Impozitul pe Profit

Imagine preview
(7/10 din 2 voturi)

Acest proiect trateaza Impozitul pe Profit.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 34 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Contabilitate

Cuprins

CAPITOLUL I
I.1 Impozitul – Prezentare generala
I.2 Elemente tehnice ale impozitului
I.3 Clasificarea impozitelor
CAPITOLUL II
II.1. Impozitul pe profit – Notiuni generale
II.2. Sfera de aplicabilitate a impozitului si scutiri de la plata impozitului
II.3. Persoane impozabile
CAPITOLUL III
Calculul profitului impozabil
III.1. Venituri neimpozabile
III.2. Cheltuieli deductibile
III.3. Cheltuieli cu deductibilitate limitată
III.4. Cheltuieli nedeductibile
III.5. Pierderi fiscale
CAPITOLUL IV
IV.1.Cheltuieli cu dobanzile si cheltuieli din diferente de curs valutar
IV.2.Cheltuieli de protocol
IV.3.Cheltuieli de sponsorizare
IV.4.Perisabilitati
IV.5.Ajustari pentru deprecierea creantelor
CAPITOLUL V
Aspecte fiscale internaţionale
V.1. Veniturile unui sediu permanent
V.2. Venituri obţinute de persoanele juridice străine din proprietăţi imobiliare şi din vânzarea-cesionarea titlurilor de participare
V.3. Credit fiscal
V.4. Pierderi fiscale externe
CAPITOLUL VI
VI.1 Plata impozitului
VI.2 Depunerea declaraţiilor de impozit pe profit
CAPITOLUL VII
Reflectarea in contabilitate a impozitului pe profit
Bibliografie

Extras din document

Capitolul I Impozitul – Prezentare generala

I.1 Impozitul

Impunerea fiscală este o formă de constituire a unei părţi din veniturile statului, caracterizată prin prelevarea conform legii a unei părţi din veniturile sau averea persoanelor fizice sau juridice, în vederea acoperirii cheltuielilor publice. Ca rezultat al impunerii fiscale se formează veniturile fiscale ale statului, în principal sub forma impozitelor şi taxelor.

Impozitele reprezintă cea mai importantă resursă financiară a statului şi cea mai veche, în ordinea apariţiei veniturilor publice .

Fiind folosite ca instrument de intervenţie a statului în viaţa economică, impozitele au devenit o metodă de conducere prin care se reglează mecanismele pieţei. In funcţie de intenţia legiuitorului, impozitele se pot manifesta ca instrument de stimulare sau frânare a unor activităţi de creştere ori reducere a producţiei sau consumului unui anumit produs. Ele servesc ca metode intervenţioniste cu caracter conjunctural sau structural, pentru corectarea evoluţiei, pentru stabilizarea si echilibrarea creşterii economice.

Impozitul reprezintă o formă de prelevare obligatorie, la dispoziţia statului, fără contraprestaţie directă şi cu titlu nerambursabil, a unei părţi din veniturile sau averea persoanelor fizice şi/sau juridice, în vederea acoperirii unor necesităţi de interes general (învăţământ, cultură, sănătate, armată, administraţii publice, etc). Această definiţie relevă următoarele caracteristici ale impozitului:

1. este o prelevare cu caracter obligatoriu, adică este efect al legii, care precizează la cine se referă, în legătură cu ce se stabileşte, etc; se refera la faptul ca plata impozitelor catre stat este o sarcina impusa tuturor persoanelor fizice si juridice care realizeaza venituri din: salarii, profit, veniturile realizate de liber profesionisti, etc.

2. impozitul este fără contraprestaţie; adică, în schimbul plăţii lui, nu se poate pretinde un serviciu imediat, direct şi echivalent din partea statului. Prin aceasta impozitele se deosebesc de taxe, în cazul cărora există un raport de contraserviciu direct. Astfel, taxa reprezintă suma plătită de o persoană fizică sau juridică pentru serviciile prestate acesteia de către o instituţie publică sau un serviciu public organizat in structura unei autorităţi a administraţiei publice locale; desigur, impozitele presupun realizarea unor contraservicii publice (apărare naţională, securitate şi ordine publică, asistenţă socială, reprezentarea ţării pe plan extern, etc.) dar acestea nu sunt percepute uşor de oricare dintre contribuabili. Aceste servicii publice există şi se manifestă pentru întreaga comunitate umană a fiecărei ţări;

3. prelevările cu titlu de impozit sunt definitive şi nerambursabile, astfel că niciunul dintre contribuabili nu poate pretinde o plată directă din partea statului, pe baza impozitelor suportate. Prin aceasta impozitele se deosebesc de împrumuturile publice care sunt purtătoare de dobânzi (şi alte avantaje) şi rambursabile (amortizabile) .

Impozitele îndeplinesc în societate un rol complex, financiar, economic şi social. Rolul financiar se referă la faptul că ele reprezintă principalul mijloc de formare a veniturilor statului, contribuind cu peste 90% din totalul acestora. Rolul economic se concretizează în faptul că, prin intermediul lor statul poate încuraja sau nu activitatea economică. Iar rolul social se exprimă prin posibilitatea, pe care o dobândeşte statul, de redistribuire a produsului social.

