Obligații și creanțe fiscale

1. Creanța fiscală - noțiune și trăsături

Creanțele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal. Aceste raporturi de drept pun în evidență atât conținutul, cât și cuantumul creanțelor fiscale, reprezentând drepturi determinate constând în:

- dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, denumite creanțe fiscale principale;

- dreptul la perceperea dobânzilor, penalităților de întârziere sau majorărilor de întârziere, după caz, în condițiile legii, denumite creanțe fiscale accesorii.

În cazurile prevăzute de lege, organul fiscal este îndreptățit să solicite stingerea obligației fiscale de către cel îndatorat să execute acea obligație în locul debitorului. În măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.

Ca atare, titlul de creanță fiscală (numită și „bugetară”) reprezintă actul juridic prin care se stabilește întinderea obligației de plată ce revine persoanei fizice sau juridice care are calitatea de contribuabil față de bugetul public (bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale și bugetele fondurilor speciale) de a achita, într-o anumită sumă, impozitul pe profit, impozitul pe venit, taxa pe valoarea adăugată, accizele, contribuțiile pentru securitatea socială și alte venituri publice.

Titlul de creanță se întocmește sau se confirmă de către organele ce compun aparatul fiscal al statului și cărora le revine competența de a calcula impozitele și taxele datorate bugetului de stat.

Titlul de creanță este un act juridic unilateral. Titlul de creanță fiscală, ca act juridic unilateral, dă naștere unui drept de creanță al statului având ca obiect sumele de bani pe care contribuabilul le datorează bugetului general consolidat, precum și obligatiei ce revine contribuabilului de a plăti aceste sume în cuantumul și la termenele stabilite.

Trăsăturile caracteristice ale acestui titlu:

- este un act juridic de natură declarativă de drepturi și obligații, pentru că obligațiile fiscale izvorăsc exclusiv din normele fiscale, titlul de creanță fiind acela care constată (nu creează) obligația fiscală ce revine unui anumit subiect de impunere (determinându-se și cuantumul venitului public datorat). Prin emiterea sau confirmarea titlului de către organele competente se constată dreptul statului de a încasa sumele de bani datorate bugetului de stat și obligația în acest sens ce revine contribuabilului;

- are caracterul unui „titlu de creanță” întrucât constată existența unei creanțe a bugetului public, adică a dreptului statului sau a unităților administrativ-teritoriale de a primi o anumită sumă de bani;

- este executoriu de drept. În măsura în care contribuabilii nu își execută la termenele stabilite obligația de a plăti sumele cuvenite bugetului de stat, organele fiscale au dreptul de a trece direct la executarea silită a acestor sume.

Ansamblul titlurilor de creanțe fiscale poate fi înfățișat în următoarele două categorii:

- titluri de creanțe fiscale întocmite exclusiv în acest scop, denumite și titluri de creanță explicite;

- acte care implicit sunt și titluri de creanțe fiscale, denumite titluri de creanțe implicite.

2. Obligația fiscală-noțiune și trăsături

Principalul izvor al obligațiilor fiscale este Constituția în textul căreia se stabilește la art. 56, obligația generală a cetățenilor de a contribui, prin impozite și taxe, la cheltuielile publice.

Obligația fiscală, ca noțiune, nu face obiectul vreunei definiții într-un text de lege. In schimb, în Codul de procedură fiscală, în conținutul art. 22, sunt enumerate principalele obligații de natură fiscală, astfel:

- obligația de a declara bunurile și veniturile impozabile sau, după caz, impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat;

- obligația de a calcula și de a înregistra în evidențele contabile și fiscale impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat;