Prezentarea, recunoașterea și evaluarea instrumentelor financiare - aspecte detaliate ale standardelor IAS 32 și IAS 39

Introducere

Natura dinamică a pieţelor financiare internaţionale a avut drept rezultat folosirea largă a unei varietăţi de instrumente financiare, pornind de la tradiţionalele instrumente primare precum obligaţiunile, la variate forme de instrumente derivate, cum ar fi swap-uri de rată de dobândă. Obiectivul acestor Standarde este de a sprijini utilizatorii situaţiilor financiare în înţelegerea semnificaţiei instrumentelor financiare bilanţiere şi extrabilanţiere şi a semnificaţiei lor, raportată la situaţia financiară, rezultatele şi fluxurile de numerar ale unei întreprinderi.

Standardul IAS 32 prescrie anumite cerinţe pentru prezentarea instrumentelor financiare care intra în bilanţ şi identifică informaţiile care trebuie prezentate cu privire la instrumentele financiare bilanţiere (recunoscute), dar şi cu privire la cele extrabilanţiere (nerecunoscute). Standardele referitoare la prezentare tratează clasificarea instrumentelor financiare în datorii şi capitaluri proprii, clasificarea dobânzilor, dividendelor, pierderilor şi câştigurilor asociate acestora, precum şi circumstanţele în care activele financiare şi datoriile financiare pot fi compensate. Standardele referitoare la informaţiile ce trebuie furnizate, se referă la factori care afectează valoarea, momentul şi gradul de certitudine al fluxurilor de numerar viitoare ale unei întreprinderi asociate instrumentelor financiare, precum şi politicile contabile aplicate acestor instrumente. Totodată, Standardul încurajează prezentarea informaţiilor despre natura şi amploarea folosirii instrumentelor financiare de către o întreprindere, scopurile cărora le servesc, riscurile asociate lor şi strategiile manageriale pentru controlarea acestor riscuri.

Acest Standard se aplică tuturor instrumentelor financiare incluse în situaţiile financiare consolidate ale societăţilor mamă, indiferent dacă acele instrumente sunt deţinute sau au fost emise de către societatea mamă sau filială. Similar, el se aplică instrumentelor financiare deţinute sau emise de către o asociere în participaţie şi incluse în situaţiile financiare ale unui asociat al unei astfel de societăţi fie direct, fie prin consolidare proporţională.

Obiectivul Standardului IAS 39 este de a stabili principii pentru recunoaşterea, evaluarea şi prezentarea informaţiilor privind instrumentele financiare în situaţiile financiare ale unei întreprinderi.

Pentru înţelegerea cât mai precisă a informaţiilor cu privire la instrumentele financiare vom prezenta în continuare o serie de definiţii a termenilor folosiţi în aceste Standarde. Astfel :

- Un instrument financiar reprezintă orice contract ce generează simultan un activ financiar pentru o întreprindere şi o datorie financiară sau un instrument de capitaluri proprii pentru o altă întreprindere.

- Un instrument derivat reprezintă un instrument financiar a cărui valoare se modifică în funcţie de evoluţia unei rate specificate a dobânzii, a preţului unui titlu, a preţului unor mărfuri, a cursului de schimb valutar, a unui indice de preţ, a unei clasificări de credit sau a unui indice de credit. Acesta nu necesită nici o investiţie netă iniţială sau o investiţie netă iniţială de valoare mică în comparaţie cu alte tipuri de contracte ce au o reacţie similară la modificarea condiţiilor de plată şi care se decontează la o dată stabilită în viitor.

- Un activ financiar este orice activ care reprezintă:

• Numerar;

• Un drept contractual de a incasa numerar sau alte active financiare de la altă întreprindere;

• Un drept contractual de a schimba instrumente financiare cu altă întreprindere în condiţii vare sunt potenţial favorabile;

• Un instrument de capitaluri proprii al unei alte întreprinderi.

- Un activ financiar deţinut în scopul tranzacţionării este un activ achiziţionat sau produs în scopul de a genera profit, ca rezultat al fluctuaţiilor pe termen scurt ale preţului sau ale marjei intermediarului.

- Plasamentele deţinute până la scadenţă reprezintă active financiare cu plăţi fixe sau determinabile şi scadenţă fixată pe care o întreprindere are intenţia fermă şi posibilitatea de a le păstra până la scadenţă.

- Creditele şi creanţele emise de întreprindere sunt active financiare create de întreprindere ca urmare a remiterii directe către un debitor a unor sume de bani, mărfuri sau servicii direct unui debitor, altele decât cele ce sunt iniţiate cu intenţia de a fi vândute imediat sau în termen scurt şi care trebuie categorisite ca reţinute pentru tranzacţionare.

- Activele financiare disponibile pentru vânzare sunt acele active financiare ce nu sunt credite şi creanţe generate de întreprindere, plasamente deţinute până la scadenţă sau active financiare deţinute pentru tranzacţionare.

- O datorie financiară este orice datorie contractuală de a vărsa numerar sau alt activ financiar unei alte întreprinderi şi de a schimba instrumente financiare cu altă întreprindere în condiţii care sunt potenţial nefavorabile.

- Un instrument de capital propriu este orice contract ce certifică existenţa unui interes rezidual în activele unei întreprinderi după deducerea tuturor datoriilor sale.

- Activele şi datoriile financiare monetare (considerate drept instrumente financiare monetare) sunt active şi datorii financiare ce urmează a fi încasate sau plătite în bani, pentru o sumă determinată sau determinabilă.

- Valoarea justă este valoarea pentru care un activ poate fi tranzacţionat sau o datorie poate fi decontată, de bună voie, între părţi aflate în cunoştinţă de cauză, în cazul unei tranzacţii realizate în condiţii de concurenţă normală.

- Valoarea de piaţă este valoarea ce se obţine din vânzarea unui instrument financiar pe o piaţă activă.

Prezentare

Datorii şi capitaluri proprii

Emitentul unui instrument financiar trebuie să clasifice instrumentul, sau părţile componente ale acestuia, drept o datorie sau capitaluri proprii în concordanţă cu fondul economic al contractului, la recunoaşterea iniţială şi în conformitate cu definiţiile datoriei financiare şi instrumentului de capitaluri proprii. Fondul economic al instrumentului financiar, mai degrabă decât forma sa juridică, guvernează clasificarea sa în bilanţul emitentului. Această clasificare trebuie menţinută la fiecare dată de raportare ulterioară, atâta timp cât instrumentul financiar nu este exclus din bilanţul întreprinderii.

Cea mai importantă pentru diferenţierea unei datorii de un instrument de capitaluri proprii este existenţa unei datorii contractuale pentru una dintre părţi (emitentul) de a livra fie numerar, fie alt activ financiar celeilalte părţi (deţinătorul) sau de a schimba alt instrument financiar cu deţinătorul în condiţii ce sunt potenţial nefavorabile emitentului. Atunci când există asemenea datorii contractuale, instrumentul respectiv se încadrează în definiţia unei datorii financiare, indiferent de modul în care va fi stinsă obligaţia contractuală. Când un instrument financiar nu dă naştere unei datorii contractuale pentru emitent de a livra numerar sau un alt activ financiar sau de a schimba alt instrument financiar în condiţii ce sunt potenţial nefavorabile, acesta reprezintă un instrument de capitaluri proprii.