Metoda Costurilor Specifice

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Metoda Costurilor Specifice.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 52 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 8 puncte.

Domeniu: Contabilitate

Cuprins

Capitolul I
CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND COSTURILE
1.1. Costul – instrument de măsurare a consumului de resurse. pag. 3
1.2. Clasificarea costurilor în funcţie de natura lor economică. pag. 4
1.3. Clasificarea costurilor după destinaţie, pe articole de calculaţie. pag. 5
1.4. Clasificarea costurilor după modul de repartizare a acestora în costul produselor, serviciilor sau lucrărilor. pag. 6
1.5. Clasificarea costurilor în funcţie de comportamentul lor faţă de evoluţia volumului fizic al producţiei. pag. 7
Capitolul II
METODA COSTURILOR PARŢIALE-ALTERNATIVĂ A COSTURILOR COMPLETE
2.1. Caracteristicile metodei costurilor variabile. pag. 10
2.2. Indicatorii specifici costurilor parţiale: punctul de echilibru, factorul de acoperire, indicele de prelevare, coeficientul de siguranţă, coeficientul de volatilitate. pag. 12
2.2.1. Punctul de echilibru. pag. 12
2.2.2. Factorul de acoperire. pag. 27
2.2.3. Indicele de prelevare. pag. 28
2.2.4. Coeficientul de siguranţă. pag. 29
2.2.5. Coeficientul de volatilitate (levierul operaţional). pag. 30
2.3. Direct – Costing Evoluat – variantă perfecţionată a metodei costurilor variabile. pag. 33
Capitolul III
STUDIU DE CAZ LA SOCIETATEA COMERCIALĂ “COMEFIN S.A.” COSTEŞTI
3.1. Prezentarea societăţii S.C. “COMEFIN “ S.A. pag. 37
3.2. Determinarea si interpretarea indicatorilor decizionali primari la SC COMEFIN SA COSTEŞTI. pag. 44
3.3. Determinarea indicatorilor specifici Metodei Costurilor Variabile la SC COMEFIN SA COSTEŞTI. pag. 46
3.4. Aplicatie privind calculaţia costurilor dupa metoda pe comenzi la S.C.COMEFIN S.A COSTEŞTI. pag. 48
BIBLIOGRAFIA. pag. 52

Extras din document

CAPITOLUL I

Consideraţii generale privind costurile

1.1. Costul – instrument de măsurare a consumului de resurse

Costul, prin definiţie, reprezintă expresia valorică a consumului de resurse necesare pentru producerea şi distribuţia bunurilor materiale, executarea lucrărilor sau prestarea serviciilor.

Din punct de vedere etimologic, cuvântul cost are la origine verbul latin « constare », care semnifică a fixa, a stabili ceva.

Din punct de vedere contabil, costul reprezintă suma unor cheltuieli efectuate de o entitate economică în scopul obţinerii şi/sau comercializării unui produs, serviciu sau activităţi. Aceste cheltuieli sunt determinate de desfăşurarea continuă a unei activităţi, care presupune folosirea celor trei tipuri de resurse indispensabile în orice proces de producţie : resurse materiale, umane şi financiare. După cum se observă, pentru a dobândi sau a realiza un anumit produs, serviciu sau o activitate, entitatea economică este obligată să facă un sacrificiu, tradus printr-o utilizare de resurse. De aici decucem că noţiunile de cost şi de cheltuială nu se suprapun, între cele două elemente existând o legătură de interdependenţă. Factorul determinant care ne arată atunci când o cheltuială/utilizare de resurse reprezintă un element de cost este de fapt consumul, adică repartizarea cheltuielii pe o activitate concretă, productivă. Putem spune astfel că, pentru a produce, avem nevoie de resurse pe care le achiziţionăm sau le utilizăm efectuând cheltuielile corespunzătoare şi, numai pe măsură ce aceste resurse sunt consumate în vederea obţinerii de produse şi servicii, ele devin costuri.

Noţiunea de cheltuială este specifică contabilităţii propriu-zise şi reprezintă diminuarea unor avantaje economice ale entităţii, care se traduce printr-un flux de valoare sub forma reducerii lichidităţilor băneşti, a micşorării valorii patrimoniale a unor bunuri sau creşterii datoriilor faţă de terţi. Deci, un cost este o regrupare de cheltuieli referitoare la un obiect determinat (un produs, o lucrare, o comandă, o activitate etc.), cheltuieli care generează plăţi (ca de exemplu în cazul cumpărărilor de la terţi) sau pot să nu genereze plăţi (ca de exemplu cheltuielile cu amortizarea şi provizioanele).

