Proiect sisteme contabile comparate - sistemul contabil românesc

Capitolul I Sistemul contabil romanesc în perioada precomunista

Evoluţia contabilitãţii în România

Dupã o perioadã în care au fost tipãrite, de cele mai multe ori, traduceri ale unor lucrãri strãine de contabilitate, în special din literaturã franceza, spre sfârşitul secolului al XIX-lea încep sã aparã primele reflecţii despre contabilitate aparţinând autorilor romani.

O personalitate marcanta a momentului a fost Theodor ªtefãnescu, considerat de istoriografia contabilã din ţara noastrã “pãrintele contabilitãţii romaneşti”.

În anul 1873 a publicat într-o primã ediţie cursul de contabilitate ”Contabilitatea în partida dubla. C. G. Demetrescu considerã aceastã lucrare “prima carte de contabilitate româneasca”, prin urmare opera lui Th. ªtefãnescu marcheazã începutul literaturii contabile din România.

La începutul secolului al XX-lea contabilitatea publica era reglementata de legea din 1895 care opera atât la nivel administraţiei publice cât şi al celei de stat.

O lege specifica contabilitãţii a existat doar pentru contabilitatea publica primul care a fost reglementat în 1861 prin apariţia Regulamentul financiar, iar contabilitatea din sectorul privat se supunea prevederilor Codului de comerţ ce a intrat în vigoare în anul 1887.

Un start în planul disputelor ştiinţifice a fost asigurat de apariţia în anul 1908 a primei reviste cu specific contabil în România Revista Generalã de Comerţ şi Contabilitate în paginile cãreia s-a militat pentru constituirea celei dintâi organizaţii profesionale: Corpul Contabilor Autorizaţi şi Experţi – el fiind înfiinţat la 13 iulie 1921 şi a funcţionat pânã în 1951 .

Revista a ridicat problema necesitãţii unei reforme fiscale : astfel în 1923 la 1 aprilie avem înfiinţarea impozitului pe venit global .

S-a propus introducerea contabilitãţii în partida dubla în sectorul public acest lucru fiind amânat ca urmare a primului rãzboi mondial şi reglementat prin legea contabilitãţii publice din anul 1929 împreunã cu legiferarea profesiei de contabil public, precum şi elaborarea unui bilant-tip pentru întreprinderile publice .

S-au constituit primele comisii de reglementare a contabilitãţii în anul 1941 a cãror obiect de activitate îl reprezenta : adoptatea unui plan contabil cât şi a unui cadru contabil, demararea lucrãrilor de normalizare a contabilitãţii (anteproiectul privind normalizarea contabilitãţii).

Evoluţia contabilitãţii în România se datoreazã într-o mare parte şi activitãţii revistei RGCC care conecta ţara noastrã la fluxul de idei vehiculate la nivel internaţional.

Obiectivele în domeniul contabilitãţii la nivel internaţional

Prima jumãtate a secolului al XX-lea a fost unul marcat de trei evenimente : cele douã rãzboaie 1914-1918 şi 1939-1944 ; de Marea Crizã Economicã 1929-1933 dar totuşi Europa Occidentalã a trecut cu bine de aceastã experienţã şi practic atoata aceastã perioadã preocuparea la nivel mondial era de crearea unui plan de conturi.(în special ţãrile continentale) şi cu privire la îmbunãtãţirea comunicãrii financiare (criza determinatã de lipsa aducerii la cunoştinţa publicului asupra informaţiei contabile).

Evoluţia modelelor de planuri de conturi . J.Richard identifica urmãtoarele faze:

Perioada 1900-1918 – modele propuse de specialişti belgieni şi francezi , iar scopul era de a standardiza formatul bilanţului şi al contului de profit şi pierderi .

Perioada 1918-1937 –În germania au apãrut noi modele de planuri de conturi care avea ca principiu de organizare monismul formal;

Perioada 1937-1945 – au apãrut planuri de conturi bazate pe principiul dualismului formal.

Ca aceastã perioadã în contabilitatea româneasca se dorea stabilirea valorii contabilitãţii şi cum ar trebui fãcutã reglementarea contabilitãţii, prezentarea bilanţului şi relevanta informaţiilor; modalitãţi de aplanare a distorsionãrii datelor generate de inflaţie , rolul amortizãrilor în contabilitate , contabilitatea instituţiilor publice.

