Reglementări și raportări financiare potrivit IAS-IFRS, în România și Statele Unite ale Americii

Capitolul I. Noţiuni privind convergenţa şi normalizarea contabilă

Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (cunoscute sub acronimul IFRS provenit de la denumirea în limba engleză International Financial Reporting Standards) reprezintă un set de standarde contabile. În prezent, ele sunt emise de International Accounting Standards Board (IASB). Multe dintre standardele care fac parte din IFRS sunt cunoscute sub vechea denumire de Standarde Internaţionale de Contabilitate (IAS).

Toate societăţile comerciale cotate din UE sunt obligate în prezent să întocmească situaţii financiare consolidate în conformitate cu IFRS. Pentru a fi aprobate pentru utilizarea în UE, standardele trebuie să fie avizate de către Comitetul de Reglementare Contabilă (ARC), care este format din reprezentanţi ai guvernelor statelor membre şi este consiliat de un grup de experţi denumit Grupul Consultativ European pentru Raportarea Financiară (EFRAG).

Convergenţa cu US GAAP

În cadrul unei reuniuni desfăşurate în 2002 la Norwalk, Connecticut, IASB şi Financial Accounting Standards Board din Statele Unite ale Americii (FASB) au convenit să îşi armonizeze agendele şi să coopereze în vederea reducerii diferenţelor dintre IFRS şi Principiile Contabile General Acceptate din SUA (US GAAP). În februarie 2006, FASB şi IASB au semnat un Memorandum de Înţelegere care conţine un program al aspectelor asupra cărora celor două organisme intenţionează să obţină convergenţa până în 2008.

Comisia Valorilor Mobiliare şi Burselor din Statele Unite (SEC) impune în prezent tuturor companiilor străine cotate la burse din SUA să pregătească situaţii financiare fie în conformitate cu US GAAP, fie în conformitate cu standardele lor contabile locale, însoţite de o notă care să reconcilieze standardele locale cu US GAAP. Această obligaţie generează costuri semnificative pentru companiile cotate în acelaşi timp în SUA şi în alte ţări. SEC a propus modificarea acestei reguli în sensul eliminării obligaţiei de a efectua o reconciliere cu US GAAP pentru companiile străine care îşi pregătesc situaţiile financiare în conformitate cu IFRS, în principiu începând din 2009. Companiile bazate în SUA vor fi în continuare obligate să raporteze în conformitate cu US GAAP.

1.1 Procesul de reformă contabilă și de asimilare a IAS/IFRS în România

Istoric vorbind, în România contabilitatea a fost orientată spre a furniza informaţii către un singur utilizator şi anume Statul (reprezentat prin Administraţia Fiscală şi Guvern). Această orientare a impus situaţiilor financiare să fie elaborate în acord cu reglementări care permiteau în foarte mică măsură judecata profesională. În consecinţă, s-a limitat în bună măsură importanţa situaţiilor financiare pentru alţi utilizatori (în special acţionari şi manageri).

De la revoluţie până la începutul anului 1991. Responsabilii normalizării contabile din Ministerul de Finanţe au procedat la un studiu aprofundat al celei de a patra Directive europene, în cadrul voinţei politice de integrare a României în Uniunea Europeană, având ca termen o perioadă de armonizare si punere la nivel. De asemenea au fost extinse şi îmbogăţite schimburile privind practicile si experienţele normalizării contabile în Germania, în Franţa si Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord.

În aprilie 1991 autorităţile si-au exprimat opinia lor în alegerea parteneriatului privilegiat pentru asistenţă la această reformă, în cadrul semnării unei Convenţii de cooperare cu Ministerul Francez de Economie si Finanţe, Ordinul Francez al Experţilor Contabili si Compania Franceză a Comisarilor de Conturi. Sistemul continental a reprezentat cheia de boltă pentru normalizatorii români, iar sistemul contabil de întreprindere a servit atunci ca instrument de schimb si de formare, în special în cadrul unei serii de misiuni tehnice a experţilor si a seminariilor care au reunit normalizatori contabili si practicieni ai vieţii de afaceri.

De-a lungul anului 1992 a fost elaborat proiectul unui nou sistem contabil de către Direcţia Contabilităţii Ministerului de Finanţe român, cu asistenţa experţilor contabili francezi; sistemul contabil de întreprindere s-a arătat atunci ca un instrument principal în definirea unui sistem contabil coerent, de inspiraţie continentală, adaptat directivelor europene. Tot în această perioadă de timp a luat fiinţă Colegiul Consultativ al Contabilităţii, un organism analog cu Consiliul Naţional al Contabilităţii în Franţa, cu câteva deosebiri în modul de funcţionare.

Anul 1993 marchează startul implementării noului sistem contabil, cu ajutorul programului european PHARE, autorităţile române au operat un "experiment" al proiectului noului sistem contabil, testându-i validitatea si lizibilitatea, ca urmare a noilor informaţii contabile obţinute, în cadrul reformelor necesare a organizaţiilor interne a întreprinderilor, de pe lângă aproximativ 75 întreprinderi voluntare, cu concursul experţilor contabili belgieni si francezi.

Anul 1994, aduce definitivarea sistemului contabil, care devine aplicabil de la 1 ianuarie, cu menţiunea că în timpul primului trimestru al anului, întreprinderile au avut posibilitatea de a conduce contabilitatea lor în paralel, atât conform noilor reglementări, cât si în baza vechiului cadru contabil. În 1994 a fost introdus sistemul contabil francez bazat pe Planul de conturi. Cu toate că noul sistem era mai deschis judecăţilor profesionale, în practică acestea nu se exercitau pentru acele operaţii care nu aveau incidenţe fiscale.