Rolul controlului operativ executat de Garda Financiară

CAPITOLUL 1

NOŢIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND

APARIŢIA GĂRZII FINANCIARE ÎN ROMÂNIA

1.1 APARIŢIA CONTROLULUI FINANCIAR ÎN ROMÂNIA

Reglementarea raporturilor sociale prin legi şi respectarea acestora atrage după sine posibilitatea de îndeplinire a funcţiilor statului de drept. Din acest considerent urmărirea modului în care sunt respectate legile prezintă o mare importanţă. Unul dintre factorii stimulatori ai progresului îl constituie însuşi controlul, care sub o formă sau alta a fost atestat istoric încă din cele mai vechi timpuri.

Noţiunea de "control"este des utilizată în toate domeniile vieţii social economice, semnificând, într- o accepţiune largă analiza permanentă sau periodică a unei activităţi sau a unei situaţii, pentru a urmări evoluţia ei şi pentru a lua, eventual, măsuri de îmbunătăţire.

Din punct de vedere etimologic, la originea termenului de "control" se află expresia "contra rolus", care se referă la verificarea actului original după duplicatul încredinţat anume în acest scop unei alte persoane.

Controlul este o acţiune de stabilire a exactităţii operaţiunilor materiale, care se efectuează fie anticipat executării acestora, fie concomitent, fie la un interval de timp foarte scurt de la desfăşurarea operaţiunilor.

Aşadar, controlul reprezintă activitatea care prin constatările făcute înainte, în timpul sau după executarea unei operaţiuni, oferă date şi informaţii referitoare la acestea, vizând ca scop final prevenirea unor abateri şi deficienţe (neconformităţi faţă de regulile prestabilite) precum şi corecţia acestora şi stabilirea, după caz, a eventualelor răspunderi. Restrângând domeniul de referire strict la dreptul financiar public, ,,noţiunea de control financiar cuprinde normele juridice ce reglementează raporturile juridice de drept financiar ce se stabilesc în legătură cu controlul modului de formare, administrare şi întrebuinţare a resurselor financiare publice şi prin care se urmăreşte corectitudinea actelor şi operaţiunilor efectuate şi respectarea legislaţiei în vigoare, precum şi a altor reguli prestabilite’’.

În acest context, ,,controlul financiar constituie în mod evident un instrument al politicii financiare a statului, un mijloc de prevenire a faptelor ilegale, de identificare a carenţelor şi de stabilire a măsurilor necesare pentru restabilirea legalităţii.

Controlul financiar este o componentă a controlului economic ce are drept obiectiv cunoaşterea de către stat a modului cum sunt administrate mijloacele materiale şi financiare de către societăţile comerciale publice, modul de realizare şi cheltuire a banului public, realizarea eficienţei economico - financiare, asigurarea echilibrului financiar şi dezvoltarea economiei naţionale. Efectiv, controlul financiar constă în examinarea existenţei unei concordanţe între executare şi datele fixate într-un program’’.

De la apariţie, activitatea de control a cunoscut pe parcursul evoluţiei sale cel puţin cinci etape principale.

O primă perioadă o reprezintă cea începând cu înfiinţarea Principatelor până la Regulamentele organice ( sec. XVI - XIX), perioadă în care domnii din ambele principate erau domni absoluţi şi deci dispuneau de veniturile ţării ca de bunurile proprii, după cum atestă cărturarii acelor timpuri.

Deşi Adunarea obştească şi Sfatul boierilor aveau un rol pur consultativ, exista totuşi un control special al banilor domneşti, exercitat în numele şi pentru interesul domnului, pentru a se verifica dacă cei însărcinaţi cu strângerea taxelor vor să comită abuzuri. Pe lângă controlul banilor domneşti mai exista şi controlul banilor mănăstireşti, în deosebi asupra veniturilor şi cheltuielilor mănăstirilor închinate. Mărturie ne stau în acest sens "registrele pentru socotelile vistieriei", până în 1750, când pe lângă vistierie apare ca autoritate consultativă Sfatul, iar în privinţa întrebuinţării veniturilor, autoritatea divanului. Caracteristic acestei perioade este lipsa unor reguli de control privind întrebuinţarea veniturilor, deci inexistenţa unui sistem financiar.