Influența Variațiilor Cursurilor Monedelor Străine asupra Informației Financiare

Cap. 1 Particularităţi specifice comerţului exterior

1.1 Reglementarea tranzacţiilor comerciale prin contracte externe si convenţii internaţionale

Relaţiile de comerţ exterior se realizează între parteneri situaţi în ţări diferite, caracterizate de un sistem juridic propriu. Din acest motiv, transferul mărfurilor de la vânzător la cumpărător se realizează pe baza prevederilor din contractele încheiate cu partenerii externi. Aceste contracte au la bază convenţiile comerciale internaţionale şi conţin prevederi referitoare la condiţiile de livrare, transportul şi asigurarea mărfurilor în traficul internaţional, standardele de calitate pe care trebuie să le îndeplinească bunurile, condiţiile şi modalităţile de plată, etc. În contabilitate, această particularitate determină apariţia unor elemente specifice, generate de aplicarea unor prevederi ale dreptului internaţional (elemente cu dublă exprimare, condiţii de livrare şi modalitaţi de plată particulare).

Contractul reprezintă suportul juridic al oricărei tranzacţii internaţionale. Principala trăsătură distinctivă a contractului de comerţ exterior o constituie caracterul internaţional al acestuia. Potrivit Convenţiei Naţiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internaţională de mărfuri (Viena, 1980) criteriul pentru a determina caracterul internaţional al vânzării îl constituie faptul că, părtile contractante îşi au sediul în ţări diferite.

Contractul de vânzare internaţională de mărfuri, numit şi contract de vânzare comercială internaţională, este acordul de voinţă între doi parteneri, având sediile în ţări diferite , prin care una din părţi, exportatorul, se obligă să transfere asupra celeilalte părţi, importatorul, proprietatea asupra unui bun al său, contra plăţii unui preţ.

Conţinutul contractului este format din două categorii de clauze: cele esenţiale, în absenţa cărora contractul nu este valabil încheiat, deoarece nu s-a realizat acordul de voinţă al părţilor (numele părţilor, obiectul, preţul, condiţiile de livrare) şi alte clauze, care nu afectează existenţa contractului, dar care permit exprimarea exactă a intenţiilor părţilor şi asigură baza juridică a derulării tranzacţiei (durata contractului, reglementarea diferendelor, exonerarea de răspundere, etc).

Părţile contractante. Contractul de vânzare internaţională poate fi negociat şi semnat numai de persoane care dispun de capacitate juridică, potrivit legislaţiei lor naţionale.

Obiectul contractului. Prin obiect al contractului este desemnată marfa asupra căreia părţile au convenit, precizându-se denumirea, cantitatea şi parametrii tehnico-calitativi ai acesteia. Pentru ca o marfă să poată face obiectul unui contract ea trebuie să existe în momentul încheierii contractului sau să poată exista în viitor, iar importul respectiv exportul acesteia nu trebuie să fie interzise de nici una dintre legislaţiile naţionale ale părţilor care sunt pe cale să semneze contractul.

Elementele componente ale clauzei referitoare la obiectul contractului sunt următoarele: denumirea mărfii, precizarea cantităţii şi a parametrilor tehnico-calitativi ai acesteia.

Denumirea mărfii trebuie astfel stabilită încât să înlăture orice posibilitate de înţelegere greşită. Cantitatea mărfii se determină prin folosirea unităţilor de măsură, în funcţie de uzanţele cu privire la măsuri şi greutăţi de pe piaţa clientului, sau prin negocieri, cele uzitate pe plan internaţional. Contractul trebuie să precizeze şi locul unde va fi determinată cantitatea şi documentul care atestă ce cantitate a expediat exportatorul

Calitatea se referă atât la caracteristicile tehnice ale mărfii cât şi la funcţionalitatea ei şi la gradul în care asigură satisfacerea cerinţelor pentru care a fost produsă.

Ambalajul şi marcarea. Ambele părţi sunt interesate în fixarea cu precizie în cadrul contractului a modului de ambalare, având în vedere că ambalajul reprezintă un mijloc de protecţie generală a mărfii pe parcursul transportului, dar şi mijloc de promovare a vânzării acesteia.

Termenul de livrare. În contract, se prevede termenul la care vânzătorul se obligă să expedieze marfa la adresa indicată de cumpărător, în conformitate cu instrucţiunile acestuia. Termenul de livrare contractual poate să fie stabilit la o dată certă, adică la o dată calendaristică fixă, respectiv un termen de livrare cert. Termenul de livrare poate să fie stabilit şi în funcţie de îndeplinirea unor condiţii (terminarea şi reuşita probelor la care trebuie să fie supus un produs, deschiderea acreditivului de către cumpărător, obţinerea licenţei de import sau de export, etc.), adică un termen de livrare orientativ, care se stabileşte pe luni, trimestre, semestre.

Preţul contractual. Este element esenţial al contractului şi reprezintă obligaţia importatorului şi este concretizat într-o sumă de bani, determinată sau determinabilă. Preţul se înscrie în contract fiind exprimat în unităţi monetare pe unitatea de produs, sau ca o sumă globală pentru întreaga cantitate de marfă care face obiectul contractului, şi se exprimă în moneda ţării unuia dintre parteneri sau într-o terţă monedă care se numeşte monedă de cont a contractului , precizându-se şi eventualele reduceri de preţ pe care vânzătorul le acordă cumpărătorului, cu menţionarea exactă a condiţiilor în care se aplică acestea.