Politica monetară - partea politicii financiare

INTRODUCERE

Monetarismul a debutat cu formularea lui Milton Friedman în 1956, a unei versiuni a teoriei cantitative, enunțând ideea că moneda reprezintă unul din mijloacele importante de păstrare a avuției și că cererea de monedă depinde parțial de producția monetară, rolul dobânzii în influențarea acesteia fiind mai puțin pus în evidență . Dacă cererea de monedă, susține Friedman , este o funcție stabilă a unor variabile măsurabile și previzibile și dacă se cunosc valorile acestor variabile atunci devine posibilă și previziunea acestora . O școală economică privește controlul masei monetare drept o condiție necesară și suficientă pentru a asigura controlul inflației . Monetariștii au drept element convergent al concepției lor convingerea legată de importanța schimbărilor ofertei de bani in interpretarea corectă a cauzelor inflației. Recomandările specifice politicii economice promovate de către monetariști vizau atingerea unei rate stabile a creșterii ofertei de bani, astfel încât să devină posibil controlul inflației.

Monetariștii consideră drept un fapt bine stabilit ideea că "inflația este întotdeauna și peste tot un fenomen monetar", așa cum a afirmat M. Friedman. Ei mai susțin de asemenea că șocurile monetare, care sunt expansiunile și contracțiile monetare rapide, sunt o cauză majoră a ciclurilor în economie. Însă o politică monetară activă de atenuare a efectelor indezirabile ale ciclurilor nu este recomandată. Aceasta deoarece efectele politicii monetare sunt resimțite de economia reală cu mari și variabile întârzieri. Așadar, tentativele de a utiliza activ politica monetară discreționara pentru a stabiliza ciclul este mai curând probabil să înrăutățească lucrurile. De exemplu, dacă am experimenta o recesiune, o relaxare a politicii monetare azi, va avea principalul său impact peste aproximativ 2 ani. Între timp economia se poate să-și fi revenit deja, astfel încât relaxarea politicii monetare abia dacă ar mai adăuga atunci gaz pe foc. Astfel, monetariștii optează pentru reguli de politică economică, care să nu se afle la discreția celor care fac politica. Regula de politică economică pe care o recomandă este să stabilească o rată de creștere stabilă pentru oferta bănească. Pentru monetariști, obiectivele de control al inflației și de a minimiza șocurile monetare pentru economie sunt ambele atinse prin stabilirea și menținerea unei rate de creștere a ofertei de bani.

Capitolul I. Generalități privind politica monetară

1.1. Politica monetară

Politica monetară reprezintă unul din instrumentele politicii economice, prin intermediul căreia se acționează asupra cererii și ofertei de monedă din economie. Importanța politicii monetare rezultă din obiectivul fundamental al acesteia, respectiv stabilitatea prețurilor, la care se adaugă limitarea inflației și menținerea valorii interne și externe a monedei. Responsabilitatea îndeplinirii acestor obiective revine băncii centrale, care deține monopolul în formularea și transpunerea în practică a obiectivelor politicii monetare.

Stabilitatea prețurilor constituie obiectivul fundamental al politicii monetare dar, în același timp, reprezintă un obiectiv central al politicii economice, alături de: creșterea economică durabilă, ocuparea deplină a forței de muncă, sustenabilitatea balanței de plăți. Pentru atingerea acestor obiective, la nivelul fiecărei țări, sunt identificate instrumentele care să conducă la cele mai bune rezultate, dintre care cele mai însemnate sunt: politica fiscală, politica veniturilor, politica monetară, politica valutară si politica comercială .

Politica monetară contribuie la realizarea politicii economice și prin obiectivele specifice care constau în urmatoarele:

a) creșterea masei monetare pâna la un nivel optim

Acest obiectiv cantitativ se concretizează în determinarea de către autoritatea monetară a unui nivel de creștere a masei monetare, cât mai apropiat de rata de creștere reală a economiei. Astfel, în anii 1970, în țările dezvoltate, obiectivele formulate au vizat dinamica agregatelor monetare, însă regulile au demonstrat că este dificil și limitat un control al masei monetare, atunci când economiile țărilor respective participă puternic la relațiile comerciale și financiare internaționale.

b) menținerea ratei dobânzii la un nivel corespunzător

Rata dobânzii și nivelul optim al acesteia a fost considerată ca obiectiv fundamental al politicii monetare pâna în anii 1970, situându-se în centrul analizelor lui Keynes, care evidențiază ca banca centrală poate echilibra piața monetară prin utilizarea unui nivel de echilibru al ratei de dobandâ. În prezent, rata de dobandă prezintă un rol important în cadrul politicii monetare, prin aceea că permite menținerea unui anumit nivel al cursului de schimb și influențează investițiile agentilor economici .