Misiune de audit intern - Poșta Română

Proiect
8/10 (1 vot)
Domeniu: Contabilitate
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 49 în total
Cuvinte : 9840
Mărime: 132.58KB (arhivat)
Publicat de: Marga-Anda Călin
Puncte necesare: 9

Extras din proiect

PREZENTAREA INSTITUŢIEI

Compania Națională Poşta Română S.A. este operatorul naţional din domeniul serviciilor poştale şi se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Pentru Societatea Informaţională (75% din pachetul de acţiuni) şi Fondul Proprietatea (25% din pachetul de acţiuni).

Poşta Română îşi desfăşoară activitatea în domeniul comunicaţiilor poştale, obiectul principal de activitate fiind administrarea, dezvoltarea, exploatarea serviciilor de poştă şi colaborarea cu organizaţii similare străine în realizarea acestor servicii pe plan internaţional, în conformitate cu prevederile Ordonanţei nr. 31/2002 aprobată prin Legea nr. 642/2002 privind serviciile poştale şi a licenţelor ori autorizaţiilor acordate. C.N. Poşta Română S.A. este operatorul naţional în domeniul serviciilor poştale, furnizor unic de serviciu universal în orice punct de pe teritoriul României, la tarife accesibile tuturor utilizatorilor şi la standarde ridicate şi de calitate.

Poşta Română participă pe piaţa liberă a serviciilor de poştă şi presă cu valoare adaugată în calitate de concurent şi desfăşoară şi alte activităţi colaterale, necesare realizării în condiţii de rentabilitate a obiectului său principal de activitate, respectiv comerţ exterior, aprovizionare, cercetare şi proiectare tehnologică şi informaţională, servicii medicale, învăţământ, social-culturale etc.

Compania are ca obiect de activitate:

A. Servicii poştale:

I. Servicii poştale de bază;

II. Servicii poştale altele decât cele de bază.

B. Editarea, tipărirea, comercializarea şi păstrarea timbrelor şi efectelor poştale în conservatorul de timbre;

C. Alte prestări de servicii conexe celor menţionate mai sus şi orice alte activităţi conform legislaţiei în vigoare.

Compania este organizată în 41 de oficii judeţene de poştă şi două sucursale, respectiv: Fabrica de Timbre şi Sucursala Servicii Express. La nivelul întregii ţări există şapte centre regionale de tranzit.

Compania este condusă de Directorul General şi de Consiliul de Administraţie. Acesta este format din reprezentanţi ai Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.

Poşta Română deţine, în prezent, o reţea de peste 5.500 de subunităţi poştale la nivel naţional, distribuind săptămânal peste 11 milioane de trimiteri poştale. Peste 750 de oficii poştale din totalul de 950 subunităţi poştale informatizate sunt incluse în VPN (Virtual Private Netwok). Reţeaua informatizată permite efectuarea de operaţiuni în condiţii optime de siguranţă, fiind utilizate sisteme informatice securizate şi reţele private de comunicaţii.

Decizia Poştei Române de a implementa unul dintre cele mai sigure sisteme informatice a fost determinată şi de competiţia acerbă pe unele segmente pe piaţă, această măsură ducând la extinderea paletei de servicii oferite clienţilor. Pe lânga serviciile tradiţionale, clienţii au acces la servicii noi, bazate pe cele mai noi tehnologii, precum: serviciile financiare interne şi externe (Mandat on-line, E-Mandat, Western Union şi Eurogiro), E-Post (asigură transmiterea de mesaje prin intermediul reţelei Internet, inclusiv de la căsuţe de e-mail la adrese poştale) sau Track&Trace (oferă clienţilor posibilitatea de a urmări electronic trimiterile poştale înregistrate). Extinderea reţelei de oficii poştale care operează în timp real a dus şi la încheierea de parteneriate cu instituţiile bancare sau de asigurări care activează pe piaţa autohtonă, companiile de telefonie fixă şi mobilă, dar şi cu administraţiile publice locale. Poşta Româna a dobândit o experienţă solidă în încasarea ratelor acordate de băncile partenere, a impozitelor şi a taxelor locale, a facturilor lautilităţi (electricitate, telefonie fixă şi mobilă, gaze) şi în încheierea asigurărilor RCA şi de locuinţe.

