Profesia contabilă în lumea anglo-saxonă

INTRODUCERE:

Contabilitatea isi incepe istoria in Evul Mediu, fiind o necesitate la dezvoltarea economiei monetare si aparitia germenilor capitalismului. Prima lucrare de literatura contabila, cea a lui Luca Paciolo -Tratat de contabilitate in partida dubla, aparuta la Venetia, in anul 1494,prezinta, pentru prima data de o maniera coerenta, descrierea partidei duble, elementul cel mai caracteristic contabilitatii.

La cumpana dintre secolele al XVIII-lea si al XIX-lea, Johann Wolfgang von Goethe numea contabilitatea in partida dubla ca una dintre cele mai minunate inventii ale spiritului uman.

Contabilitatea este stiinta si arta stapanirii afacerilor Sau cum ar spune Bernard Colasse, o tehnostiinta, adica o tehnica alimentata nu numai de cunostintele trecute, generate de practica, ci si de rezultatele furnizate de cercetare. In postura de tehnostiinta, ea ocupa un loc si un rol fundamental in societatea cunoasterii.

Istoria demonstreaza ca natura contabilitatii este, inainte de toate, fructul activitatii si ingeniozitatii practicienilor, conducatorilor de intreprinderi si contabililor, mereu dispusi sa gaseasca solutii tehnice noi, pentru a raspunde mai bine solicitarilor de informare, aflate intr-o continua innoire.

Foarte multi economisti o considera un limbaj important in lumea afacerilor. Este imposibil sa lucrezi astazi intr-o intreprindere multinationala sau intr-o intreprindere mare, care se vrea cotata pe pietele financiare straine, sa fii implicat in raportarea financiara, fara sa realizezi cat de benefic ar fi un limbaj contabil unic la nivel mondial. Contabilitatea este insa departe de acest obiectiv. Contabilii vorbesc in limbi diferite si dau interpretari diferite acelorasi evenimente si tranzactii. Si totusi, de la infiintarea IASC, contabilitatea mondiala tinde sa vorbeasca acelasi limbaj contabil datorita utilizarii Standardelor Internationale de Contabilitate

Istoricul elaborarii standardelor internationale de contabilitate incepe cu formarea IASC cand, la 29 iunie 1973, reprezentantii principalelor organizatii contabile din Australia, Canada, Franta, Germania, Japonia, Mexic, Olanda, Marea Britanie, Irlanda si Statele Unite ale Americii semnau, la Londra, acordul de creare a acestui organism international, care avea ca obiectiv sa elaboreze si sa publice, in interesul publicului, norme contabile internationale, ce vor trebui sa fie respectate cu ocazia prezentarii conturilor anuale si situatiilor financiare, precum si sa asigure acceptarea si aplicarea acestor norme la nivel mondial. IASC este o opera institutionala a profesiei contabile. Organizatiile se refera la contabilii care exercita profesia lor in mod liberal, dar si reprezentanti ai industriilor, finantelor, comertului, invatamantului, serviciilor publice din lumea intreaga.

In octombrie 1977, a fost creata ‘Federatia Internationala a Expertilor Contabili’ (International Federation of Accountants: IFAC), cu ocazia organizarii celui de-al XI-lea Congres International de contabilitate, care a avut loc la Munchen,

Din 1983, calitatea de membru IASC o au toate organismele profesionale ale contabililor care sunt membre ale Federatiei Internationale a Expertilor contabili (IFAC). La 1 ianuaie 2000 existau 143 de membri din 104 tari,reprezentand mai mult de 2 milioane de contabili.

Pe plan tehnic, cele doua organisme au trebuit sa-si imparta actul de normalizare, normele de audit fiind elaborate de IFAC, iar cele contabile, de IASC.

Normele IASC nu sunt impuse nici unei persoane, intreprinderi sau tari. De partea lor nu pledeaza decat calitatea, spiritul de independenta si de expertiza in care sunt elaborate. Ele nu au forta juridica a directivelor contabile comunitare. Nu exista decat o versiune oficiala a normelor IASC: ce-a redactata si prezentata in limba engleza.

IASC timp de aproape trei decenii a fost organismul care asigura conceperea si perfectionarea de norme contabile la nivel international.

Multa vreme, pe parcursul secolului al XX-lea, profesionistul sau economistul contabil a dezvoltat disciplina sa intre influenta pe care o exercitau cunostintele de drept si cele economice. Primordialitatea jucata de natura juridica a textelor sale reglementare, mai ales in Europa continentala, a ridicat contabilitatea la nivelul de algebra a dreptului. Pe de alta parte, lumea anglo-saxona opera in judecatile ei contabile cu primatul economicului asupra juridicului, ceea ce reprezenta o interpretare a tranzactiilor si a altor fenomene tinand cont atat de continutul lor econmic, nu numai de natura juridica.

Normalizarea si reglementarea au ca functie principala definire a informatiilor financiare pe care o entitate trebuie sa le difuzeze, aceste procese contribuind la asigurarea regiei jocului social si la arbitrarea diverselor interese divergente intre producatirii si utilizatorii de informatii contabile.

Secolul XXI aduce in scena economisti contabili care indeplinesc roluri de producatori de conturi, de auditori financiari, experti fiscali, analisti si consilieri financiari care ajuta managerii si utilizatorii externi la fundamentarea si luarea deciziilor operationale, de investire si de finantare. In postura de regizori, ei contribuie la procesele traditionale de normalizare nationala si la cele de data mai recenta, de normalizare regionala (de exemplu, europeana) si internationala, de asigurare a convergentelor intre standardele contabile specifice diferitelor tari si standardele de valoare mondiala, de asigurare a convergentelor intre referentialele contabile international recunoscute.

Un studiu interesant al jocului social al contabilitatii (Colasse, 2005) presupune analiza si interpretarea unor zone care exprima conflicte de interese ale diferitilor actori: specialistii contabili sunt reprezentati de producatorii de conturi, auditorii financiari si expertii fiscali; entitatile si utilizatorii externi sunt reprezentati de analistii si consilierii financiari care ii ajuta pe managerii,finantatorii si alti utilizatori in fundamentarea si luarea deciziilor. In sfarsit, reglementarile, standardele si interpretarile la standarde sunt opera normalizatorilor. Trebuie sa se tina cont de faptul ca zonele de analiza si de interpretare permit sa se defineasca strategii posibile de normalizre, cu toate limitele pe care zonele respective le comporta.

Relatiile dintre actorii jocului social al contabilitatii, dintre acestia si cei care elaboreaza standardele contabile (normalizatori sau regizori ai jocului) sunt foarte complexe. Pentru ca „jocul” presupune comportamente, atitudini, interese. Este vorba despre o lume in care neutralitatea regizorilor (normalizatorilor) este greu de mentinut. Apare ca naturala respectarea unor norme deontologice ale jocului. Dar nu toti actorii sunt dispusi, sunt obisnuiti cu legile nescrise sau scrise ale „fair”-lui. Exceptia confirma regula, si reprezentantii profesiei contabile liberale, ca si cei ai comisiilor de valori mobiliare ( adica tocmai garantii controlului de calitate ), sunt educati in acest spirit.