Organizația și mediul său

Rezumat

Organizațiile economice reprezintă verigile de bază ale unei economii naționale, ca de altfel și ale intregii economii mondiale.

Serviciile informaționale operează în contextul a două medii, și anume, intern și extern. Ele afectează modul în care serviciile informaționale sunt conduse în scopul furnizării de servicii către clienții lor. Dacă managerul și personalul nu au o viziune clară asupra acestor medii și asupra impactului pe care îl au asupra operațiilor lor, munca lor este în zadar.

Cuvinte cheie:

organizație

management

resurse

concurență

mediu

succes

INTRODUCERE

Într-o lume din ce în ce mai globalizată, în care consumatorii dețin o putere din ce în ce mai mare și își modelează preferințele tot mai frecvent, în care concurența se desfășoară în termeni tot mai agresivi, în care legislația, cultura, mediul economic și dar și cel social sunt tot mai complexe și mai dinamice, în care angajații s-au emancipat și au dobândit o mare putere de negociere pe piața fortei de muncă, orice organizație trebuie să conștientizeze aceste schimbări pentru a putea supraviețui și a avea success. Aceste tendințe afectează activitatea oricărei organizații, astfel că interdependența dintre organizații, văzute ca sisteme aflate în permanent schimb de resurse și informații cu mediul, respectiv mediul cu care acestea interacționează este decisivă pentru succesul organizațiilor.

Prin urmare, orice organizație contemporană trebuie să cerceteze, să cunoască și să valorifice condițiile pe care le regăsește în mediu, încercând să se integreze cât mai eficient în acesta. Deoarece asupra mediului intern organizația poate exercita o influență aproape deplină, în sensul construirii unui avantaj competitiv viabil pe baza resurselor din acest mediu, factorii de mediu extern pot fi și ei influențați într-o măsură anume, dar oricum, ei trebuie luați în calcul de către manageri la stabilirea strategiei organizațiilor pe care le conduc. În consecință, orice organizație trebuie să își cunoască mediul în care acționează întrucât absența unei raportări permanente la condițiile de mediu, atât cele interne, cât și cele externe, poate fi fatală pentru organizație, indiferent de dimensiunea acesteia, de domeniul de activitate sau de puterea sau succesul acesteia.

CAPITOLUL I - ORGANIZAȚIA

Organizația reprezintă principala formă prin care oamenii își satisfac nevoile și își ating scopurile în societate, este principala structură prin care societatea își îndeplinește funcția sa economică referitoare la producția și distribuția bunurilor.

În dicționarul explicativ al limbii române regăsim termenul de “organizație” ca fiind o „asociație de oameni sau preocupări comune, uniți conform unui regulament sau unui statut, în vederea depunerii unei activități organizate” . În contextul acesta, întreprinderea poate fi considerată o unitate economică ce produce sau distribuie bunuri și servicii, utilizînd o serie de resurse - materiale, financiare, umane și informaționale.

Din punct de vedere terminologic, termenul de organizație este asociat și celui de „instituție“. Atât termenul de „organizație“ cât și cel de „instituție“, se referă la mecanismele prin care se articulează viața socială, interacțiunea umană, căile pentru atingerea obiectivelor precum și la etaloane pentru măsurarea performanței, între cele două concepte există însă și diferențe:

- instituțiile constituie baza generatoare a organizațiilor, oferind oportunități de inițiere și funcționare pentru acestea;

- instituțiile asigură fundalul normativ al interacțiunilor umane, în timp ce organizațiile sunt actori colectivi - care promovează acțiuni în contextul existent;

- prin funcționarea lor, organizațiile pot deveni agenți ai schimbării instituționale, această situație însă nu se dovedește a fi acțională, doar practică;

- organizațiile reproduc dar le și pot schimba ca rezultat al testării la nivel practic.

Elementele care caracterizează organizația sunt :

- obiectivele, acestea exprimă într-o formă concretă și măsurabilă, scopurile activității. Acestea pot fi:

- generale, corespunzînd rolului sau misiunea întreprinderii și care sunt fixate pentru perioade lungi de timp;

- derivate, adică eșalonate astfel încât realizarea lor prealabilă să conducă treptat spre atingerea obiectivelor generale;

- specifice, care condiționează realizarea obiectivelor derivate și sunt fixate pentru fiecare activitate sau pentru fiecare compartiment al întreprinderii ;

- resursele necesare desfășurării activității, care sunt:

- materiale (utilaje, materii prime, etc.);

- financiare (capital propriu, surse atrase, credite);

- umane (ansamblul angajaț1ilor, ca număr și structură, cu toate nevoile, motivațiile, cunoștințele, experiența, atitudinile, abilitățile, interesle);

- informaționale, (informații propriu-zise și tehnologia aferentă)

- planul sau programul de activitate necesar realizării obiectivelor propuse;

- conducerea (managementul), reprezentată prin angajați capabili să ia decizii ce vizează fixarea și realizarea obiectivelor.