Număr de înmatriculare la Oficiul Registrului Comerţului al Municipiului Bucureşti J/40/8636/1998, CUI 427410, atribut fiscal RO, COD IBAN RO 23 BPOS 8500 2717 790 ROL 02 BANC POST REPREZENTANŢĂ.

C.N. Poşta Română are sediul central în Bucureşti, B-dul Dacia nr. 140, sector 2.

Pe scurt:

• Angajaţi: peste 27.000

• Subunităţi poştale: peste 5.500

• Oficii poştale informatizate: peste 950

• Oficii poştale în VPN: peste 750

• Suprafaţa ţării: 237.500 km2

• Total populaţie deservită: 21.680.974

• Adrese de distribuţie: 7.500.000

Procedura P01: Iniţierea auditului

MINISTERUL PENTRU SOCIETATEA INFORMAŢIONALĂ

Compartimentul de Audit Public Intern

Nr.312/12.08.2015

ORDIN DE SERVICIU

În conformitate cu prevederile art. 8, litera c. din Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern, a OMFP nr. 38/2003 de aprobare a normelor metodologice generale privind exercitarea activităţii de audit intern, cu modificările si completările ulterioare şi a Planului de audit intern pentru anul 2015, se va efectua misiunea de audit intern privind Activitatea financiar-contabilă, în perioada 20.08.2014 – 24.11.2014.

Scopul misiunii de audit este de a da asigurări asupra modului de desfăşurare a activităţii financiar-contabile, în conformitate cu cadrul legislativ şi normativ, iar obiectivele acestuia au în vedere:

1. Conducerea serviciilor de curierat rapid, confirmare de primire respectiv ramburs.

Menţionăm că se va efectua un audit de conformitate al modului de organizare a sistemului privind activitatea financiar-contabilă.

Preview document

Misiune de audit intern - Poșta Română - Pagina 1
Misiune de audit intern - Poșta Română - Pagina 2
Misiune de audit intern - Poșta Română - Pagina 3
Misiune de audit intern - Poșta Română - Pagina 4
Misiune de audit intern - Poșta Română - Pagina 5
Misiune de audit intern - Poșta Română - Pagina 6
Misiune de audit intern - Poșta Română - Pagina 7
Misiune de audit intern - Poșta Română - Pagina 8
Misiune de audit intern - Poșta Română - Pagina 9
Misiune de audit intern - Poșta Română - Pagina 10
Misiune de audit intern - Poșta Română - Pagina 11
Misiune de audit intern - Poșta Română - Pagina 12
Misiune de audit intern - Poșta Română - Pagina 13
Misiune de audit intern - Poșta Română - Pagina 14
Misiune de audit intern - Poșta Română - Pagina 15
Misiune de audit intern - Poșta Română - Pagina 16
Misiune de audit intern - Poșta Română - Pagina 17
Misiune de audit intern - Poșta Română - Pagina 18
Misiune de audit intern - Poșta Română - Pagina 19
Misiune de audit intern - Poșta Română - Pagina 20
Misiune de audit intern - Poșta Română - Pagina 21
Misiune de audit intern - Poșta Română - Pagina 22
Misiune de audit intern - Poșta Română - Pagina 23
Misiune de audit intern - Poșta Română - Pagina 24
Misiune de audit intern - Poșta Română - Pagina 25
Misiune de audit intern - Poșta Română - Pagina 26
Misiune de audit intern - Poșta Română - Pagina 27
Misiune de audit intern - Poșta Română - Pagina 28
Misiune de audit intern - Poșta Română - Pagina 29
Misiune de audit intern - Poșta Română - Pagina 30
Misiune de audit intern - Poșta Română - Pagina 31
Misiune de audit intern - Poșta Română - Pagina 32
Misiune de audit intern - Poșta Română - Pagina 33
Misiune de audit intern - Poșta Română - Pagina 34
Misiune de audit intern - Poșta Română - Pagina 35
Misiune de audit intern - Poșta Română - Pagina 36
Misiune de audit intern - Poșta Română - Pagina 37
Misiune de audit intern - Poșta Română - Pagina 38
Misiune de audit intern - Poșta Română - Pagina 39
Misiune de audit intern - Poșta Română - Pagina 40
Misiune de audit intern - Poșta Română - Pagina 41
Misiune de audit intern - Poșta Română - Pagina 42
Misiune de audit intern - Poșta Română - Pagina 43
Misiune de audit intern - Poșta Română - Pagina 44
Misiune de audit intern - Poșta Română - Pagina 45
Misiune de audit intern - Poșta Română - Pagina 46
Misiune de audit intern - Poșta Română - Pagina 47
Misiune de audit intern - Poșta Română - Pagina 48
Misiune de audit intern - Poșta Română - Pagina 49

