Impactul evaluării stocurilor asupra situației și poziției financiare a entității

Rezumat:

IAS-urile sunt Standardele Internaționale de Raportare Financiară (cunoscute sub acronimul IFRS provenit de la denumirea în limba engleză International Financial Reporting Standards) reprezintă un set de standarde contabile. În prezent, ele sunt emise de International Accounting Standards Board (IASB). Multe dintre standardele care fac parte din IFRS sunt cunoscute sub vechea denumire de Standarde Internaționale de Contabilitate (IAS).

IAS au fost emise între 1973 și 2001 de către consiliul International Accounting Standards Committee (IASC). În aprilie 2001, IASB a adoptat toate standardele IAS, ulterior continuând dezvoltarea lor. Noile standarde poartă însă denumirea de IFRS.

Deși în prezent nu se mai emit standarde IAS, cele deja existente sunt în continuare în vigoare până la înlocuirea sau modificarea lor prin emiterea de noi standarde IFRS.

Standardul Internațional de Contabilitate 2 - STOCURI este un Standard Internațional de Raportare Financiară produs și distribuit de International Accounting Standards Board (IASB) cu scopul de a descrie principiile referitoare la evaluarea și clasificarea stocurilor.

IAS 2 definește stocurile ca fiind active care:

- (a) sunt deținute în vederea vânzării în cadrul desfășurării normale a activității,

- (b) se află în procesul producției în vederea vânzării în cadrul desfășurării normale a activității,

- (c) sunt materiale care vor fi consumate în procesul producției sau prestării de servicii.

IAS 2 prevede ca acele active care sunt considerate stocuri să fie înregistrate în contabilitate la valoarea cea mai mică dintre cost și valoarea realizabilă netă.

Costul include nu numai costul de achiziție ci și costurile de conversie, care reprezintă costurile realizate pentru aducerea stocurilor în starea și locația prezentă, ca de exemplu forța de munca directă. IAS 2 de asemenea permite capitalizarea cheltuielilor de producție indirecte (variabile si fixe) cu condiția alocării cheltuielilor de producție fixe pe o bază sistematică și coerentă în raport cu nivelul normal de producție.

În cazul în care producția este mai mică decât în mod obișnuit, cheltuielile de producție fixe în exces trebuie prezentate ca și cheltuieli, nefiind capitalizate. În cazul opus, atunci când producția este anormal de mare, cheltuielile de producție fixe alocate pe unitate trebuie micșorate, astfel încât să nu se supraevalueze stocurile.

În cazul în care din același proces rezultă mai multe produse, de exemplu un produs principal și unul secundar, atunci când costurile nu sunt complet separate, ele trebuie alocate “pe o bază coerentă și raționala”, de exemplu bazat pe valoarea de piață a fiecărei unități de produs de indată ce produsele respective devin separate.

1. INTRODUCERE

Prezentul articol tratează problematica evaluării și prezentării stocurilor în situațiile financiare. Motivul pentru care am ales ca subiect de discuție stocurile rezidă în importanța pe care acestea le au în activitatea entității economice. Stocurile sunt active care se pot regăsi fie sub forma materiilor prime, a materialelor și altor consumabile care urmează să fie folosite în procesul de producție sau pentru prestarea de servicii; fie în curs de producție sau ca produse finite, în vederea vânzării; fie sunt cumpărate și deținute cu scopul revânzării (de ex: mărfurile sau terenurile și alte proprietăți imobiliare deținute cu scopul de a fi revândute). De asemenea, sunt incluse în categoria stocurilor costurile serviciilor prestate de un furnizor pentru care acesta nu a recunoscut încă venitul final („serviciile în curs de execuție”). Observăm că scopul sau destinația activelor determină încadrarea lor în aceste categorii și mai puțin, natura lor.

Evaluarea în contabilitate reprezintă procesul prin care se determină valoarea la care elementele situațiilor financiare sunt recunoscute în contabilitate și prezentate în bilanț și contul de profit și pierdere.

Entitățile economice care aplică IFRS prezintă în notele la situațiile financiare informații privind politicile contabile folosite la evaluarea stocurilor, inclusiv formulele folosite pentru determinarea costului conform art. 36, pct (a), IAS 2.

Respectarea principiului prudenței pentru a integra incertitudinea în evaluarea contabilă urmărește evitarea riscului de transfer în perioadele viitoare a incertitudinilor prezente susceptibile de a greva entitatea economică. Una din consecințele principale ale acestui principiu este constituirea ajustărilor pentru deprecierea stocurilor. Prin urmare cel de-al doilea obiectiv al prezentei lucrări constă în reflectarea măsurii în care entitățile supuse studiului înregistrează ajustări pentru deprecierea stocurilor la data bilanțului precum și în evidențierea modului de prezentare a informațiilor privind modalitatea de calcul a valorii realizabile nete. (IASB 2009 International Financial Reporting Standards, Ed. CECCAR).