Noutăți și tendințe în managementul actual al băncilor comerciale

INTRODUCERE

Termenul de management utilizat în exces astăzi pentru a explica o stare de spirit modernă este necesar pentru a induce celor aflaţi în posturi de conducere o atitudine mult modificată faţă de fenomenele şi procesele economice, sociale, tehnice, de prospectare a pieţei, de previziune etc. Aşadar, mai mult ca oricând, trebuie trecut cu profesionalism la modernizarea şi eficientizarea managementului.

Indiferent de noul conţinut care i se atribuie, de modul în care este înţeles şi operează, modernizarea managementului agenţilor economici reprezintă un deziderat al realităţii unei economii reale de piaţă. Alături de liberalizarea utilizării unor pârghii economico-financiare, instituirea unui sistem de protecţie socială, privatizarea unei părţi apreciabile a economiei, descentralizarea etc., este obligatorie adoptarea şi aplicarea unor sisteme de management performant care să asigure succesul agenţilor economici.

Supravieţuirea şi creşterea profitabilităţii agenţilor economici, indiferent de profilul lor, este condiţionată de perfecţionarea managementului în funcţie de condiţiile lor concrete şi de evoluţiile ce au loc în mediul ambiant al acestora. În acest cadru, managerul se preocupă să-şi îmbunătăţească permanent activitatea proprie şi autoritatea, pentru a contribui creativ la rezultatele firmei (organizaţiei). Toate elementele definitorii ale managementului general sunt valabile şi în cazul managementului bancar, acestui domeniu acordându-i-se din ce în ce mai multă atenţie deoarece industria serviciilor financiare este în continuă evoluţie. Participanţii la această industrie sunt bănci comerciale, case de economii, fonduri pe piaţa monetară, companii financiare, bănci de investiţii, companii de brockeraj, companii de asigurări, conglomerate de activităţi şi firme non-financiare. Această industrie cuprinde activităţi precum titluri, servicii bancare, asigurări, leasing, participaţii, ca şi auxiliare ale acestora precum procesare de date şi consultanţă managerială. Activitatea bancară este în continuă evoluţie, deci în momentul de faţă se poate spune că domeniul bancar se caracterizează prin expansiune, dezvoltare şi diversificare. O cale evidentă a expansiunii bancare o reprezintă formarea de noi bănci sau achiziţionarea de bănci în cadrul holdingurilor bancare care gestionează depozite şi acordă împrumuturi în condiţiile în care nucleul holdingului îl formează firma industrială, comercială, de valori imobiliare, de asigurări etc.

Deci, activitatea bancară în viitor nu va putea fi redusă, dimpotrivă, băncile îşi conservă puternice resurse de adaptare la mediu, de a-şi descoperi “nişa multiplicativă” de afaceri, spaţiul de conversie a economicului, a financiarului în ofertă bancară, în servicii şi produse bancare.

CAPITOLUL 1

ASPECTE INTRODUCTIVE ÎN MANAGEMENT

1.1 CONCEPTUL DE MANAGEMENT

1.1.1 DEFINIREA ŞI IMPORTANŢA MANAGEMENTULUI

Managementul, ca ştiinţă, s-a cristalizat relativ recent, prin eforturile depuse de un număr mare de specialişti, care au răspuns la necesităţile practicii sociale. Baza obiectivă a apariţiei şi dezvoltării managementului, a constituit-o activitatea comunităţilor umane, managementul fiind un proces de orientare a activităţii umane în scopul realizării unor obiective.

Pe măsura dezvoltării societăţii omeneşti, preocupările în domeniul managementului s-au intensificat şi amplificat. Cu toate acestea, abia la începutul secolului al XIX-lea, managementul a început să fie considerat ca activitate distinctă, iar primele lucrări dedicate în exclusivitate acestei problematici au apărut la începutul secolului al XX-lea. Pentru a contura problematica managementului, aspectele esenţiale ale acestui domeniu, trebuie să facem distincţie între:

- noţiunea de organizaţie, ca noţiune ce include orice structură organizată a unei colectivităţi umane (firmă, asociaţie, primărie etc.);

- noţiunea de firmă (întreprindere, companie), ca tip particular de organizaţie, care este orientată spre obţinerea de profit în urma activităţii desfăşurate. Agent economic de importanţă vitală în cadrul economiei tradiţionale, verigă de bază a acesteia, întreprinderea (firma) constituie entitatea organizatorică în care se produc bunuri şi servicii. Funcţionarea întreprinderii în cadrul mecanismului complex al economiei regionale, naţionale şi internaţionale se realizează sub acţiunea concomitentă a conducerii ei asupra mediului său intern, cât şi a mediului exterior în care îşi desfăşoară activitatea. Astfel, întreprinderea este obiect al exercitării managementului.

Prin urmare, ştiinţa managementului are în vedere tot ceea ce implică cunoştinţe de management, indiferent că se raportează la firmă sau alt tip de organizaţie. Altfel spus, managementul firmei se ocupă exclusiv de aplicarea managementului ştiinţific la nivel de firmă.

În prezent, managementul este la fel de important în toate unităţile organizate, precum şi la toate nivelurile ierarhice ale acestora. Indiferent de domeniul în care organizaţia îşi desfăşoară activitatea, de natura activităţii sale la diferite nivele ierarhice, de pregătirea profesională, persoanele care creează condiţii de mediu grupului condus îndeplinesc aceleaşi funcţii – funcţiile manageriale. Obiectivul fundamental al managementului este creşterea continuă a gradului de competitivitate a organizaţiei respective în raport cu alte organizaţii.

Cerinţa de cunoştinţe în domeniul managementului este cu atât mai stringentă în ţările în curs de dezvoltare şi/sau tranziţie la economia de piaţă. Conform spuselor lui Richard Farmer “Managementul este unul dintre factorii esenţiali care explică de ce o ţară este bogată sau săracă.” Pentru a arăta importanţa însuşirii cunoştinţelor de management şi a formării de manageri competenţi în ţările în curs de dezvoltare, Philip W. Shay spunea: ”Pentru ca aceste ţări să progreseze în libertate şi demnitate umană, managementul trebuie să constituie resursa primordială a dezvoltării, iar managerii trebuie să acţioneze ca principali catalizatori. Dacă rezolvarea problemelor legate de dezvoltarea lor se va baza numai pe experienţă ele vor fi inevitabil împinse spre centralism excesiv, prin concentrarea deciziilor de management în mâinile celor câtorva « planificatori » la nivel înalt, experimentaţi, pe care îi au şi al căror număr nu poate fi sporit”

În decursul timpului, managementului i s-au dat diferite accepţiuni, fiind considerat ca proces, ca activitate, ca un grup de persoane (managerii) sau ca o artă, pe măsura experienţei, managementul a căpătat caracteristicile unei ştiinţe cu obiect, legităţi şi principii proprii. Deci, este considerat o ştiinţă deoarece are anumite legi şi reguli, întocmai ca şi alte ştiinţe, şi în acelaşi timp o artă deoarece cere în permanenţă adaptabilitate la situaţiile ce se află în continuă schimbare, deci un veşnic acord al teoriei cu practica.