Proceduri Analitice

PROCEDURILE ANALITICE

Standardele Internaţionale de Audit precizează că “procedurile analitice constau în analiza indicatorilor şi a tendinţelor semnificative, incluzând investigarea acelor fluctuaţii şi relaţii care nu sunt consecvente cu alte informaţii relevante sau se abat de la valorile aşteptate”.

Procedurile analitice, conform DSA-Directive privind Standardele de Audit-Directiva nr.56, sunt definite ca fiind “evaluări ale informaţiilor financiare, făcute printr-un studiu al relaţiilor plauzibile între date financiare şi nefinanciare...implicând comparaţii între sumele înregistrate şi previziunile făcute de auditor.”

Utilitatea procedurilor analitice în calitate de probe de audit depinde semnificativ de cum estimează auditorul că ar trebui sa fie un sold de cont înregistrat sau un indicator calculat pornind de la soldurile conturilor, indiferent de tipul de procedeu analitic folosit. Auditorii fac o estimare privind un sold de cont sau indicator financiar prin analiza informaţiilor din exerciţiile trecute, a tendinţelor de evoluţie din ramură, a estimărilor cu caracter bugetar făcute de client şi a informaţiilor fără caracter financiar.

Procedurile analitice sunt proceduri de fond, utilizate de către auditori cu scopul de a detecta denaturările (erorile monetare) semnificative de la nivelul aserţiunilor şi a situaţiilor financiare, fără să ofere probe directe asupra existenţei unor omisiuni.

Procedurile analitice sunt utilizate în următoarele scopuri :

- Ca proceduri de evaluare a riscului în vederea obţinerii unei înţelegeri asupra entităţii şi a mediului său.

Aplicarea procedurilor analitice poate dezvălui unele aspecte ale entităţii de care auditorul nu avea cunoştinţă şi care îl vor ajuta în evaluarea riscului de denaturare semnificativă în vederea determinării naturii, duratei şi întinderii altor proceduri suplimentare de audit.

Procedurile analitice aplicate drept proceduri de evaluare a riscului utilizează atât informaţii financiare, cât şi nefinanciare, de exemplu, relaţia dintre vânzări şi aria spaţiului de vânzare sau volumul de bunuri vândute.

- Ca proceduri de fond, atunci când utilizarea lor poate fi mai func¬ţională şi eficientă decât testele detaliilor pentru reducerea riscului de denaturare semnificativă la nivel de aserţiune la un nivel acceptabil scăzut.

Auditorul concepe şi efectuează proceduri de fond pentru a răspunde la evaluarea aferentă cu privire la riscul de denaturare semnificativă la nivel de aserţiune. Procedurile de fond aplicate de auditor la nivel de aserţiune pot fi derivate din testele de detaliu, din procedurile analitice de fond, sau din combinarea ambelor. Decizia legată de ce proceduri de audit se folosesc pentru a se atinge un anumit obiectiv de audit se bazează pe judecata auditorului cu privire la funcţionalitatea şi eficienţa procedurilor de audit disponibile pentru reducerea riscului de denaturare semnificativă la nivel de aserţiune la un nivel acceptabil scăzut.

În mod normal, auditorul va investiga conducerea în legătură cu disponibilitatea şi credibilitatea informaţiilor necesare pentru aplicarea procedurilor analitice de fond şi cu rezultatele oricărei astfel de proceduri executate de entitatea în cauză. Ar putea fi eficientă utilizarea datelor analitice întocmite de entitate, în situaţia în care auditorul este convins de corecta întocmire a respectivelor date.

Atunci când auditorul structurează şi aplică procedurile analitice ca şi proceduri de fond, el va trebui să ia în considerare un număr de factori, cum ar fi:

• Oportunitatea utilizării de proceduri analitice de fond date fiind aserţiunile

Procedurile analitice de fond sunt în general mai aplicabile volumelor mari de tranzacţii care pot fi prevăzute în timp. Aplicarea procedurilor analitice de fond se bazează pe aşteptarea că există relaţii între informaţii şi vor continua să existe în lipsa unor condiţii care să indice contrariul. Prezenţa acestor relaţii oferă dovezi de audit în ce priveşte integralitatea, acurateţea şi existenţa tranzacţiilor incluse în informaţiile furnizate de sistemul informatic al entităţii. Totuşi, gradul de încredere în rezultatele procedurilor analitice de fond va depinde de evaluarea efectuată de auditor cu privire la riscul că procedurile analitice să identifice relaţiile aşa cum era de aşteptat când, de fapt, există o denaturare semnificativă.

Atunci când determină oportunitatea procedurilor analitice de fond date fiind aserţiunile, auditorul va lua în considerare următoarele:

(a) Evaluarea riscului de denaturare semnificativă. În vederea determinării oportunităţii procedurilor analitice de fond, auditorul ia în considerare înţelegerea dobândită cu privire la entitate şi controlul intern al acesteia, importanţa şi posibilitatea denaturării elementelor implicate, precum şi natura aserţiunilor. De exemplu, în cazul în care controalele referitoare la procesarea comenzilor sunt slabe, auditorul se poate baza mai mult pe testele de detaliu decât pe procedurile analitice de fond în cazul aserţiunilor referitoare la creanţe. Tot cu titlu de exemplu, atunci când soldurile stocurilor sunt semnificative, în general auditorul nu se bazează pe procedurile analitice de fond atunci când aplică procedurile de audit la aserţiunile legate de existenţa stocurilor. ISA 330 „Procedurile auditorilor ca răspuns la riscurile evaluate” indică faptul că, atunci când metoda aplicată riscurilor semnificative constă doar în aplicarea de proceduri de fond, procedurile de audit potrivite pentru abordarea unor astfel de riscuri semnificative constau doar în teste de detaliu sau o combinare a testelor de detaliu cu procedurile analitice de fond.

(b) Toate testele de detaliu direcţionate către aceeaşi aserţiune. Procedurile analitice de fond pot fi considerate potrivite şi atunci când testele de detaliu sunt aplicate aceleiaşi aserţiuni. De exemplu, atunci când auditează recuperabilitatea creanţelor clienţi, auditorul poate aplica proceduri analitice de fond la o vechime a conturilor clienţi în plus faţă de detaliile legate de încasările ulterioare de numerar.