Conținut arhivă zip

  • Misiune de audit intern - Posta Romana.docx

Alții au mai descărcat și

Misiune de Audit

INTRODUCERE Auditul intern, axat la începuturile sale pe probleme contabile, a devenit astăzi un instrument puternic de depistare a principalelor...

Misiune de Audit Intern - Auditul Intern al Salariilor

Primăria Municipiului Suceava Primăria Municipiului Suceava este organizată şi funcţionează potrivit prevederilor Legii administraţiei publice...

Auditul intern al managementului resurselor umane în cadrul firmei SC Apartamentul

INTRODUCERE Managementul este o meserie, adică o activitate, o practică ce presupune un ansamblu de tehnici, de priceperi şi un sistem de relaţii;...

Planificarea auditului intern la SC Publitrans 2000 SA

Introducere Lucrarea aduce în prim plan importanța auditului intern în cadrul unei entități. Activitatea umană a fost supusă controlului, sub...

Metodologia Privind Misiunea de Audit Public Intern - Studiu de Caz la SC Telsim SRL

1. Pregătirea misiunii de audit intern Pregătirea misiunii de audit public intern consta în: Întocmirea şi aprobarea ordinului de serviciu; -...

Metodologia de Derulare a Misiunilor de Audit Intern

MISIUNEA DE AUDIT INTERN AL SALARIILOR Istoricul apariției auditului intern Auditul a fost cunoscut la începuturile secolului al XVIII-lea, fără...

Rezultatul Exercițiului

Elaborarea acestui proiect are ca scop sustinerea examenului de atestat,prin care se dovedeste nivelul elevat de cunostiinte acumulate în cei 4 ani...

Planificarea Auditului Financiar-Contabil

Planificarea auditului financiar – contabil Conceptul de planificare în audit Auditorul trebuie sa planifice auditul într-o maniera care sa...

Te-ar putea interesa și

Procedură fiscală privind taxa pe valoarea adăugată pe exemplul DGFP Vrancea

1. ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONALITATE LA DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE VRANCEA 1.1. PREZENTARE GENERALĂ În judeţul Vrancea, unitatea Agenţiei...

Auditul Intern și Valoarea Adăugată

INTRODUCERE Termenul de audit provine din limba latină de la cuvântul audit-auditare, care are semnificaţia „a asculta”, dar despre audit se...

Derularea Misiunii de Audit

Pentru stabilirea misiunii de audit intern ce urmeaza a se desfasura se analizeaza planul anual al compartimentului de audit intern unde pentru...

Auditarea Activității Juridice în Cadrul Curții de Conturi a României

CAP.2. SFERA COMPETENTELOR DE CONTROL ALE CURTII DE CONTURI A ROMÂNIEI Curtea de Conturi a României este institutie suprema de control...

Auditarea Activității Juridice în Cadrul Curții de Conturi a României

CAP. 1 CONTEXTUL ORGANIZĂRII ŞI EXERCITĂRII AUDITULUI INTERN 1.1. DEFINIREA ŞI ARIA DE APLICABILITATE A AUDITULUI INTERN Abordarea problematicii...

Auditul intern al unei instituții publice

Introducere Auditul intern este o profesie, o profesie care s-a conturat de-a lungul anilor, incercând sa raspundã mereu necesitaţilor in continuã...

Audit public intern în instituție publică

CAP.I PREZENTAREA INSTITUTIEI PUBLICE INSTITUTIA XXXXXXXXX este institutie publica , avand CODUL UNIC de inregistrare R XXXXXXX FORMA JURIDICA :...

Misiune de audit intern privind prezența, învoirile și concediile în cadrul primăriei X

Procedura - P01: Ordinul de serviciu Primăria X (Entitate Publică) Compartimentul Audit Public Intern Nr. 3449 / 31.01.2016 ORDIN DE SERVICIU...

Ai nevoie de altceva?