Politici și tratamente contabile privind metodele de gestionare a stocurilor de mărfuri

INTRODUCERE

Cunoaşterea reprezintă expresia vocaţiei spre progres a fiinţei umane. Civilizaţia acestui sfârşit de secol şi mileniu evoluează esenţialmente sub imperiul INFORMAŢIEI.

Unică resursă inepuizabilă, informaţia a devenit astăzi un veritabil factor de putere, un bun social care influentează nemijlocit starea de prosperitate a unui popor.

Suntem în plină revoluţie informaţională. Schimbarea cea mai profundă este legată de generarea, culegerea, elaborarea şi răspândirea informaţiei. Omul nu poate exista în afara comunicării, pe care, în bună măsură, o generează şi intermediază.

Este unanim recunoscut faptul că o parte însemnată a informaţiilor vehiculate în mediul economic au la bază informaţia contabilă sau derivate ale acesteia.”Contabilitatea reprezintă cea mai importantă sursă de informare a unei naţiuni”, apreciază într-o lucrare de referinţă Oskar Morgenstern.

Cel mai mare filosof al antichităţii, Aristotel, atribuia conceptului de economie accepţiune creativă, utilă, respectiv arta de a acumula bunurile necesare traiului şi folosirea lor în sistemul comunităţii.

Drumul parcurs de contabilitate de-a lungul întregii sale istorii este predominat de la practică la teorie. Experienţa practică a anticipat şi modelat teoria contabilităţii. Nu întotdeauna practica a aşteptat neapărat teoria pentru a intra în aplicarea uzuală.

În cadrul procesului complex de relansare şi dinamizare a economiei româneşti, un rol important îl ocupă problematica stocurilor. În condiţiile unei economii de piaţă, asigurarea resurselor materiale necesare şi gestiunea corespunzătoare a acestora trebuie să corespundă sistemelor de valori bazate pe concurenţă, competiţie şi abilitatea de identificare şi fructificare a oportunutăţilor. În prezent, satisfacerea cererii pieţei în condiţii de profitabilitate a devenit o condiţie de existenţă a fiecărei firme. Aceasta presupune participarea tuturor subsistemelor unei întreprinderi, inclusiv a celui de asigurare a resurselor materiale necesare creşterii competitivităţii pe piaţă.

Unităţile economice trebuie să aibă în vedere condiţiile economice interne şi internaţionale de abordare a problemelor specifice proceselor de cumpărare, a celor de formare a stocurilor şi de desfacere a producţiei. Pentru ca activitatea economică dintr-o unitate patrimonială să genereze profit este necesar ca, încă din faza de aprovizionare materială, să fie puse în aplicare toate modalităţile care permit obţinerea lui. Astfel, orice reducere de preţ, obţinută prin negociere, creează premise pentru realizare de profit.

Formarea stocurilor de materiale şi produse la nivelul agenţilor economici are rolul de a asigura condiţiile optime pentru desfaşurarea activităţii. Stocurile contribuie la alimentarea continuă a subunităţilor de consum şi servirea clienţilor în vederea realizării obiectivelor pe care şi le-a propus fiecare unitate economică.

În activitatea economică stocurile au un rol deosebit deoarece constituirea, amplasarea şi administrarea lor se desfăşoară în strânsă corelaţie cu indicatorii strategici şi în interdependenţă cu rezultatele economico-financiare ale activităţii întreprinderii. Nivelul stocurilor trebuie adaptate sistematic la condiţiile noi create în economie, la cerinţele desfăsurării procesului de aprovizionare şi asigurării continuităţii activităţii.

Lucrarea de faţă intitulată „Politici si tratamente contabile privind metodele de gestionare a stocurilor de marfuri” îşi propune să analizeze existenţa şi implicaţiile pe care le generează o anumită structură patrimonială „materie” de reflectare în contabilitatea financiară. Această structură patrimonială este reprezentată de mărfuri şi amabalaje, active circulante foarte importante în cadrul unei unităţi de producţie cum este S.C. „UNIVERS”SRL . Se ştie că după anul 1989 economia României a trecut la o economie de piaţă, adică la o economie descentralizată. Trecerea la o astfel de economie a adus profunde modificări asupra contabilităţii, în general şi, implict, asupra contabilităţii stocurilor.

