Scandaluri financiare la nivelul grupurilor multinaționale

I. Introducere

Istoria marilor scandaluri financiare ale lumii nu este una scurtă. Ea începe de pe la 1700, întinzându-se până în zilele noastre, cu falimente răsunătoare, cum ar fi Enron , Parmalat sau Lehman Brothers. Fără vreo tradiţie în acest sens, românii par să încerce să recupereze un aşa-zis teren pierdut. Cazuri ca FNI, Caritas, SAFI, Bancorex, Banca Turco-Română şi RAFO au lăsat sute de mii de oameni fără economiile de o viaţă şi au umplut peste noapte buzunarele largi ale unui grup de profitori.

Sursa eşecurilor financiare se poate rezuma în câteva cuvinte care nu sunt străine nimănui: lăcomie, iresponsabilitate, management precar, slaba capitalizare, vulnerabilitate crescută la şocurile financiare de tipul celor existente în prezent, lipsa prognozelor, educaţia asociaţilor firmelor etc.

II. Scandaluri financiare din strainatate

Great South Sea Bubble

Istoricii economiei mondiale susţin că prima mare escrocherie financiară datează din secolul al XVIII-lea. Într-un singur deceniu, între 1711 şi 1720, o afacere pusă la cale de Guvernul Marii Britanii a sărăcit sute de mii de oameni din întreaga lume. Scandalul a intrat în istorie cu numele de “Great South Sea Bubble” ( Uriaşul balon de săpun al Mării Sudului ).

La acea vreme, Anglia era îngropată în datorii după un război cu Spania. Ideea ieşirii din impas i-a venit primului ministru, lordul Oxford, care a înfiinţat o companie aflată sub supravegherea statului. Planul era ca din capitalul acesteia, obţinut prin subscripţie publică, să fie achitate datoriile statului. S-au promis câştiguri fabuloase pe termen scurt, o atractie pentru englezul de rând. Piesa principală a manipulării a fost anunţul Guvernului că noua societate va avea exclusivitate pe exploatarea minelor de aur din America de Sud. Parlamentul a oferit exclusivitate noii firme pentru comertul cu toate porturile si tările din America de Sud si dreptul de a-si înfiinta armată cu care să-si apere drepturile. În doar doi ani, rezultatele au fost mult peste asteptări. Directorii companiei au primit indicatii de la Guvern să găsească solutii pentru acoperirea datoriilor statului si astfel, au fost emise pe piată actiuni la o valoare de peste 5,5 milioane de lire sterline, o sumă uriasă la acea vreme. Pentru a realiza un câstig rapid, directorii au mărit artificial pretul actiunilor, promitând dividende mari.

S-a ajuns la situatia în care valoarea totală a actiunilor era de 5 ori mai mare decât numerarul de care dispunea întreaga Europă. Tot din dorinta oarbă de a câstiga tot mai multi bani, directorii au cerut interventia Parlamentului pentru eliminarea concurentei. În cele din urmă legile adoptate s-au întors împotriva companiei, ceea ce a dus la anchetarea firmei în care s-a aflat adevărul. Bineînţeles că ancheta s-a izbit de cele mai mari greutăţi cu putinţă, căci cei mai mulţi dintre membrii Parlamentului erau, într-un fel sau altul, amestecaţi în scandal. Ancheta a dezvăluit o administraţie scandaloasă. Registrele mişunau de înregistrări false sau inventate, ştersături şi schimbări. Lipseau foi întregi, documente fuseseră distruse sau furate. Funcţionarii s-au purtat corect şi au tăcut. Numai un secretar a spus: “Dacă ar fi să dezvălui tot ce ştiu, ar însemna să provoc o scenă care ar mira pe toată lumea!” Printre altele, directorii, depunând în garanţii acţiuni de trei milioane, se împrumutaseră de la societate cu 12 milioane de lire sterline, bani care proveneau de la populatie. Până la urma urmei, o învoială a salvat Societatea Mării de Sud de dispariţie imediată, deşi cea mai mare parte din capital, aparţinând acţionarilor, fusese risipită, furată sau pierdută. Ea a mai trăit până pe la jumătatea secolului, încercând prin muncă cinstită – în special cu pescuitul balenelor – să mai repare ceea ce stricase. Dar nu s-a mai refăcut niciodată şi, aproape uitată, neplânsă şi fără să-i poarte nimeni doliul, şi-a dat în cele din urmă sufletul.

Enron

In anul 1985, prin fuziuea Houston Natural Gas cu InterNorth, o companie de gaze naturale din Omaha, Nebraska, ia nastere compania Enron, un furnizor de gaze naturale detinator a aproape 60000 km de gazoducte. In 1989 Enron a inceput sa tranzactioneze gaze naturale, devenind in urmatorii ani cel mai mare comerciant cu gaze naturale din America de Nord.

Falimentul companiei energetice Enron s-a produs la finalul anului 2001, fiind cel mai mare din istoria Statelor Unite de până la izbucnirea crizei mondiale din 2008 si continuă sa zguduie lumea economica si politica de peste ocean.

În SUA, orice companie poate să instituie proceduri contabile proprii, numai că trebuie să informeze autoritătile despre această situatie si să explice procedurile folosite în declaratiile fiscale. Se pare ca acest lucru a fost "neglijat" de către Enron. Mai mult, Enron nu a plătit în patru din ultimii cinci ani impozitul pe profit, finantările de care a beneficiat prin această practică cifrându-se la 400 de milioane de dolari. "Cosmetizarea" situatiei financiare a gigantului energetic s-a realizat prin mai multe "inginerii contabile", una dintre ele fiind includerea in rezultatele financiare ale grupului a profiturilor unor companii subsidiare ("LJM", "Raptor" si "Condor") care au fost create pentru atragerea de fonduri de pe pietele de capital .

La momentul colapsului, Enron era considerat unul dintre cele mai mari holdinguri din lume, având în portofoliu companii de electricitate, gaze naturale, comunicaţii şi hârtie, cu venituri ce s-au ridicat la 101 miliarde de dolari în 2000. Avea, atunci, 22.000 de angajaţi.

În 2001, corporatia a declarat brusc falimentul, chiar dacă în anul anterior anuntase un profit de peste 100 miliarde de dolari. Totul era însă o mare minciună, întrucât conducerea Enron prezenta publicului, de câtiva ani, situatii financiare care ascundeau marile datorii ale firmei si ”umflau” profitul, utilizând contabilitatea creativă .