Operațiuni contabile - stocuri

Rezumat

Preocuparea pentru studiul contabilităţii stocurilor a fost generată de importanţa pe care trebuie să o acorde fiecare agent economic acestei resurse strategice. Considerăm că stocurile reprezintă unul dintre elementele “cheie” pentru procesul de exploatare, mai ales în cazul entităţilor cu profil industrial, intervenind pe tot circuitul

achiziţie - producţie - desfacere. Din acest motiv se poate afirma că tratarea superficială sau neadecvată a problemelor ce ţin de gestiunea şi contabilitatea stocurilor poate reprezenta o piedică în obţinerea performanţei firmelor industriale sau poate fi un factor ce pune sub semnul întrebării continuitatea activităţii.

În prezenta lucrare, am tratat stocurile conform standardului internaţional de contabilitate IAS 2. Stocurile şi produţia în curs de execuţie reprezintă, după caz, bunurile materiale, lucrările si serviciile destinate să fie consumate la prima lor utilizare, să fie vândute în situaţia în care au starea de marfă sau produse rezultate din preluare, precum şi producţia în curs de execuţie aflată sub forma producţiei neterminate.

Preţul de inregistrare din conturi, corespunzător valorii de intrare contabile a stocurilor şi produţiei în curs de execuţie, este egal cu costul de achiziţie pentru bunurile procurate din afară şi costul de producţie pentru bunurile obţinute din producţia proprie.

Conţinutul si funcţia contabilă a conturilor de stocuri se diferenţiază în raport de metoda inventarului permanent sau intermitent, folosită penru evidenţa miscărilor stocurilor. Astfel in cazul folosirii metodei inventarului permanent conturile de stocuri şi comenzi in curs de execuţie se debitează cu intrările de valori materiale şi se creditează cu ieşirile de valori materiale.

În cazul utilizarii metodei inventarului intermitent, conturile înregistrează numai stocurile de valori materiale şi producţie în curs de execuţie. Astfel, la închiderea exerciţiului financiar, în debitul conturilor se înregistrează stocurile de la sfârşitul perioadei, determinate prin inventariere, iar la deschiderea exerciţiului, în credit, stocurile de la începutul perioadei preluate în categoria cheltuielilor, pentru perioada următoare de gestiune, în cazul materialelor şi mărfurilor, şi ca venituri, în cazul produselor şi producţiei in curs de fabricaţie. Rulajul intrărilor şi ieşirilor se înregistrează direct debitul, respectiv creditul conturilor de cheltuieli în cazul materialelor şi mărfurilor şi de venituri, în cazul produselor, lucrărilor şi serviciilor.

În cazul în care evaluarea şi înregistrarea în contabilitatea stocurilor se face preţuri prestabilite (standard), conturilor de stocuri li se asociază conturi distincte care înregistrează diferenţele de preţ faţă de costul de achiziţie sau costul de producţie. În debitul contului de diferenţe, de regulă, se înregistrează diferenţele aferente bunurilor intrate în gestiunea întreprinderii, iar in creditul lor, diferenţele corespunzătoare stocurilor ieşite. Soldul conturilor reprezintă diferenţele de preţ aferente bunurilor economice existente în stoc în gestiunea întreprinderii. O asemenea modalitate de funcţionare impune înregistrarea în roşu a diferenţelor dacă preţurile prestabilite sunt mai mari decât costul de achiziţie sau de producţie, după caz şi în negru în situaţia inversă.

Cuvinte cheie : evaluare, recunoaştere, cost, politică de gestiune, identificare specifică, valoare realizabilă netă.

1. Rolul şi importanţa stocurilor

Problematica stocurilor a apărut pe fondul unor intense frământări de creare şi dezvoltare a marii industrii care a generat multiplicarea punctelor de producţie şi de consum, dispersarea pe teritorii întinse a acestora, creşterea continuă şi nemaiîntâlnite a circulaţiei mărfurilor. S-a manifestat mai întâi ca practică, iar mai apoi ca teorie ştiinţifică, făcându-se astfel trecerea de la forma involuntară la forma conştientă, deliberată, cuprinzând domenii şi activităţi tot mai diverse. Ca urmare, s-a dezvoltat o bogată literatură privind gestiunea ştiinţifică a stocurilor, au fost create modele matematice proprii proceselor de stocare.