Costul, luat ca atare, reprezintă un indicator de efort, de cheltuială şi trebuie încadrat în categoria resurselor consumate. Cunoaşterea cât mai exactă a costurilor produselor şi serviciilor rezultate în cadrul unei activităţi se impune din mai multe considerente :

a) costurile reprezintă factorul de care trebuie să se ţină seama la negocierea preţurilor de valorificare a produselor sau în stabilirea tarifelor pentru servicii ;

b) nivelul costurilor de producţie este strâns legat de tehnologiile de fabricaţie care reflectă resursele interne ce pot fi mobilizate în vederea creşterii competitivităţii ;

c) costurile sunt un factor controlabil, fiind dependente de efortul propriu al unităţii şi asupra lor se poate acţiona în vederea creşterii rentabilităţii.

Analiza evoluţiei costurilor crează posibilitatea unor aprecieri riguroase cu privire la creşterea eficienţei economice a unei entităţi, dacă se ţine seama de faptul că expresia de bază a acesteia o reprezintă raportul dintre efortul depus pe unitatea de efect.

Considerând entitatea economică un sistem în care are loc procesul de producţie, la care fluxul de intrări este constituit din materii prime, materiale, resurse umane şi fluxul de ieşiri este alcătuit din produse, servicii şi lucrări, se poate aprecia că toate elementele sistemului care participă la realizarea obiectivului final generează până la urmă consumuri care îmbracă forma de costuri.

Deciziile manageriale cu privire la costuri sunt strâns legate de gruparea acestora pe categorii în funcţie de mai multe criterii.

1.2. Clasificarea costurilor în funcţie de natura lor economică

Una dintre cele mai importante clasificări ale costurilor este dată de natura economică a diferitelor elemente de cost, această clasificare ajutându-ne la calcularea costului total. Conform acestei clasificări se identifică următoarele tipuri de costuri :

o costuri materiale ;

o costuri cu munca vie ;

o alte costuri.

Costurile materiale sunt generate de consumurile de mijloace de producţie şi îmbracă forma de cheltuieli cu amortizarea imobilizărilor (corporale şi necorporale), cu uzura obiectelor de inventar, precum şi de cheltuieli generate de consumul de materii prime, materiale auxialiare, energie şi combustibili, piese de schimb etc.

Costurile cu munca vie sunt reprezentate de consumul de forţă de muncă şi îmbracă forma de cheltuieli cu remuneraţiile cuvenite personalului, cu contribuţiile la fondul de asigurări sociale, contribuţiile la fondul de şomaj.

În categoria altor cheltuieli se includ taxele şi impozitele, chiriile, redevenţele etc., în general celelalte cheltuieli care nu pot fi integrate la categoriile enumerate mai sus.

Clasificarea cheltuielilor după acest criteriu prezintă o importanţă deosebită în cadrul industriei auto, deoarece ne indică gradul de mecanizare şi automatizare a producţiei, de utilare tehnică a unităţii patrimoniale, fiind principala cale de reducere a costurilor pentru creşterea profitului şi a eficienţei economice. Cu cât gradul de mecanizare şi automatizare va fi mai ridicat, cu atât cheltuielile materiale de producţie vor fi mai mari, iar cele cu munca vie mai mici.

Pe de altă parte, acele cheltuieli care au o pondere mai mare în structura costurilor de producţie ne arată în ce direcţie trebuie acţionat pentru reducerea acestora. În timp ce reducerea cheltuielilor salariale se realizează prin creşterea productivităţii muncii, reducerea cheltuielilor materiale se realizează prin reducerea consumurilor specifice de materii prime şi materiale, energie şi apă, abur tehnologic şi alte utilităţi, precum şi eliminarea pierderilor prin manipularea şi depozitarea necorespunzătoare, reducerea cheltuielilor de transport-aprovizionare sau prin utilizarea integrală a capacităţilor de producţie.

Fisiere in arhiva (1):

  • Metoda Costurilor Specifice.doc