Imobilizări corporale - SC Palas Paper Marine SRL

Cap. 1: Bazele teoretice si organizatorice ale contabilitatii imobilizarilor corporale

1.1. Definitii si clasificari privind activele imobilizate

Imobilizările cuprind, în general, valorile economice de investiţie care constituie baza şi mijloacele de acţiune ale unităţii patrimoniale, concretizându-se atât prin durata şi durabilitatea lor mai îndelungată (mai mare de un an) cât şi participarea repetată la circuitul economic.

În literatura de specialitate, imobilizările sunt definite ca acele valori patrimoniale destinate de a servi de o manieră durabilă, pe o perioadă mai mare de timp (de regulă mai mare de un an) activitatea întreprinderii.

Deci funcţia acestor bunuri este fixată în activitatea economică şi socială a unităţii patrimoniale, fără ca prin destinaţia lor să se delimiteze ca bunuri destinate direct comercializării.

Caracteristica lor de bază constă în faptul că ele nu se consumă şi nu se înlocuiesc după prima utilizare.

Imobilizările prevăzute în activul bilanţului sunt numai bunurile sau drepturile reale ce constituie proprietatea unităţii patrimoniale. Bunurile pe care aceasta le utilizează, dar care nu sunt proprietatea sa, nu trebuie să figureze în bilanţ.

Având în vedere modul de participare la exploatare, structura tehnică şi comportamentul lor economic, activele imobilizate sunt grupate în următoarele categorii:

a) Active imobilizate necorporale (imobilizări necorporale sau active intangibile). Sunt acele valori ce se utilizează o perioadă mai mare de un an, contribuind direct sau indirect la profitul întreprinderii. Caracteristica de bază a acestor imobilizări este dată de faptul că ele nu îmbracă o formă concret materială.

b) Active imobilizate corporale (imobilizări materiale, active fixe tangibile). Sunt reprezentate de acele bunuri materiale obţinute de o unitate patrimonială pentru a fi utilizate o perioadă îndelungată, în producţia de bunuri sau prestare de servicii, fie pentru a fi închiriate terţilor, fie pentru susţinerea activităţii administrative. Ele deţin ponderea cea mai mare în totalul activelor imobilizate.

c) Active imobilizate financiare (active fixe financiare, investiţii financiare sau de portofoliu). Cuprind acele valori financiare investite de o unitate patrimonială în capitalul altor societăţi, pe o perioadă mai mare de un an, şi care aduc profit investitorului sub formă de dividend sau dobândă.

d) Active imobilizate în curs (neterminate). Se concretizează în lucrări de investiţii care la sfârşitul exerciţiului nu sunt terminate şi care la finalizare se regăsesc, de regulă, sub formă de imobilizări corporale şi mai rar, sub forma imobilizărilor necorporale.

În ceea ce priveşte evaluarea activelor imobilizate, aceasta se face diferit, în funcţie de modul de dobândire.

Ca regulă generală, elementele activului imobilizat sunt înscrise în bilanţ la valoarea lor de intrare (contul istoric) sau , dacă este cazul, la cea rezultată din reevaluare. Ele figurează la această valoare pe toată durata existenţei lor, chiar dacă sunt parţial amortizate.

Valoare de intrare a unei imobilizări corespunde costului său de achiziţie sau costului de producţie dacă este produsă în cadrul aceleaşi unităţi patrimoniale, sau la valoarea de utilitate, dacă bunurile de această natură intră în patrimoniul unităţii cu titlu gratuit. Costul de achiziţie al unei imobilizări este egal cu preţul de cumpărare, taxele nerecuperabile, cheltuieli de transport-aprovizionare şi alte cheltuieli accesorii necesare pentru punerea în stare de utilitate sau intrare în gestiune a bunului respectiv.

Costul de producţie al activelor imobilizate create în aceiaşi unitate patrimonială include costul de achiziţie al materialelor şi utilajelor încorporate, celelalte cheltuieli directe de producţie, precum şi cota cheltuielilor indirecte repartizate raţional asupra bunului obţinut.

Valoarea de utilitate a imobilizărilor intrate cu titlu gratuit se apreciază în funcţie de preţul pieţei din momentul intrării, gradul de uzură estimat (atunci când acestea sunt parţial uzate) şi utilitatea acestora pentru unitatea patrimonială respectivă.

Imobilizările necorporale deţin o pondere redusă în ansamblul activelor imobilizate ale unei unităţi patrimoniale şi se caracterizează printr-un conţinut eterogen, cuprinzând:

- cheltuielile de constituire;

- cheltuielile de cercetare-dezvoltare;

- concesiunile, brevetele şi alte drepturi şi valori similare;

- fondul comercial;

- alte imobilizări necorporale.

Având în vedere conţinutul eterogen al activelor fixe necorporale, precum şi unele particularităţi ce intervin în comportamentul financiar al fiecăruia din elementele constitutive, a apărut necesitatea de a asigura contabilitatea separată a fiecărei componente.

Imobilizările corporale, ca parte componentă a mijloacelor de producţie a unei societăţi comerciale, deţin ponderea cea mai mare în totalul activelor imobilizate, caracterizând totodată capacitatea tehnică a acesteia. Imobilizările corporale, în concordanţă cu noul plan contabil general, cuprind două structuri distincte şi anume: terenurile şi mijloacele fixe.

Desfăşurarea activităţii agenţilor economici în condiţiile unei economii concurenţiale a impus şi o nouă orientare în domeniul contabilităţii, în sensul că aceasta are rolul de a evidenţia toate valorile materiale şi băneşti de care aceştia dispun la un moment dat. În această orientare se înscrie şi reflectarea contabilă distinctă a terenurilor aflate în proprietatea sau în folosinţa unităţilor patrimoniale. (În economia centralizată, terenurile nu erau evidenţiate în contabilitate, fiind considerate fără valoare).

Din punct de vedere al regimului lor financiar, terenurile sunt structurate în două grupe şi anume: terenuri şi amenajări de terenuri care sunt reflectate distinct şi în contabilitate.

1.2. Evaluarea imobilizarilor corporale

Pentru recunoasterea in contabilitate, este necesara exprimarea in unitati monetare a fiecarei structuri bilantiere. Aceasta operatie se numeste evaluare si are loc diferit, in functie de elementul la care se refera si de momentul la care se efectueaza. In legatura cu momentul de efectuare, se contureaza:

- evaluarea cu ocazia primei recunoasteri in contabilitate;

- evaluarea la data inventarierii;

- evaluarea la data inchiderii exercitiului financiar (la momentul intocmirii bilantului);

- evaluarea la incetarea recunoasterii in contabilitate

Aceste patru momente sunt valabile pentru orice element bilantier luat in discutie.

Pentru imobilizari, evaluarea se face de asemenea in cele patru momente.

Evaluarea imobilizarilor corporale in momentul intrarii

In cazul imobilizarilor corporale, evaluarea la momentul primei recunoasteri in contabilitate se face diferit, in functir de modalitatea de intrare:

a) Achizitia de la furnizori presupune evaluarea imobilizarii la cost de achizitie .

Costul de achizitie este format din pretul de cumparare al bunilui respectiv (inscris in factura emisa de furnizor), taxe care nu se mai recupereaza (taxe vamale, accize) cheltuieli de transport si eventuale cheltuieli de montare si punere in functiune a actvului respectiv.