Leasingul la MKB Romexterra Leasing IFN

CAPITOLUL I

ASPECTE GENERALE PRIVIND OPERAŢIUNILE

DE LEASING

1.1 Definiţia leasingului

Leasingul este un pas înainte în finanţarea întreprinderilor care doresc să îşi achiziţioneze utilaje şi echipamente, dar care nu au posibilităţi financiare. Această tehnică de finanţare care presupune un risc ridicat, vine să dea satisfacţie agenţilor economici care nu pot să obţină credite de la bănci, ori nu vor să-şi greveze bunurile mobile şi imobile prin instituirea de ipoteci sau gajuri, sarcini de natură a afecta dinamismul specific domeniului comercial.

Interesul practic al leasingului este de a asigura finanţarea integrală prin fonduri împrumutate a unei investiţii fără ca beneficiarul să constituie măsuri asiguratorii; prin aceasta, leasingul se distinge de tradiţionala creditare a investiţiilor, unde întreprinderea beneficiară suportă o parte din valoarea investiţiei. De aceea, leasingul ca tehnică de finanţare vizează în primul rând întreprinderile care urmăresc lărgirea activităţii si ridicarea performanţelor, iar pe plan mai general, asigură progresul tehnic.

Termenul de leasing este necunoscut în limba română, fiind preluat din jargonul economic şi comercial englez, unde s-a impus de aproximativ un secol, fiind apoi preluat de ţările europene occidentale.

Definiţia leasingului poate fi dată atât din punct de vedere economic, cât şi juridic.

Din punct de vedere juridic, leasingul reprezintă un contract complex care permite unei persoane să obţină şi să utilizeze un lucru fără a plăti imediat preţul.

Prima definiţie legală a leasingului în Europa continentală provine din Franţa, referindu-se doar la leasingul imobiliar, operaţiunea numindu-se credit-bail. Operaţiunile de credit-bail sunt cele prin care o întreprindere dă în locaţie bunuri imobiliare in vederea unei utilizări profesionale, cumpărate de ea sau construite prin efortul ei financiar, dacă aceste operaţiuni, indiferent de calificarea lor, permit locatarului să devină proprietarul bunurilor fie printr-o promisiune unilaterală de vânzare, fie prin achiziţionarea directă ori indirectă a dreptului de proprietate a terenului pe care au fost edificate imobilele închiriate, fie prin transferul de plin drept a dreptului de proprietate asupra construcţiilor edificate pentru acel locator. O definiţie mai recentă a leasingului în Franţa pune in evidenţă funcţiile economice ale acestuia: leasingul reprezintă o finanţare, în principiu integrală, a unei investiţii productive garantată de beneficiar.

O definiţie foarte sumară a leasingului a fost dată în Germania prin circularele fiscale din anul 1971 şi respectiv 1972, stabilind drept criteriu unic în caracterizarea contractului, durata sa fixă şi perioada în care este reeşalonată restituirea capitalului investit de finanţator. Circularele menţionate prevăd următoarele:

a) contractul este încheiat pe o perioadă determinată (irevocabilă), timp în care nici una din părţi nu este îndreptăţită a proceda la reziliere;

b) mărimea plăţilor care se fac de către beneficiar, cuprinde, în afara costului de achiziţie ori de producţie, şi toate cheltuielile accesorii suportate de societatea finanţatoare.

În Italia, leasingul (locazione financiaro) este prevăzut în mod expres prin Legea nr. 183 din 2 aprilie 1986, care Ia art. 17 alin. 2 defineşte leasingul prin “închirierea bunurilor mobile ori imobile, pe care fînanţatorul le dobândeşte, ori le confecţionează, în raport cu indicaţiile date de utilizator, acesta din urmă asumându-şi toate riscurile pe timpul valabilităţii contractului, având şi dreptul de a deveni proprietarul bunului primit în locaţiune, cu condiţia de a plăti preţul stabilit la data încheierii”. Nu se specifîcă nimic despre natura plăţilor şi a preţului.

In legislaţia română operaţiunile de leasing sunt definite ca fiind acele operaţiuni prin care o parte, denumită locator, se angajează la indicaţia unei alte părţi, denumită utilizator, să cumpere sau să preia de la un terţ, denumit furnizor, un bun mobil sau imobil şi să transmită utilizatorului posesia sau folosinţa asupra acestuia contra unei plăţi numită redevenţă, în scopul exploatării sau, după caz, a achiziţionării bunului (Ordonanţa 51/97, completată şi modifîcată prin Legea nr. 90/28.04.1998, art. 1, alin. 1). In 1998 a apărut Legea privind reglementarea activităţii de leasing care a adus unele completări ordonanţei iniţiale. Totuşi, ultimele coordonate juridice în care se desfăşoară această activitate au fost stabilite în 1999 prin Legea 99.

Din punct de vedere economic, leasingul reprezintă o operaţiune de finanţare, pe baza unui contract de leasing, în care finanţatorul asigură fondurile necesare pentru întreaga investiţie. Pe toată durata contractului, închiriatorul-proprietar permite utilizatorului-chiriaş să folosească un anumit bun în schimbul promisiunii ultimului de a efectua o serie de plăţi (rate de leasing) pe durata contractului. Câştigurile obţinute prin Ieasing sunt derivate din utilizarea bunului, nu din dreptul de proprietate asupra acestuia. O operaţie tipică de leasing decurge astfel: utilizatorul hotărăşte asupra echipamentului de care are nevoie, asupra întreprinderii producătoare, a mărcii şi modelului. De asemenea, specifică clar orice însuşire specială dorită a bunului, termenele de garanţie, livrare, instalare şi service-ul.