CAPITOLUL I

NOTIUNI GENERALE PRIVIND STOCURILE DE MĂRFURI

1.1. Rolul si importanta stocurilor

Problematica stocurilor a apărut pe fondul unor intense frământări de creare si dezvoltare a marii industrii care a generat multiplicarea punctelor de productie si de consum, dispersarea pe teritorii întinse a acestora, cresterea continuă si nemaiîntâlnite a circulatiei mărfurilor. S-a manifestat mai întâi capractică, iar mai apoi ca teorie stiintifică, făcându-se astfel trecerea de la forma involuntară la forma constientă, deliberată, cuprinzând domenii si activităti tot mai diverse. Ca urmare, s-a dezvoltat o bogată literatură privind gestiunea stiintifică a stocurilor, au fost create modele matematice proprii proceselor de stocare.

O primă formă de determinare stiintifică a stocurilor este identificată de

profesorii G.Hadley si T.M. Whitin, în anul 1915. Ulterior modelul a fost preluat si dezvoltat de R.H. Wilson, motiv pentru care în literatura economică este cunoscut sub denumirea de „formula lui Wilson”. Pe plan mondial, conceptul de stocare s-a conturat în jurul anilor’30,prin elaborarea unui sistem distinct de gestiune a stocurilor. Acesta s-a constituit treptat într-un instrument principal de conducere economică, favorizând luarea deciziilor, nu numai în derularea procesului de aprovizionare tehnico-materială, ci a întregii activităti.

Prima lucrare de amploare care a promovat studiul problemelor de stoc apartine economistului american F.E. Raymond „Quantity and Economy in Manufacture”, apărută la New York, în anul 1931. Astăzi, gestiunea stocurilor a devenit un domeniu larg, incluzând atât probleme de dimensionare, de optimizare a amplasării în teritoriu, de reducere a cheltuielilor de stocare, cât si probleme de depozitare, de structura sortimentală, conservare, redistribuire, mod de utilizare tec.

Analiza procesului de stocare, a legitătilor si actiuni factorilor care guvernează acest proces au permis determinarea căilor, mijloacelor si formelor de constituire, utilizare, dimensionare si functionare a stocurilor care au devenit astfel, un instrument important în conducerea stiintifică a activitătii economice, în cresterea eficientei acesteia.

Asadar, gestiunea stocurilor este un domeniu vast, aflat la intersectia unor zone de interinfluente si de actiuni comune, determinând modelări si optimizări partiale si iterative, în vederea realizării obiectivului primordial al gestiunii financiare a unitătii patrimoniale, acela de a-si maximiza valoarea cu un minim efort.

1.2. Politica stocurilor de marfuri

Politica de stocuri reprezintă un mijloc important prin care comertul realizează rolul său de intermediar între productie si consum, problematica stocajului de mărfuri în comert având o deosebită importantă.

Formularea politicii referitoare la stocuri presupune întelegerea rolului stocurilor în cadrul firmei. Cunoasterea tipurilor de costuri asociate stocurilor este, de asemenea, o conditie esentială pentru echilibrul sistemului logistic.

1.3. Politici de gestiune a stocurilor

Resursele materiale, energetice, echipamentele tehnice si resursele financiare se află cu preponderentă în mediul exterior firmei. Asigurarea lor necesită interactiunea, colaborarea si conlucrarea tuturor participantilor la circuitul economic, motiv pentru care, pentru a se obtine continuitatea acestui proces, unitătile patrimoniale constituie stocuri.

Data fiind importantă deosebită a stocurilor de bunuri materiale în activitatea unitătii patrimoniale se impune o gestiune stiintifică a procesului de stocare, urmărindu-se „cea mai eficientă alocare a capitalului în stocuri, în conditii de diminuare a riscului”. Armonizarea relatiei rentabilitate-risc necesită un proces de optimizare între solutia realizării ciclului de exploatare cu un nivel minim de active circulante si posibilitatea aparitiei „rupturii de stoc”.

Decidentul este chemat în acest conditii să determine, pe de o parte, necesarul optim de stocuri, iar pe de altă parte sa găsească modalităti de finantare a acestui necesar. El poate opta, în functie de obiectivele si strategia de ansamblu a întreprinderii, precum si a viziunii sale asupra raportului între vânzări (cifra de afaceri) si nivelul stocurilor, pentru una din următoarele variante ale politicii de gestiune a ciclului de exploatatie (în strânsa legătura cu procesul stocării):

Politica ofensivă (agresivă) se caracterizează prin indiferentă rata de fisc; este promovată de managerii care doresc realizarea unei cifre de afaceri cu stocuri minime. Acesti conducători sunt dispusi să accepte riscuri mari legate de lipsa de stoc, lipsa de lichidităti si de insolvabilitate a întreprinderii, mizând pe rentabilitatea mult mai ridicată a accelerării vitezei de rotatie, a cresterii gradului de lichiditate.