Integrarea Economică Europeană - Factor Explicativ al Facilitării și Impulsionării Comerțului intra-european

1. Introducere

Aprofundarea construcţiei europene semnifică progresul gradual al integrării economice spre etapele sale superioare, adică calea parcursă de Uniunea Europeană de la formula uniunii vamale pînă la stadiul de uniune economică şi monetară.

Itinerariul parcurs a presupus eliminarea tuturor barierelor din calea schimburilor comerciale şi favorizarea mobilităţii factorilor de producţie între ţările membre, instituirea pieţei comune şi a pieţei interne unice. Decizia de a introduce moneda unică s-a bazat pe argumentul de suprimare a riscurilor şi costurilor tranzacţiilor inerente operaţiunilor de schimb şi, implicit, a stimulării schimburilor intra-europene. Este absolut evident că aceste progrese nu puteau fi posibile fără armonizarea şi unificarea politicilor economice naţionale. Altfel spus, integrarea pieţelor nu poate fi realizată fără integrarea politicilor economice.

De aceea, temelia construcţiei europene şi a principiului său suprem de solidaritate este constituită de politicile comune: politica comercială, politica agricolă, politica de concurenţă, politica structurală. Uniunea Europeană recurge la politicile sale comune pentru a fi în stare să facă faţă numeroaselor provocări ale economiei mondiale globalizate. În acest context, politicile comune comunitare reprezintă o modalitate inedită de a imprima statelor membre ale grupării regionale mai multă pondere economică şi politică, mai multă determinare şi forţă pentru apărarea intereselor şi promovarea iniţiativelor comune

Pentru a aprecia rolul politicii comerciale comune în dinamica procesului de integrare europeană se impune precizarea noţiunii de politică comercială comună. E de notat, că elaborarea concepţiei referitoare la obiectivele politicii comerciale comunitare, atât pe plan regional, cât şi în cadrul OMC s-a realizat chiar la debuturile procesului de integrare economică europeană, aşa cum comerţul exterior reprezintă unul din primele instrumente ale integrării economice, utilizarea căruia implică abandonarea suveranităţii naţionale în domeniul comercial.

Importanţa politicii comerciale rezidă deci în capacitatea ei de a promova eficient integrarea regională. Petru Prisecaru consideră că „pentru UE, raţiunea unei politici comerciale comune rezidă în faptul că libera circulaţie a bunurilor şi serviciilor din cadrul Comunităţii nu se poate realiza cu politici naţionale diferite, care generează externalităţi negative. Cerinţele pieţei interne unice şi ale concurenţei libere şi nedistorsionate impun o politică comercială la nivel comunitar”

2. Politica comercială comună şi evoluţia ei în contextul aprofundării integrării economice europene

Procesul de integrare economică, care a determinat modificări şi schimbări instituţionale şi economice profunde, a cauzat modificări ale volumului şi structurii comerţului Uniunii Europene prin utilizarea pîrghiilor politicii comerciale comune.

Este evident, că necesitatea instituirii unei politici comerciale comune s-a impus în mod imperativ odată cu iniţierea uniunii vamale. O politică comercială elaborată în comun în cadrul unui bloc comercial are menirea să imprime o putere de negociere mai mare în relaţiile cu ţările terţe, să stabilească un tarif vamal extern comun, contribuind la promovarea armonioasă a comerţului atât între statele membre, cât şi cu ţările terţe şi, implicit, la dezvoltarea armonioasă a comerţului mondial.

Politica comercială comună împreună cu politica vamală şi elementul ei definitoriu Tariful exterior comun constituie jaloanele de bază pentru determinarea vectorului relaţiilor externe ale Uniunii Europene. Politica comercială europeană îşi propune dezvoltarea durabilă a comerţului mondial prin eliminarea restricţiilor din calea schimburilor comerciale şi diminuarea barierelor vamale, paralel cu promovarea regulilor comerciale multilaterale.

Astfel, politica comercială comună se manifestă drept un instrument extrem de eficient care permite ţărilor membre să obţină o putere de negociere cu capacitate importantă de influenţă în cadrul organizaţiilor internaţionale. În acest context, fostul comisar responsabil de comerţul exterior al Uniunii Europene Pascal Lamy a evocat în unul din discursurile sale că împreună ţările membre „cîntăresc” mai greu decât simpla lor adiţionare.

După Petre Prisecaru, politica comercială a Comunităţii Europene ar avea ca obiective principale:

-.promovarea comerţului cu alte state şi a liberului schimb,

-.creşterea forţei competitive (concurenţiale) a societăţilor comunitare Bazele politicii comerciale comune au fost puse de Tratatul de la Roma, iar concepţia despre obiectivele ei strategice poate fi degajată din conţinutul unor articole care o definesc.

Articolul 9 al Tratatului de la Roma enunţă principiul fundamental al CEE, şi anume cel al liberei circulaţii a mărfurilor, specificând că Comunitatea se bazează pe principiul uniunii vamale, care se extinde asupra ansamblului de mărfuri între ţările membre şi care comportă interdicţia tarifelor vamale la import şi export, cât şi a altor taxe cu efect echivalent şi adoptarea unui tarif vamal comun în relaţiile cu ţările terţe. Articolul 30 şi 34 completează articolul menţionat prin introducerea interdicţiei restricţiilor cantitative la importul şi exportul dintre ţările membre