectuate pentru realizarea unui bun material destinat să rămână durabil în patrimoniu, constituie imobilizări corporale.

• În cazul elementelor deja existente:

- cheltuielile care au ca efect menţinerea bunului în stare normală de utilizare, sunt considerate cheltuieli de exploatare;

- cheltuielile care au ca efect o creştere de valoare a unei imobilizări sau o creştere a duratei de utilizare au natura de imobilizări, bunul economic mărindu-şi valoarea.