Incidența Metodelor de Evaluare Asupra Contabilității Firmei

Cap.I

EVALUARE. NOŢIUNI GENERALE

1. DEFINIREA, COMPEXITATEA ŞI IMPORTANŢA EVALUARII

Evaluarea, ca procedeu al metodei contabilităţii, reprezintă cuantificarea şi măsurarea, în expresie bănească, a mărimii mijloacelor materiale, creanţelor, plasamentelor, angajamentelor, cheltuielilor, veniturilor şi rezultatelor financiare, precum si a operatiilor economice.

A evalua înseamnă a stabili o valoare, a determina un preţ, a trece o informaţie individuală către o expresie valorică. În procesul de culegere, prelucrare şi informare contabilă, preţul apare între “jocul liber” dintre cerere şi ofertă, întucât ofertantul (vânzătorul) solicită un preţ, iar cumpărătorul acceptă sau negociază, în funcţie de gradul de solvabilitate şi de puterea de cumpărare.

Preţul tranzacţiei diferă de “valoarea întreprinderii” întrucât aceasta trebuie evaluată ţinând cont de natura şi mărimea întreprinderii/firmei (domeniul de activitate diferenţiază modalitatea de evaluare dintre o firmă de producţie şi una de turism), patimoniul firmei şi posibilităşile de valorificare (momentul şi preţul achiziţiei de bunuri poate fi diferit, evaluarea făcându-se în funcţie de valoarea lor de utilitate), reflectarea în contabilitatea firmei a patrimoniului întreprinderii (apare existenţa unor diferenţe dintre datele din evidentă şi situaţia faptică pe teren), capacitatea echipei de conducere de a gestiona şi a elabora strategia firmei (se face legătura între trecutul şi viitorul firmei referitor la recuperarea sau nu a investiţiei, valoarea diferenţiind în funcţie de risc şi de “rapiditatea” cu care trebuie să se vândă sau să se cumpere).

Evaluarea în unităţile economice din ţara noastră se bazează pe sistemul de preţuri şi tarife, cu următoarea structură:

a. Preţurile producătorilor sunt preţurile încasate de ţntreprinderea producătoare şi sunt formate din costul complet (comercial) plus profitul cuvenit.

b. Preţurile de livrare sunt preţurile la care circulă produsele unităţilor economice şi sunt formate din preţurile producătorului plus TVA.

c. Preţurile cu amănuntul sunt preţurile cu care unităţile comerciale vând produse consumatorilor şi sunt formate din preţurile de livrare plus adaosul commercial plus TVA.

d. Tarifele reprezintă contravaloarea serviciilor prestate de către unităşile specializate către alte unităţi şi populaţie.

e. Preţurile de decontare sunt acelea la care sunt evaluate produsele livrate, lucrările executate, serviciile prestate către terţi.

f. Preţurile de înregistrare sunt folosite pentru exprimarea bănească a elementelor patrimoniale circumscrise în sfera obiectului contabilităţii.

Preţul efectiv = Preţ de înregistrare +(-) Abaterea

Fiind o informaţie în etalon valoric, informaţia contabilă poate fi exprimată şi în unităţi naturale (cantităţi, timp de lucru), dar acestea au mai mult un rol operativ şi de gestiune fizică decât de gestionare a performanţei unei organizaţii economice, măsurate în termini de profitabilitate şi lichiditate.

2. BAZE DE EVALUARE EXPRIMATE PRIN COSTURI ŞI VALORI

Contabilitatea măsoară şi înregistrează în unităţi monetare elementele patrimoniale şi operaţiile care modifică masa patrimoniului. Unitatea monetară se identifică cu banii în funcţia lor de măsurare a valorii. Banul este unitatea de măsură a valorii economice, aşa cum metrul este unitatea de distanţă sau hectarul unitatea stabilă pentru suprafaţă. Pe baza unităţii monetare se omogenizează masa patrimoniului şi se creează posibilitatea centralizării şi sintetizării datelor contabile. De asemenea, prin mijlocirea unităţii monetare se măsoară valoarea elementelor componente ale patrimoniului. În acest scop se ponderează cantitatea de evaluat măsurată în unităţi fizice sau muncă cu preţul sau costul unitar.

Funcţia banului ca unitate de măsură a valorii se realizează prin semnul monetar propriu fiecărei ţări, în România un asemenea semn este leul, urmând ca după intrarea în UE să se folosească euro.