Reglementări și raportări financiare potrivit IAS-IFRS în România și în Germania

Capitolul 1. Noţiuni privind convergenţa şi normalizarea contabilă

1.1 Procesul de reformă contabilă şi de asimilare a IAS/IFRS în România

Reforma contabilă în România a început după decembrie 1989. În decembrie 1989 sistemul societății economice a cunoscut o ruptură fundamentală, caracterizată prin negarea totală a valorilor centralismului și adoptarea valorilor economiei de piață printr-un liberalism mai mult sau mai puțin controlat.

Această schimbare a sistemului economiei a necesitat și încă necesită mari costuri sociale și impune o reformă a sistemului de contabilitate din România.

Principalele fenomene care guverneză procesul reformei contemporane la nivel naţional sunt: normalizarea, armonizarea şi convergenţa contabilităţii.

Normalizarea contabilă este procesul prin care se armonizează prezentarea situațiilor financiare, metodele contabile și terminologia. Poate fi definită drept procesul de standardizare a documentelor de sinteză contabilă raportate periodic de întreprinderi (situații financiare) prin definirea terminologiei, obiectivelor și metodologiei contabile (principii, procedee, instrumente) și prin soluționarea intereselor contradictorii referitoare la conținutul și structura situțiilor financiare. Așadar, o consecință a normalizării este armonizarea tehnicilor contabile de culegere, înregistrare, grupare, evaluare și prezentare a informațiilor contabile.

Armonizarea contabilă este procesul prin care regulile sau normele contabile sunt perfecționate pentru a fi făcute comparabile. Constă în asigurarea compatibilității sistemelor naționale de contabilitate într-un cadru regional și/sau internațional, prin apicarea totală sau parțială a unor reguli comune.

Convergenţa contabilă este procesul prin care normele contabile sunt elaborate de o manieră care este capabilă să conducă către acelaşi fapt sau scop, prin evidenţierea similitudinii dintre naţional-regional-internaţional.

Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS) reprezintă un set de standarde contabile, emise, în prezent, de Internaţional Accounting Standards Board (IASB). Multe dintre standardele care fac parte din IFRS sunt cunoscute însă sub vechea denumire de Standarde Internaţionale de Contabilitate(IAS). IAS au fost emise între 1973 şi 2001 de către Internaţional Accounting Standards Committee(IASC). În aprilie 2001, IASB aadoptat toate standardele IAS, ulterior continuând dezvoltarea lor. Noile standarde poartă însă denumirea de IFRS. Deşi în prezent nu se mai emit standarde IAS, cele deja existente sunt în continuare în vigoare până la înlocuirea sau modificarea lor prin emiterea de noi standarde IFRS.

IASC, devenit în 2000 IASB, s-a înfiinţat în anul 1973, ca organism independent,cu sediul la Londra. El a apărut ca răspunsla necesităţile de rezolvare a unor probleme practice la nivel internaţional, fiind cel mai influent şi mai avansat organism în materie de normalizare şi armonizare contabilă.

Necesitatea înfiinţării IASB este argumentată astfel: „IASB s-a născut din dorinţa şi nevoia de a distila, la nivel internaţional, experienţa contabilă specifică diferitelor ţări, de a armoniza diferenţierile culturale şi caracteristicile socio-economicecare „încarcă” sistemele contabile naţionale şi de a elabora un model conceptual unitar al situaţiilor financiare”

Unii autori leagă apariţia organismului internaţional de normalizare de criza fordismului şi expansiunea fără precedent a corporaţiilor multinaţionale. Acestea au filiale în foarte multe ţări, guvernarea nu se poate efectua decât de la distanţă, iar pentru acest lucru este nevoie de o uniformitate a informaţiilor contabile. Altfel spus, contabilitatea devine un mecanism de monitorizare a activităţii corporaţiilor.

Ambiția IASB a fost să devină normalizatorul mondial în ceea ce privește normalizarea informației contabile destinată investitorilor, indiferent de sectorul de activitate și mărimea întreprinderilor, de operațiile realizate, natura informației și mijloacele utilizate. Sublinierea noastră e că şi-a atins obiectivul. Dorinţa organismului internaţional de normalizare contabilă este justificată de faptul că în lipsa unor norme acceptate la scară internaţională, normele contabile americane (US-GAAP) s-ar fi impus cu uşurinţă.

Una dintre atribuţiile IASB este, aşa cum am menţionat anterior, emiterea Standardelor Internaţionale de Contabilitate, respectiv a Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară, standarde care să reflecte punctul de convergenţă a tuturor părţilor

interesate de informaţia contabilă. Modificarea denumirii a avut loc datorită faptului că normele internaţionale vizează, îndeosebi, conţinutul şi prezentarea situaţiilor

financiare şi mai puţin aspecte de contabilizare. Unii autori nu sunt de aceeaşi părere, afirmând că schimbarea denumirii normelor, „din norme contabile” în„norme de raportare financiară”

constituie o veritabilă revoluţie care modifică orientarea seculară a contabilităţii, în sensul că aceasta nu mai este în slujba dezvoltării economice care se bazează pe producţia de bunuri şi servicii, ci ea serveşte acum circulaţiei extrem de rapide a capitalurilor.