I.2 Elementele tehnice ale impozitelor

Tehnica asezarii si perceperii fiecarui impozit sau taxe presupune precizarea unui anumit numar de elemente definitorii (comune tuturor tipurilor de impozite sau taxe):

Subiectul impozitului sau contribuabilul, este persoana fizică sau juridică obligată prin lege la plata impozitului. Totodată, în afara obligaţiei de plată a impozitelor datorate, contribuabililor le mai revin şi alte obligaţii ce se referă la: declararea obiectelor impozabile şi a mărimii acestora, întocmirea anumitor evidenţe specifice scrise, depunerea la fisc a unor deconturi periodice. De asemenea, subiecţii de impozite au dreptul de a beneficia de facilităţi fiscale legale şi de a contesta operaţiile considerate ilegale.

Suportatorul impozitului este persoana fizică sau juridică ce suportă efectiv plata impozitului. Se mai numeşte destinatar, deoarece impozitul în cauză este virat spre respectiva persoană, pentru a fi suportat. Acest element este important în legătură cu distincţia fundamentală dintre impozitele directe şi indirecte. Astfel, în cazul impozitelor indirecte potrivit intenţiei legii, plătitorul coincide cu subiectul impozitului, pe când în cazul impozitelor indirecte subiectului impozitului îi revine o îndatorire formală de a plăti impozitul, căci suportarea efectivă se realizează de către persoana care cumpără produsele sau serviciile a căror vânzare este supusă impozitelor. In acest cadru, se manifestă fenomenul financiar de repercursiune a impozitelor adică de transmiterea obligaţiilor fiscale efective în sarcina altei persoane, diferită de cea care o plăteşte iniţial la buget .

Obiectul impozitului sau baza impozabilă este materia supusă impozitării: venitul, averea, obiectul vândut/cumpărat, bunul importat etc.

Sursa impozitului indică din ce anume se plăteşte impozitul adică din venit sau avere. Ca sursă a impozitului, veniturile apar sub forma salariului, a profitului, dividendelor sau rentei, în timp ce averea se prezintă sub formă de capital (ca expresie a acţiunilor emise de societăţile de capital sau a altor hârtii de valoare tranzacţionate prin bursele de valori) sau de bunuri mobile şi imobile. La impozitele pe venit, obiectul coincide în toate cazurile cu sursa, lucru care nu se întâmplă, de regulă, la veniturile realizate de subiecţii impozitelor, de pe urma averii respective (dividende, diferenţe de curs în cazul hârtiilor de valoare, chirii în cazul bunurilor mobile sau imobile) sau din alte venituri. Ca urmare obiectul impozitelor pe avere nu coincide cu sursa.

Unitatea de impunere este reprezentată de unitatea în care se exprimă obiectul impozabil. Aceasta are fie o expresie monetară în cazul impozitelor pe venit, fie diverse expresii fizice- naturale (metru pătrat, hectar, Kg, etc.) în cazul impozitelor pe avere.

Cota impozitului este mărimea impozitului stabilită pentru fiecare mărime de impunere. Aceasta poate să fie o sumă fixă sau o cotă procentuală stabilită procentual, progresiv sau regresiv în raport cu materia impozabilă sau cu capacitatea contributivă a subiectului impozitului.

Asieta (modul de aşezare a impozitului) este totalitatea măsurilor pe care organele fiscale le iau în vederea aşezării impozitului pentru fiecare subiect în parte: identificarea obiectului, stabilirea mărimii sale şi calculul impozitului datorat.

Termenul de plată reprezintă data până la care impozitul trebuie plătit; acest termen are caracter imperativ, astfel că în cazul nerespectării sale sunt percepute majorări de întârziere sau se aplică unele sancţiuni sub formă de opriri de salarii, punerea sechestrului pe unele bunuri, vânzarea la licitaţie a bunurilor sechestrate şi altele.

I.3. Clasificarea impozitelor

Pentru clasificarea impozitelor se folosesc mai multe criterii deoarece unul si acelaşi impozit poate avea diferite implicaţii in viata social-economica, in funcţie de poziţia de pe care a fost apreciat.

a) In functie de impactul asupra suportatorului regasim:

- impozite directe – se stabilesc in sarcina platitorului fie in functie de venitul pe care il obtine, fie in functie de averea sa. Ca regula generala, la impozitele directe platitorul si suportatorul impozitului sunt una si aceeasi persoana. Principalele impozite directe care sunt percepute de către stat sunt: impozitul pe profit, impozitul pe veniturile realizate de persoanele fizice.

- impozitele indirecte – nu se stabilesc in mod direct pe platitor, ci asupra vanzarii de bunuri sau prestarilor de servicii si lucrari. Ele vizeaza cheltuirea veniturilor, motiv pentru care mai sunt denumite impozite pe cheltuieli. La impozitele indirecte suportatorul este cu totul alta persoana decat platitorul, in cele din urma, suportatorul fiind consumatorul final. În cadrul impozitelor indirecte amintim: taxele de consumaţie (accizele şi taxa pe valoarea adăugată), monopolurile fiscale şi taxele vamale.

Fisiere in arhiva (1):

  • Impozitul pe Profit.doc

Alte informatii

Academia de Studii Economice Bucuresti Facultatea de Contabilitate si Informatica de Gestiune