Repere organizatorice privind contabilitatea instituțiilor publice

MOTIVAŢIE

Contabilitatea publică constituie contabilitatea care asigură evidenţierea tuturor operaţiunilor de încasări şi plăţi referitoare la fondurile publice. Ea evaluează obligaţiile contribuabililor, evidenţiază încasările din aceste obligaţii şi determină diferenţele din obligaţiile neonorate, precum şi responsabilitatea ordonatorilor de credite privind efectuarea plăţilor din fondurile publice. Organizarea acesteia este obligatorie pentru toate autorităţile publice, comunităţile teritoriale, instituţiile publice naţionale şi locale.

Vincent Raude si Jean Claude Pagat reţin pentru contabilitatea publică mai multe definiţii, una uzuală, alta tehnică şi a treia administrativă. Astfel, definiţia uzuală o formuleaza ca fiind: “ansamblul de reguli aplicabile gestiunii veniturilor de stat”, cea tehnica “reguli de prezentare a conturilor publice”, iar cea administrativa are în vedere sarcinile publice si o defineste ca fiind “regulile contabilitatii publice sunt în acelasi timp reguli de prezentare a conturilor si reguli de organizare a serviciilor contabililor publici”.

Insuficientele acestor definitii constau în faptul ca cea uzuala se refera numai la veniturile de stat si nu are în vedere un fundament juridic, cea tehnica este prea limitata, iar cea administrativa nu se refera la ordonatorii de credite. În final, autorii la care ne-am referit, propun pentru contabilitatea publica urmatoarea definitie care ar exprima, dupa parerea noastra, cel mai corect functiile sale, si anume: “Regulile contabilitatii publice au ca obiect determinarea obligatiilor si responsabilitatilor ordonatorilor de credite publice, ale ordonatorilor de venituri publice si contabililor publici.” Aceasta definitie da regulilor contabilitatii publice un contur juridic, tehnic si cuprinde în cadrul sau obligatiile si responsabilitatile, atât ale contabililor publici, cât si ale ordonatorilor.

Prezentul referat prezinta principalele repere organizatorice privind contabilitatea institutiilor publice si poate fi un bun material didactic pentru viitorii studenti.

CAPITOLUL 1

Contabilitatea instituţiilor publice – componentă a contabilităţii generale şi îndeosebi a contabilităţii publice

Contabilitatea publica constituie contabilitatea care asigura evidentierea tuturor operatiunilor de încasari si plati referitoare la fondurile publice. Ea evalueaza obligatiile contribuabililor, evidentiaza încasarile din aceste obligatii si determina diferentele din obligatiile neonorate, precum si responsabilitatea ordonatorilor de credite privind efectuarea platilor din fondurile publice. Organizarea acesteia este obligatorie pentru toate autoritatile publice, comunitatile teritoriale, institutiile publice nationale si locale.

Vincent Raude si Jean Claude Pagat retin pentru contabilitatea publica mai multe definitii, una uzuala, alta tehnica si a treia administrativa. Astfel, definitia uzuala o formuleaza ca fiind: “ansamblul de reguli aplicabile gestiunii veniturilor de stat”, cea tehnica “reguli de prezentare a conturilor publice”, iar cea administrativa are în vedere sarcinile publice si o defineste ca fiind “regulile contabilitatii publice sunt în acelasi timp reguli de prezentare a conturilor si reguli de organizare a serviciilor contabililor publici”.

Insuficientele acestor definitii constau în faptul ca cea uzuala se refera numai la veniturile de stat si nu are în vedere un fundament juridic, cea tehnica este prea limitata, iar cea administrativa nu se refera la ordonatorii de credite. În final, autorii la care ne-am referit, propun pentru contabilitatea publica urmatoarea definitie care ar exprima, dupa parerea noastra, cel mai corect functiile sale, si anume: “Regulile contabilitatii publice au ca obiect determinarea obligatiilor si responsabilitatilor ordonatorilor de credite publice, ale ordonatorilor de venituri publice si contabililor publici.” Aceasta definitie da regulilor contabilitatii publice un contur juridic, tehnic si cuprinde în cadrul sau obligatiile si responsabilitatile, atât ale contabililor publici, cât si ale ordonatorilor.

Desi contabilitatea sectorului public se organizeaza pe baza unor planuri de conturi distincte, cu particularitati, atât în ceea ce priveste structura conturilor, cât si functionarea acestora, la baza contabilitatii publice stau reguli si norme comune cu cele ale contabilitatii generale, si anume:

- folosirea unor modele de registre contabile si formulare comune privind activitatea financiara si contabila;

- modelele bilanturilor contabile, ca si planul de conturi general pentru institutiile publice, sunt stabilite de acelasi organ, respectiv de Ministerul Finantelor Publice; în aceasta privinta existând o conceptie unitara în materie (plan de conturi, bilant si alte formulare specifice);

- functionarea acesteia este obligatoriu a se face dupa aceleasi reguli si metode astfel:

- contabilitatea se conduce în partida dubla; unele exceptii permise pentru anumite institutii publice care au dreptul sa organizeze contabilitati în partida simpla (consiliile locale comunale) nu infirma regula;

- înregistrarea cronologica si sistematica în contabilitate a tuturor operatiunilor de încasari si plati în mod simultan, în debitul unor conturi si creditul altora;

- stabilirea totalului sumelor debitoare si sumelor creditoare, precum si a soldului final al fiecarui cont;

- întocmirea, cel putin lunar, a balantei de verificare, care reflecta egalitatea între totalul sumelor debitoare si creditoare, si totalul soldurilor debitoare si creditoare ale conturilor;

- prezentarea executiei finale lunar, trimestrial, anual, a veniturilor încasate si platilor efectuate, precum si excedentului sau deficitului, comparativ cu contul de profit si pierderi, în cazul contabilitatii financiare.