Politică fiscală România

INTRODUCERE

ranziţia în economia de piaţă este un proces de durată, alcătuit dintr-o multitudine de sfere intercalate de activităţi economice. Aranjamentele instituţionale sunt de mare importanţă pentru o transformare de succes. O economie de piaţă necesită nu numai reglementări liberale şi o proprietate privată, dar, de asemenea, şi instituţii adecvate. Din acest motiv, tranziţia nu se poate derula gradual, deoarece construcţia instituţională este un proces de durată, având la bază noi organizaţii, noi reglementări, dar şi noi metamorfoza comportamentală la nivelul variatelor entităţi economice. Astăzi, una dintre cele mai importante ţinte ale României este integrarea în Uniunea Europeană. Politica monetară şi valutară în România nu poate fi gândită în afara impunerii respectării obiectivelor implicate de specificitatea procesului de aderare la Uniunea Europeană. În vederea aderării la uniunea europeană România trebuie să aibă în vedere orientarea politicilor economice în vederea obţinerii convergenţei nominale şi reale cu ţările Uniunii Europene. Pentru aceasta, politicile vor avea în vedere ajustări structurale şi reformele microeconomice, pentru a facilita îndeplinirea criteriilor de le Copenhaga, adică ,, existenţa unei economii de piaţă funcţionale şi a capacităţii de a face faţă cerinţelor concurenţiale din cadrul UE’’. Politica fiscală reprezintă un instrument important prin care statul poate acţiona în vederea creşterii şi dezvoltării economice. Eficacitatea fiscalităţii se poate observa atât din modul în care impozitele şi taxele se reîntorc la bugetul de stat sub forma calităţii serviciilor serviciilor cât şi în modul în care ele asigură, în mod sustenabil , menţinerea şi extinderea bazei de impozitare. Relaxarea fiscală este un pilon important prin care statul poate detensiona mediul de afaceri din România, stimula iniţiativa privată ţi de a încuraja oficializarea economiei ascunse. O fiscalitate ridicată comportă o serie de ameninţări la adresa economiei reale: rigidizează evoluţia şi restructurarea ofertei interne şi ascunde o parte din activitatea economică faţă de contabilizarea naţională.

În literatura de specialitate, politica fiscală, în sens larg se constituie în cadrul activităţilor autorităţilor publice locale de percepere şi utilizare a resurselor necesare satisfacerii consumului public şi furnizării de servicii şi bunuri publice. Politica fiscală este un ansamblu de instrumente de intervenţie ale statului prin impozite şi taxe.

În primul capitol am prezentat conceptul de politică fiscală, legăturile politicii fiscale cu politicile sectoriale ( industrie, agricultură, comerţ) , cu cele financiare, monetare sociale precum şi strategiile legislativ instituţionale. Prin politica fiscală se stabileşte în primul rând, volumul resurselor financiare, precum şi provenienţa resurselor financiare.

Obiectivele politicii fiscale prezentate de asemenea în primul capitol ne arată impactul pe care îl are politica fiscală asupra economiei, impact care poate fi favorabil sau nefavorabil. Obiectivele politicii fiscal-bugetare sunt strâns corelate cu funcţiile politicii şi efectele acestora asupra economiei naţionale precum şi cu rezultatele obţinute prin folosirea impozitelor, împrumuturilor de stat etc.

Instrumentele politicii fiscale prezentate în primul capitol ne arată modul în care se constituie şi acţionează în procesul de aplicare a impozitelor, taxelor şi celorlalte mijloace de colectare a veniturilor bugetare. Eficacitatea politicii fiscale rezultă din consecinţele pragului de suportabilitate a presiunii fiscale prin reducerea efortului productiv, fraudă şi evaziune fiscală, evaziune internaţională.

În cel de-al doilea capitol este prezentată politica fiscală a României în perioada de tranziţie, felul cum aceasta a influenţat pozitiv sau negativ economia naţională, implicaţiile politice pe parcursul acestei perioade precum şi politica de reformă a legislaţiei fiscale.

Capitolul trei prezintă coordonarea politicilor economice la nivel european, mai precis a politicilor monetare şi fiscale. Pentru a avea o economiei competitivă la nivel european, politicile economice (monetară, fiscală, valutară ) trebuie să se coordoneze cu cele europene. În acest ultim capitol se face o evaluare a procesului de coordonare a politicilor economice în UE, se prezintă cadrul instituţional şi relaţional al coordonării politicilor economice, care sunt instrumentele modelului european, ce este Pactul de Stabilizare şi Creştere.

Politica fiscală se poate dovedi benefică pentru dezvoltare economică în condiţiile în care se ţine seama de condiţiile concrete ale vieţii economico-sociale, de exigenţele prezentului şi necesităţile viitorului, în caz contrar, dacă nu se sesizează aceste imperative, ea poate frâna dezvoltarea, poate conduce la regres economic şi tensiuni sociale.

CAPITOLUL I

POLITICA FISCALĂ- DEFINIŢIE, OBIECTIVE, CONCEPT

I.1.Politica fiscală-concept

În literatura de specialitate,politica fiscală, în sens larg,se constituie în cadrul activităţii autorităţii publice locale de percepere şi utilizare a resurselor necesare satisfacerii consumului public şi furnizării de servicii şi bunuri publice.O asemenea activitate declanşează un proces de redistribuire,în măsura în care resursele prelevate de către stat sunt dirijate unor destinatari,care le utilizează conform dorinţei lor,diferită de aceea a posesorilor iniţiali.