O primă formă de determinare ştiinţifică a stocurilor este identificată de profesorii G.Hadley şi T.M. Whitin, în anul 1915. Ulterior modelul a fost preluat şi dezvoltat de R.H. Wilson, motiv pentru care în literatura economică este cunoscut sub denumirea de „formula lui Wilson”. Pe plan mondial, conceptul de stocare s-a conturat în jurul anilor’30, prin elaborarea unui sistem distinct de gestiune a stocurilor. Acesta s-a constituit treptat într-un instrument principal de conducere economică, favorizând luarea deciziilor, nu numai în derularea procesului de aprovizionare tehnico-materială, ci a întregii activităţi .

Prima lucrare de amploare care a promovat studiul problemelor de stoc aparţine economistului american F.E. Raymond „Quantity and Economy in Manufacture”, apărută la New York, în anul 1931. Astăzi, gestiunea stocurilor a devenit un domeniu larg, incluzând atât probleme de dimensionare, de optimizare a amplasării în teritoriu, de reducere a cheltuielilor de stocare, cât şi probleme de depozitare, de structura sortimentală, conservare, redistribuire, mod de utilizare, etc .

Aşadar, gestiunea stocurilor este un domeniu vast, aflat la intersecţia unor zone de interinfluenţe şi de acţiuni comune, determinând modelări şi optimizări parţiale şi iterative, în vederea realizării obiectivului primordial al gestiunii financiare a unităţii patrimoniale, acela de a-şi maximiza valoarea cu un minim efort.

2. Baza conceptuală a IAS 2

În categoria activelor circulante ale unei întreprinderi, o pondere însemnată o deţin stocurile de valori materiale. Stocurile sunt active care se pot regăsi fie sub forma materiilor prime, a materialelor şi altor consumabile care urmează să fie folosite în procesul de producţie sau pentru prestarea de servicii; fie în curs de producţie sau ca produse finite, în vederea vânzării; fie sunt cumpărate şi deţinute cu scopul revânzării (de ex: mărfurile sau terenurile şi alte proprietăţi imobiliare deţinute cu scopul de a fi revândute). De asemenea, sunt incluse în categoria stocurilor costurile serviciilor prestate de un furnizor pentru care acesta nu a recunoscut încă venitul final („serviciile în curs de execuţie”) . Se observă că scopul sau destinaţia activelor determină încadrarea lor în aceste categorii şi mai puţin, natura lor.

Standardul de contabilitate IAS 2 „Stocuri” are ca obiective să descrie tratamentul contabil al stocurilor şi să furnizeze indicaţii practice referitoare la procedeele de determinare a costului, la recunoaşterea ulterioară a acestora ca o cheltuială, precum şi la diminuarea valorii stocurilor până la valoarea realizabilă netă. În ceea ce priveşte aria de aplicabilitate, IAS 2 tratează toate stocurile de active deţinute pe termen scurt, cu excepţia stocurilor de produse agricole, forestiere sau a altor stocuri de această natură tratate de IAS 41 şi a producţiei şi serviciilor în curs de execuţie din cadrul contractelor de construcţii (IAS 11). Există şi alte Standarde, care fac referire la stocuri: IAS 20, IAS 18, IAS 19, IAS 8, IAS 12, IAS 14, IAS 23, IAS 21, IAS 29.

3. Recunoaşterea şi evaluarea stocurilor

Criteriile de recunoaştere a activelor sunt probabilitatea ca acestea să genereze avantaje economice pentru întreprindere şi valoarea acestora poate fi determinată în mod fiabil.

Evaluarea stocurilor în contabilitatea curentă şi în situaţiile financiare ale întreprinderii se realizează după normele generale de evaluare, elaborate în conformitate cu principiile contabile fundamentale. OMFP 1752/ 2005 prevede existenţa a 4 momente de evaluare a stocurilor:

a) evaluarea la data intrării în entitate;

b) evaluarea la data ieşirii din entitate;

c) evaluarea la inventar;

d) evaluarea la bilanţ.