Statutul şi obiectul de studiu al contabilitãţii

Majoritatea autoriloe considera contabilitatea o ştiinţã a ramurii sociale care se gãseşte în strânsã legãturã cu alte ştiinţe : matematicã , juridic, finanţe, economia politica

Iar patriomoniul ca obiectul contabilitãţii Sp Iacobescu în care acesta este abordat din douã puncte de vedere: economic şi juridic .

Juridic reprezintã totalitatea drepturilor şi obligaţiilor unei persoane fizice sau juridice , iar din punct de vedere economic obiect de drepturi şi obiecte de obligaţiuni.

I.N.Evian lanseazã teoria materialista sub unghiul de cercetare exclusiv economic al fenomenelor în întreprinderi potrivit cãreia activele şi pasivele reprezintã întreprinderea ca o entitate economicã

Curente de gândire în fundamentarea ştiinţificã a contabilitãţii

În 1973 T.Tamasan evidentieaza 5 curente de gândire în fundamentarea ştiinţificã a contabilitãţii :

A.Perioada 1837-1907

-Th ªtefãnescu, I Tanasiu, I. Mihãilescu – adepţii teoriilor personaliste(teoria lofiomografica) şi teoriile materialiste (teoria lui Hugli şi Schaer);

B.Perioada 1908-1948

I.C.Pantu , St Dumitrescu , C.G.Demetrescu ,V.M.Ioachim, D.Voinea – adepţii teoriei schimbului patrimonial a lui Sp Iacobescu şi Al Sorescu

I.N Evian – adeptul teoriei sub unghiul de cercetare exclusive economic.

Teoria schimbului patrimonial – egalitatea se stabileşte intre patrimoniul economic ce cuprinde toate bunurile (drepturi şi obligaţii) şi patrimoniul juridic (drepturile şi obligaţiile pecuniare ale unei persoane) .

Teoria sub unghiul de cercetare exclusiv economic – se respinge caracterul ştiinţific al contabilitãţii considerând-o doar un “supliment aritmetic al ştiinţei economice. Unde activul reprezenta averea adicã totalitatea mijloacelor care participã în vederea realizãrii scopului întreprinderii, iar contul de debitori reprezintã drepturi de creanţe nu avere, practic egalitatea activ=pasiv este prezentatã de maniera avere totala= capital total.

Un alt aspect ce a procupat cercetãtorii contabili romani a fost modul de realizare a reglementãrii contabile .

Normalizarea

Pe plan internaţional primele tendinţe s-au manifestat în SUA în anul 1887, şi urmând trendul international şi în România se încearcã o normalizare în domeniul contabilitãţii.

În 1928 Asociaţia Experţilor Contabil din România solicita o schemã de bilanţ pentru întreprinderile comerciale şi industriale, o schemã a contului de profituri şi pierderi , un model de Exploatare şi cont de Fabricaţie, formulare ce trebuiesc completate de cãtre societãţi şi care sunt colectate de cãtre Institutul Naţional de Statisticã cu scop statistic.

În anul 1941 s-a constituit o comisie în cadrul Ministrului Coordonãrii în privinţa normalizãrii contabilitãţii şi au apãrut douã curente :

1.curentul patrimonialist- (cadru general pe grupe mari de conturi aplicabil, la nivel de ramura sãu domeniu planuri de conturi proprii, documente de sinteze ,nu sunt prevãzute poziţii juridice cum ar fi conturile de ordine şi de evident ; nu cuprinde probleme de calculaţie a costurilor şi de evaluare);

2.curentul economic – plan de conturi unitar pentru toate tipurile de unitãţi; formulare tip pentru documente de sintezã ; pledeazã împotriva conturilor de ordine şi a conturilor de evidenta; în planul de conturi proiectat era integrate şi calculaţia costurilor.

Curentul patrimonialist avea avantajul cã este destul de larg conceput pentru a se încadra în el orice inreprindere, iar curentul economic se ocupa amãnunţit de normele de calculaţie pentru care se prevede formulare obligatorii.