Inventarierea - procedeu al contabilității

Contabilitatea trebuie să asigure informații reale asupra activității societății comerciale. Una din condițiile fundamentale ale realizării acestei cerințe o reprezintă concordanța deplină care trebuie să existe între datele înregistrate în conturi și realitatea obiectivă din întreprindere.

Mijlocul principal sau procedeu contabil prin care se constată această concordanță ăl reprezintă inventarierea.

CAPITOLUL 1. INVENTARIEREA - PROCEDEU AL CONTABILITĂŢII

1.1. Delimitări conceptuale privind inventarierea

Inventarierea, deşi reprezintă un procedeu utilizat de către alte ştiinţe economice, acesta se utilizează în special, în contabilitate, dându-i acesteia posibilitatea să furnizeze date şi informații reale.

Astfel, putem defini inventarierea ca fiind procedeul de constatare faptică la o anumită dată, a existenţei elementelor patrimoniale ale unităţilor economice şi sociale din punct de vedere cantitativ, calitativ şi valoric.

Inventarierea reprezintă lucrarea preliminară prin care se stabileşte situaţia reală a activelor şi datoriilor. Determinatorul real se referă atât la constatarea mărimii faptice a elementelor de active şi datorii cât şi la evaluarea lor la nivelul valorii actuale. Nu se poate concepe un bilanţ, adică nu se pot determina poziţia financiară şi rezultatele unei întreprinderi la un anumit moment şi pe o anumită perioadă de timp, fără să se alcătuiască în prealabil inventarul. Numai printr-un bilanţ alcătuit pe baze reale, întreprinzătorul se poate orienta şi menţine într-o economie însoţită de variaţia preţurilor şi a puterii de cumpărare a banului

S-a impus ca procedeu important, în special, datorită neconcordanţelor de ordin obiectiv şi subiectiv care pot apărea între datele contabilităţii şi realitatea de pe teren. De exemplu, stocurile de diferite categorii de bunuri pierd în timp din greutate şi implicit, din valoare din cauza proprietăţilor lor fizice şi chimice, precum şi a condiţiilor de păstrare. Gestionarea defectuoasă poate determina dispariţia unor bunuri, iar necunoaşterea sau neglijenţa pot duce la înregistrări greşite în contabilitate a existenţei şi mişcării stocurilor de bunuri, a creanţelor şi datoriilor, a unor operaţii economice şi financiare. Astfel, pentru a cunoaşte situaţia reală a elementelor patrimoniale este necesară folosirea inventarierii.

Inventarierea reprezintă o operațiune obiectiv necesară în organizarea contabilității și în gestionarea patrimoniului Necesitatea ei decurge din faptul că, în practica economică, pot avea loc modificări sau fenomene care determină deosebiri de ordin valoric, cantitativ, calitativ între realitate și datele aflate în contabilitate.

Inventarierea privește toate unitățile care au în gestiune valori materiale și bănești, atât unitățile economice, cât și instituțiile.

Spre deosebire de bilanţ care înregistrează existenţa elementelor patrimoniale la un moment dat (doar la sfârşitul exerciţiului financiar sau în caz de fuziune sau lichidare a societăţii) numai în expresie monetară, inventarierea se poate efectua periodic cu ocazia predării, primirii în gestiune, în cazul constatărilor, sesizărilor de plusuri sau minusuri: la cererea organelor de control sau a echipei manageriale a unităţii.

Inventarierea se realizează obligatoriu cel puţin o dată la 12 luni, ca lucrare premergătoare întocmirii bilanţului.

Ca procedeu al contabilității, inventarierea îndeplinește, în principal, următoarele funcții :

Funcția de control a concordanței dintre datele scriptice și cele faptice - în cadrul acestei funcții, cu ajutorul inventarierii se verifică integritatea patrimoniului prin compararea datelor faprice, stabilite la inventariere, cu informațiile din contabilitate. Din această comparație pot rezulta plusuri sau minusuri de bunuri sau de valori, luându-se măsuri în vederea punerii de acord a soldurilor scriptice cu realitatea.

Funcția de actualizare a valorii de înregistrare a elementelor patrimoniale - pentru ca situațiile financiare anuale să reflecte cât mai fidel realitatea, este necesară actualizarea valorilor contabile ale elementelor patrimoniale de activ și de pasiv, stabilindu-se valorile actuale sau de inventar ale acestora.