Interfață contabilitate financiară-contabilitate de gestiune

Această metoda îşi are începuturile în sistemul costurilor estimative(Estimated cost-system) aplicate în S.U.A în anul 1901.Bayele moderne ale metodei sunt puse,însă,de căatre G.Charter Harrison(SUA) în 1918.

Cheltuielile directe de producţie (materii prime şi materiale directe,salarii directe,contribuţia privind asigurărileşi protecţia socială si alte cheltuieli directe) se stabilesc pe baza documentaţiei tehnice si a condiţiilor impuse de procesul de fabricaţie,denumite”standarde.”Pentru consemnarea cheltuielilor indirecte(cheltuieli comune ale secţiei,chletuili generate de administraţie şi cheltuieli de desfacere)se întocmesc”bugete de cheltuieli”,având rolul de etaloane de măsura sau de comparatie cu cheltuieli de producţie efective.

Costul real al produsului fabricat este considerat costul standard(prestabilit in mod ştiinţific,prin calcule ţinâand cont de condiţiile concrete de fabricaţie).Acest cost se utilizează in stabilirea preţului de vâanzare şi orice abatere de la el este considerată abatere de la condiţiile normale de fabricaţie.Abaterile nu influenţează preţul produsului ci se reflecta asupra rezultatului activităţii(respectiv marja de profit).

Aplicarea acestei metode necesită efectuarea urmatoarelor lucrări:

1. Elaborarea calculaţiilor standard pe produs are loc înainte de începerea fabricaţiei şi se face pe feluri de cheltuieli,operaţii,repere şi pe produse.Calculul costurilor standard se fundamentează pe „standardele”stabilite in acest scop.Acestea reprezintă mărimi sau valori stabilite în mod stiinţific pe baza unor metode moderne de înregistrare ,urmărire si analiză a evenimentelor din perioade anterioare,precum şi a elemetelor previzionale,prevăzute pentru perioada în care urmează a fi folosite.

Standardele care stau la baza calculaţiei costurilor se grupeaza în mai multe categorii astfel:

In funcţie de forma de exprimare,standardele se impart in fizice şi valorice.

a) Standardele cantitative(fizice,naturale)se exprimă in unităţi fizice(aşa cum ne sugerează denumirea lor),grupându-se la rândul lor în:

- Standarde pentru materiale care fixează pentru toate categoriile de resurse materiale(materii prime si materiale consumabile)cantatitatea necesară pentru fabricarea fiecărui produs sau părţi componente,în condiţii natulae,tehnice şi organizatorice date,exprimându-se în unităţi de masă,de lungime,de volum etc.

- Standarde pentru manoperă,care exprimă consumul total de muncă vie,de calificare şi intensitate cerute de procesele tehnologice existente,consum necesar pentru obţinerea fiecărui produs sau reper,exprimându-se in om-ore,om-zile etc.

În afara consumurilor de resurse,standardele cantitative se folosesc şi pentru fixarea dimensiunilor stocurilor de materii si materiale,de semifabricate,de produse finite etc.,precum şi în alte scopuri(de exemplu,pentru exprimarea capacităţii de producţie a utilajelor).

b) Standardele valorice(financiare)se exprimă în unităţi monetare,motiv pentru care au o stabilitate mai mică decât cele fizice datorită modificărilor de preţuri care pot avea loc.Acestea se împarte în:

- standarde valorice,care sunt expresia bănească a standardelor fizice

- standarde valorice aferente diferitelor elemente patrimoniale ale unităţii(cum ar fi:standarde de debitori,de creditori şi de furnizori;standarde pentru cotele de repartizare a profitului;cele pentru numerarul care poate fi păstrat in caserie etc.);

- standarde care exprimă raportul dintre anumite mărimi standardizate deja(cum ar fi:cote si destinaţii pentru repartizarea profitului;cele pentru viteza de rotaţie a activelor circulante etc.);

- standarde pentru cheltuieli indirecte(bugetele de cheltuieli),referitoare la cheltuielile comune ale secţiilor,la cele genarate de administraţie ale entităţii,la cheltuieli de desfacere etc.delimitate pe locuri si zone de costuri(cheltuieli),precum şi pe categorii distincte de cheltuieli fixe şi variabile.

In raport cu scopul urmărit prin utilizarea lor,standardele se grupează astfel:

a. standarde curente,care sunt determinate de condiţiile efective care caracterizează producţia in perioada considerată,fiind valabile numai pentru această perioadă.Orice modificare intervenită faţă de condiţiile avute în vedere atunci când ele au fost elaborate impune actualizarea lor,pentru a-şi păstra calitatea de etalon de comparaţie şi de control.

b. standarde de bază,care sunt elaborate pentru perioade de timp mai îndelungate(de 5-10 ani),având rolul unor etalone spre care se tinde.ele se folosesc doar in scopul efectuării unor comparaţii între mărimile efective şi cele etalon.

In funcţie de modul de stabilire,standardele se împart în:

a. standarde ideale (având caracter orientativ),care reflectă condiţiile ideale de desfăşurare a producţiei;

b. standarde normale,fundamentate pe seama condiţiilor din mai multe perioade anterioare considerate normale,ţinându-se totodată seama de eventualele modificări care urmează să apară in perioada următoare;