Implicații ale Informaticii în Gestiunea Stocurilor de Materiale

Capitolul 1: Stocurile în economia societăţii comerciale

Desfăşurarea activităţii oricărui agent economic presupune intervenţia unei mari diversităţi de active circulante. În cadrul lor, stocurile de materiale deţin rolul hotărâtor în realizarea obiectului de activitate al fiecărei întreprinderi a cărei activitate de bază este activitatea de producţie.

Gestiunea stocurilor reprezintă unul din procesele economice căruia i se acordă o atenţie deosebită, preocupările fiind îndreptate spre eficientizarea lor prin mai buna conducere şi organizare, asigurarea concordanţei desfăşurării acestora în raport cu problemele de furnizare-transport a resurselor materiale şi cele de producţie, dimensionarea raţională a stocurilor şi accelerarea vitezei fondurilor unităţilor productive.

1.1. Definiţie şi clasificări

Ca proces economic complex, gestiunea stocurilor are o sferă largă de cuprindere, aceasta incluzând atât probleme de conducere, de dimensionare, de optimizare a amplasării stocurilor, de repartizare a lor, de formare şi de evidenţă a acestora cât şi probleme de recepţie, de depozitare şi păstrare, de urmărire şi control, de redistribuire şi mod de utilizare.

Organizarea corespunzătoare a gestiunii stocurilor impune respectarea anumitor restricţii:

- identificarea strictă a naturii bunului;

- clasificarea bunurilor după destinaţie;

- înregistrarea intrării în stoc în momentul transferului proprietăţii;

- permanenţa şi exactitatea evaluării intrărilor, ieşirilor şi stocului.

Regulamentul privind aplicarea Legii contabilităţii defineşte stocurile ca fiind "ansamblul bunurilor şi serviciilor din cadrul unităţii patrimoniale destinate fie vânzării în aceeaşi stare sau după parcurgerea anumitor stadii ale procesului de fabricaţie, fie consumării de la prima lor utilizare". Ele se caracterizează, în general, printr-o viteză de rotaţie mai mare, servind activitatea întreprinderii pe o perioadă mai mică de un an.

Deşi stocurile reprezintă un termen generic ce grupează o mare varietate de elemente ale activului circulant, acestea pot fi analizate pe grupe relativ mai omogene, pentru a răspunde cerinţelor gestiunii.

În categoria stocurilor se includ şi bunurile de natura stocurilor care nu se află, momentan, în patrimoniul unităţii, din punct de vedere fizic, dar care sunt proprietatea sa. Ele se află temporar la terţi, din diferite cauze sau în anumite scopuri (custodie, prelucrare, consignaţie) şi se reflectă distinct în contabilitate cu ajutorul unor conturi specifice.

Stocurile pot fi clasificate după mai multe criterii, astfel:1

a) după funcţia îndeplinită în activitatea de producţie:

- stocuri de siguranţă, destinate evitării riscurilor datorate variaţiilor aleatoare ale consumului sau producţiei;

- stocuri de reaprovizionare, destinate optimizării funcţiei de producţie, prin adoptarea unor cantităţi economice de lansat, diferite de cantităţile consumate în unitatea de timp. Acest stoc permite utilizarea optimă a mijloacelor de producţie.

- stocuri “pe flux” (producţie neterminată).

b) după rolul jucat pe plan economic:

- stocuri cu rol regulator, care au ca obiectiv reglarea fluxului de intrare şi de ieşire a produselor între două stadii succesive ale procesului tehnologic;

- stocuri cu rol strategic, care în esenţă sunt formate din piese sau ansamble folosite de serviciul de întreţinere, necesare înlocuirii rapide a lor în caz de avarie la instalaţiile vitale ale întreprinderii;

- stocuri speculative care sunt mai puţin legate de activitatea întreprinderii şi se referă în general la produse şi materiale rare, a căror valoare nu este fluctuantă.

c) după natura fizică:

- materii prime, participă direct la procesul de fabricaţie şi se regăsesc total sau parţial în produsul obişnuit, în forma lor iniţială sau transformată;

- materiale consumabile, care se referă la combustibili, materiale pentru ambalaje, piese de schimb, seminţe şi materiale de plantat, furaje şi alte materiale consumabile, care participă indirect la procesul de fabricaţie fără a se regăsi, în general, în produsul obişnuit.