Politică de salarizare

1. SALARIUL – ELEMENT PRINCIPAL AL RELATIILOR DE MUNCA

Pentru munca prestata fiecare angajat are dreptul la un salariu în bani, si va fi negociat în raport cu specificul activitatii desfasurate, cu nivelul pregatirii profesionale, complexitatea lucrarilor ce îi revin si cu raspunderea asumata potrivit functiei.

Pentru manageri salariul reprezinta o componenta a costurilor realizate pentru desfasurarea activitatii economice. Cheltuielile efectuate de întreprindere pentru salarii si contributii la asigurarile sociale vizeaza forta de munca utilizata si nu munca. Este evident ca o activitate va fi mai rentabila daca cheltuielile mentionate vor fi mai mici. Ca urmare, pentru manageri, salariul, indiferent daca este considerat pret al muncii sau fortei de munca, are si semnificatia de element al costurilor de productie.

Ponderea cheltuielilor salariale în costul productiei prezinta însemnate variatii atât de la o ramura la alta, cât si de la o perioada la alta.

Salariile sunt un element al costurilor variabile. Pentru o unitate, fondul de salarii variaza de la o perioada la alta, în raport cu volumul serviciilor pe care le realizeaza.

Salariul se distinge de celelalte elemente ale costului de productie în privinta sursei de recuperare. Cheltuielile efectuate pentru plata salariilor servesc pentru refacerea fortei de munca si întretinerea familiilor salariatilor. În schimb, salariatii prin munca prestata cu ajutorul mijloacelor de productie, creeaza o valoare noua, care este încorporata în valoarea marfurilor, iar prin vânzarea lor se recupereaza si cheltuielile facute de unitate pentru salarii. Dar valoarea nou creata de forta de munca este nu numai sursa salariului, ci si sursa profitului.

Marimea salariului are doua limite între care poate sa oscileze :

- minima care, în optica celui care se angajeaza, trebuie sa se situeze cel putin la nivelul costului fortei de munca;

- maxima , reprezentata de întregul venit realizat de activitatea economica si care se transforma astfel în salariu.

Nivelul concret al salariului se situeaza între aceste limite, fiind stabilit în functie de cererea si oferta de forta de munca, raportul dintre diferitele interese ( personale, de grup si generale ), aceasta este situatia în general, la scara sociala, de ramura sau unitate.

În ceea ce priveste egalitatea salariilor în functie de eficienta muncii depuse, se realizeaza numai daca la o munca egala corespunde o eficienta egala.

2. FORMELE DE SALARIZARE

În opinia autorului V. Dorneanu formele de salarizare sunt “acele mijloace si procedee prin care se comensureaza munca prestata în cadrul contractului individual de munca, se cuantifica rezultatele ei si, în raport cu acestea, se stabilesc drepturile salariale cuvenite persoanelor respective”. Cu alte cuvinte, formele de salarizare reprezinta modalitati de corelare a drepturilor salariale ale angajatilor cu timpul de munca sau /si rezultatele muncii acestora. Din aceste definitii rezulta ca formele de salarizare se refera la modul de stabilire a acelor recompense care sunt în legatura directa cu performantele muncii depuse, care însa nu include alte drepturi, de genul recompenselor indirecte.

Fiecare forma de salarizare practicata îsi dovedeste eficienta prin îmbinarea modurilor în care diferite laturi ale realizarilor se oglindesc în salariile ce li se cuvin executantilor.

Pentru a raspunde în cele mai bune conditii cerintelor, formele de salarizare, trebuie sa satisfaca urmatoarele exigente:

- marimea salariului sa depinda nu numai de salariul de baza, care constituie partea hotarâtoare în salarizarea personalului, ci si de masura în care executantul îsi îndeplineste sarcinile sale de serviciu, în asa fel încât doi salariati chiar daca au salarii de baza egale, daca au realizari diferite este normal ca si câstigurile lor sa fie diferentiate pe masura

- formele de salarizare stabilite pe fiecare loc de munca sa stimuleze interesul executantilor pentru cresterea productivitatii muncii

- sa fie adaptate caracterului productiei si specificului locului de munca, astfel ca gradul de realizare a obiectivelor care determina marimea salariului sa depinda de contributia personala a executantului

- sa lege marimea salariului de un numar redus de indicatori, care exprima în mod sintetic ansamblul obiectivelor asupra carora trebuie sa se concentreze atentia executantilor

- sa fie adaptabile specificului locului de munca unde se aplica

- sa fie economiceste fundamentate astfel ca avantajul economic al executantului sa se reflecte în cel al locului de munca

- forma de salarizare aplicata sa fie clara, sa exprime în mod vadit legatura nemijlocita dintre realizari si salariu.

În practica poate fi întâlnita o varietate mai larga de obiective prin care interesele salariatului sa fie conjugate cu cele specifice, priortare locului de munca.