Modelul guvernanței corporative în întreprinderile din România

Partea 1 – Parte teoretica

Introducere – Ce este guvernanta corporativa si cand a aparut?

In Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Australia, Austria, Germania, Olanda, Suedia, Hong Kong, India si in alte tari, se utilizeaza „corporate governance”, in timp ce in Franta „gouvernement des entreprise”, in Spania, Mexic, Peru „gobierno corporativo”. Termenul tradus de „guvernanta corporativa” s-a impus prin adaptarea celui anglo-saxon. Conceptul s-a impus pe la inceputul anilor `90 si are ca obiectiv stabilirea noilor reguli de interactiune intre manageri si actionari.

Cu alte cuvinte, guvernanta corporativa se traduce prin arta oamenilor de a conduce si organiza o afacere.

De ce arta? Pentru ca, dincolo de tehnica, cunostinte, stiinta, mai este nevoie de ceva: talent, viziune, implicare si multe altele.

Definitia OECD cu privire la guvernanta corporativa, redata in cele ce urmeaza, prezinta o viziune mai echilibrata: „Guvernanta corporativa este unul dintre elementele cheie pentru imbunatatirea eficientei si cresterii economice, precum si pentru extinderea increderii investitorilor.

Guvernanta corporativa implica un set de relatii instituite intre managementul companiei, consiliul sau de administratie si actionari. Guvernanta corporativa furnizeaza de asemenea, o structura prin care obiectivele companiei sunt stabilite, iar mijloacele de atingere a acestora, precum si de monitorizare a performantelor sunt determinate. O guvernanta corporativa buna ar trebui:

- sa motiveze suficient managementul si consiliul de administratie pentru a atinge obiectivele de interes pentru companie si actionarii sai;

- sa faciliteze monitorizarea efectiva”.

Guvernanta corporativa ocupa tot mai mult un spatiu de dezbateri in lumea afacerilor de astazi. Motivul pare sa fie determinat de faptul ca, datorita globalizarii afacerilor, proprietarii lor devin din ce in ce mai distantati de actul de conducere a acestora. Astfel, se creeaza doua grupuri de interese distincte: proprietarii, respectiv managementul (agentii). Interesele acestor grupuri sunt uneori identice, alteori nu.

Adesea, exista o stare conflictuala intre interesele proprietarilor si cele ale managementului, in sensul ca fiecare urmareste sa-si maximizeze castigurile. Principial, fara a intra in detalii tehnice, s-a conturat modelul „ideal” de organizare a structurii de conducere, care presupune separarea functiei de supraveghere/monitorizare de functia executiva. In aceasta viziune, consiliul de administratie ar fi format din directori executivi si directori neexecutivi, acestia din urma asumandu-si rolul de supraveghere a functiei executive si de asigurare a interfetei cu proprietarii afacerii.

Rolul sistemului financiar-bancar in Romania

Sistemul bancar romanesc poate fi un exemplu de fragilitate institutionala pentru ca s-a dovedit inapt sa sustina cresterea economica endogena. Mai mult, institutiile financiar nebancare s-au aratat inca si mai putin capabile sa contribuie la dezvoltarea economica, date fiind slabiciunea lor si performantele scazute pe ansamblu. Scandaluri de amploare au zdruncinat increderea populatiei in entitatile financiare nebancare, in primul rand fondurile de investitii.

De aceea, sectorul bancar reprezinta peste 90% din totalul pietei de capital in Romania. Pana in 2000, bancile de stat au fost predominante, si au fost folosite deseori la directionarea banilor publici catre subventionarea unor sectoare economice in dificultate.

Cadrul general in care bancile opereaza este in continuare marcat de un grad important de segmentare, reglementari precare si supraveghere inadecvata, piete financiare subcapitalizate.

Capitalul strain a devenit majoritar in sectorul bancar romanesc, ca pondere in capitalul social si in active.

Desi au ajuns dominante in totalul capitalului social si al activelor, bancile cu capital strain si filialele bancilor straine sunt doar marginal implicate in intermedierea financiara, avand o pondere de numai cateva procente in total credit neguvernamental si detin aproape o treime din profiturile sectorului bancar. Explicatiile tin de nivelul relativ ridicat al incertitudinii pe piata de capital, performantele neconvingatoare ale multor intreprinderi, inflatia inca mare si fluctuatia ratelor dobanzii si a cursului de schimb. Slabiciunile sistemului bancar determina bancile performante sa obtina profit din activitati non-bancare.