Reglementări și raportări financiare potrivit IAS-IFRS în România și în Franța

CAPITOLUL 1 Noţiuni privind convergenţă şi normalizarea contabilă

În principiu, „Norma de contabilitate” este o regulă precisă de evaluare, înregistrare, clasificare şi prezentare a informaţiei contabile, elaborată în vederea rezolvării unei probleme repetitive, rezultată dintr-o alegere colectivă raţională, în cadrul unui organism de reglementare contabilă (naţional sau internaţional). Astăzi, conceptul de normare contabilă este depăşit, din punct de vedere doctrinar, dar, încă, autorităţile publice naţionale emană un mare număr de norme contabile.

În România, normarea contabilă este realizată prin texte reglementate: legi, ordine şi metodologii ale Ministerului Finanţelor Publice, în alte ţări, responsabilitatea acestei acţiuni a fost transferată altor organisme cvasiguvernamentale sau private.

Normalizarea contabilă este procesul prin care se standardizează prezentarea documentelor de sinteză, metodele contabile şi terminologia.

Procesul de normalizare este un proces inductiv, deoarece se pleacă de la observarea practicilor contabile, putând avea un caracter minimal (stabilind doar cadrul general) sau poate fi foarte analitic (cu detalii precise de planuri de conturi).

Normalizării contabile i se pot ataşa trei scopuri fundamentale:

• obţinerea de către puterea publică a unei informări omogene, referitoare la întreprinderi;

• valorificarea informaţiilor contabile de către utilizatorii din afara întreprinderii, în special în ceea ce priveşte comparaţiile în timp şi în spaţiu;

• contribuţia la o alocare mai bună a resurselor financiare, la nivelul unei ţări.

La nivel naţional, normalizarea contabilă poate fi:

• de natură publică, respectiv intervenţia puterii publice în codificarea contabilă este puternică (este cazul României, Germaniei, Franţei etc.);

• de natură privată, în care profesia contabilă joacă un rol foarte important (Marea Britanic, SUA etc.);

• de natură mixtă, în care codificarea contabilă presupune o cooparticipare a organismelor private şi a puterii publice.

1.3. Procesul de reformă contabila şi de asimilare a IAS/IFRS în România.

Produs al unei activităţi practice şi teoretice îndelungate, contabilitatea s-a afirmat că sistem de cunoaştere şi gestiune a resurselor societăţii separate pe entităţi economice şi juridice.

Obiectul de studiu al contabilităţii poate fi definit prin însumarea a trei concepţii diferite: concepţia politico-economica, concepţia juridică şi concepţia financiară.

Cadrul general de abordare normativă în contabilitate

Pe plan mondial coexistă mai multe culturi şi sisteme contabile, două dintre ele fiind deosebit de marcate şi influente, şi anume:

• Cultura contabilă şi sistemul de contabilitate vest-european, denumit şi continental, ale căror promotori sunt Franţa şi Germania,

• Cultura contabilă şi sistemul de contabilitate anglo-saxon ale căror promotori sunt Anglia şi SUA.

Deosebirile fundamentale dintre cele două culturi contabile se manifestă pe următoarele planuri esenţiale:

A) Pe plan instituţional contabilitatea continentală este puternic codificată, normată şi deci regizată de un plan contabil general, care cuprinde un mare număr de norme imperative şi recomandative, în timp ce contabilitatea anglo-saxonă se bazează pe tradiţii şi cutume, nefiind „încorsetată” într-un plan contabil general, ci într-un cadru conceptual contabil;

B) Pe plan tehnico-aplicativ contabilitatea continentală operează cu clasificarea economică a cheltuielilor, ceea ce generează în mod obiectiv ţinerea a două feluri de contabilităţi separate: financiară şi de gestiune. Contabilitatea anglo-saxonă operează cu clasificarea cheltuielilor după destinaţie (secţii, produse, etc.), ceea ce nu impune o separare riguroasă a contabilităţii de gestiune de contabilitatea financiară;

C) Pe plan politico-strategic, anglo-saxonii dau prioritate informaţiilor necesare luării deciziilor de către investitori; concepţia lor poartă clar amprenta liberalismului economic, acordându-se mai puţină importanţă implicaţiilor asupra contabilităţii naţionale, în timp ce concepţia franceză a normalizării contabile se vrea mai împăciuitoare între diferiţi utilizatori ai informaţiei contabile care trebuie să se ofere într-un cadru mult mai formalizat.

Sub influenţa celor două blocuri de putere contabilă, sistemele contabile naţionale prezintă încă mari divergenţe, ceea ce a generat, mai ales în perioada postbelică, iniţierea unui proces de apropiere a sistemelor contabile a diferitelor grupuri de ţări.