Organizarea și Exercitarea Controlului Financiar Intern în Cadrul SC Lacta SRL

INTRODUCERE

Controlul contabil arată, în adevăr, originile contabilităţii. Acum mai bine de 3000 de ani î.e.n au fost relevate legile comerciale şi raporturile contabile la Ninive şi la Babylone. In această, epocă, aparatul de control era un scrib împuternicit să noteze tranzacţiile importante pe tăbliţe cerate şi să le legalizeze prin semnătura sa. Faraonii Egiptului antic erau şefi ai intendenţei, îndeosebi având ca îndeletnicire în temple, notarea intrărilor şi ieşirilor de cereale, principalele materii impozabile ale epocii. Aceste intrări şi ieşiri le erau semnalate prin negustorii ambulanţi.

In preajma anilor 300 î.e.n. funcţiona la Atena o instituţie de urmărire a finanţelor publice: Curtea de Logistică. Rolul său era verificarea conturilor casierilor şi urmărirea fraudelor. Un colegiu de 10 revizori, aleşi de popor controla în parte conturile magistraţilor. In plus, exista un colegiu de 10 revizori ce exercita justiţia administrativă.

De-a lungul epocii, o lege promulgată la Atena, impunea publicarea conturilor asociaţiilor. Administratorul finanţelor din Atena. a. prezentat conturile sale, în jur de 340.

Celebra "MARBRE DE CHOISEUL", numele colecţiei lui Marquis de Choiseul, descoperită în 1788 este un calcul al socotelilor publice extraordinare deservite de cavalerie, expediţiile navale, expuse public pentru a ţine cont de utilizarea fondurilor avute în grijă.

La Roma, pe vremea Republicii, Senatul exercită revizia conturilor funcţionarilor taxatori şi încasatori, instituind o separare a puterilor între cel care declară conturile şi autoritatea împuternicită cu verificarea lor.

Pe vremea Imperiului, controlul finanţelor publice era exercita! prin consuli. Ele erau apoi gerate prin cenzori, după aceea prin magistraţii romani, în jurul anilor 400 î.e.n. transformăndu-se în mandatarii procurori) care erau împuterniciţi cu jurisdicţia contencioasă în materie de impozite şi de conturi ale Statului.

Pe vremea lui Traian, după aceea a lui Adrian, magistraţii revizuiau finanţele municipale şi alte bugete locale.Evul Mediu a fost marcat prinţ-un recul în materie de metode a controlului contabil.

La mijlocul comunităţii creştine, Gregoire I cel Mare (590-604) superviza distribuţia fondurilor tezaurului papal.

în secolul al 13-lea, LA Pisc ca şi în registrul conturilor atestat de suveranul NÎCOLAS III, contabilitatea era ţinută de două persoane distincte, registrul primului trebuind să se găsească în concordanţă cu registrul celuilalt. Acest procedeu s-a răspândit Se cerea astfel a nu se confunda această metodă cu contabilitatea prin partidă dublă.

In Anglia controlul a fost exercitat în timpul regelui HENRI 1(1101-1134), în plus vechea înregistrare contabilă englezească, datată din 1130 rezuma înregistrările ţinute printr-un şerif Controlul a. fost instaurat în jurul lui 1120 prin Departamentul administraţiei centrale a finanţiştilor

Şerifii se prezentau la Departament de două ori pe an la Saint -Michel (29 septembrie), unde avea loc prezentarea, dărilor de seamă contabile de percepţii.

In Irlanda în 1316 impozitele trebuiau să fie percepute sub supravegherea unor 4 sau 6 "oameni cumsecade" şi conturile trebuiau să fie supuse comunităţii sau altor auditori.

In Italia contabilitatea cunoscută la sfârşitul Evului Mediu a avut un considerabil progres. Cărţile fraţilor GENES furnizează în jurul anului

1406 primele documente ale unei contabilităţi în partidă dublă. Se găsesc astfel conturile intitulate« capital» şi « profituri şi pierderi». Primul tratat de contabilitate datează din 1494 şi se găseşte înglobat în opera lui Luca Paciolo: «SUMMA DE ARITHMET1CA, GEOMETRIA, PR0P0RTI0NI ET PROPORTIONALITA».

In Franţa expertizele contabile se publicau în faţa tribunalelor, aşa cum sunt atestate între 1667 şi 1690. Controlul efectiv datează din secolul al XVIIl-lea la începutul vieţii economice moderne, apariţiei manufacturilor şi a comerţului maritim. Comercianţii şi manufacturierii aveau nevoie de contabilitate; în plus legislaţia juca de asemenea un rol. Legiştii făceau apel la competenţa specialiştilor de contabilitate pentru a evita falimentele, litigiile.

In concluzie, constatăm că încă din antichitate controlul era recunoscut ca fiind necesar. Contabilitatea prin partidă dublă a dat naştere la necesitatea autocontrolului. Controlul contabil are dincolo de funcţia sa tehnică un rol de ordin public. Revizorul contabil îşi asumă o funcţie remarcabilă în economie. El are, în plus, un rol social prin etica şi morala pe care le dovedeşte. In acest caz ni s-a părut interesant citatul pronunţat de S.S. PIE XII, punctele sale de vedere făcute cunoscute lumii încă. de la închiderea Congresului Uniunii Europene a Experţilor Contabili Economicii şi Financiari.

«Industriile, societăţile financiare şi băncile, comerţul en gros, en detail, ansamblul vieţii economice cu mecanismul său şi relaţiile internaţionale intervin în viaţa societăţii şi influenţează toate părţile într-o manieră profundă. In plus, societatea are dreptul de a exista. Cei care exercită o anumită influenţă asupra funcţionării economiei şi finanţelor trebuie să-şi orienteze judecata şi acţiunea lor după principiile moralei sociale: societatea cu care ei au afaceri este un corp în care organele particulare au obligaţii şi funcţii diverse Exigenţele justiţiei sociale sunt pretutindeni aceleaşi în formula lor abstractă, în plus forma lor concretă, depinzând de asemenea de circumstanţele de timp, loc şi cultură».

CAPITOLUL 1

SISTEMUL DE CONTROL FINANCIAR - CONTABIL

Ultimele patru decenii, bazate pe sistemul centralizat de conducere a economiei naţionale în ţările est-europene şi centrale au marcat o ruptură în toate planurile vieţii sociale, care şi-au pus amprenta şi asupra perioadei actuale de tranziţie la economia de piaţă, în care realităţile concorda cu situaţiile nou create. Sistemul de control financiar este un fenomen de mari dimensiuni, diversificat, a cărui necesitate obiectivă rezultă din însuşi natura activităţilor economico-financiare şi condiţiile economice de piaţă cunoscând o evoluţie notabilă în perioada postbelică.

1.1. Conceptul de control

Etimologia cuvântului control provine din expresia latinească „ control rolus”, prin care se întelege „verificarea unui act duplicat după original"

Controlul in accepţiunea lui semantică este o „analiză permanentă sau periodică a unei activităţi, a unei situaţii pentru a urmări mersul ei şi pentru a lua măsuri de îmbunătăţire” În acelaşi timp el semnifică o supraveghere continuă morală şi materială, ca şi stăpînirea unei activităţi, a unei situiaţii

În literatura de specialitate mai avem şi alte accepţiuni, astfel:

- în accepţiunea francofonă „controlul este o verificare, o inspecţie atentă a corectitudinii unui act” ;

- în acceptiunea anglo-saxonă „controlul este acţiunea de supraveghere a cuiva, a ceva, o examinare minuţioasă sau puterea de a conduce ca un instrument de reglementare a unui mecanism”