Scandaluri Financiare la Nivelul Grupurilor Multinaționale

În 1961, un tânăr întreprinzător Calisto Tanzi din Parma, în vârstă de 22 de ani a înfiinţat o mică fabrică de pasteurizare a produselor lactate, în oraşul Collechio. Iniţial principalul produs furnizat era laptele proaspăt - sub marca Parmalat. Calisto Tanzi a plecat de la o simplă firmă de familie, ca la apogeul carierei sale să transforme compania Parmalat în unul dintre cei mai prestigioşi producători mondiali de produse alimentare. Astfel că, în scurt timp Parmalat ajunge să furnizeze peste 30 de produse alimentare: laptele, untul, brânza, iaurturile Parmalat, iaurturile Kyr, laptele Omega 3, ceaiurile Parmalat, snack-urile şi biscuiţii Parmalat, biscuiţii Grisbi, produsele de panificaţie şi pastele Parmalat, sucurile naturale de fructe Santal, apa minerală Aqua Santal, supele vegetale Pais, cremele şi sosurile de gătit Panna Chef , sucul de roşii Pomi, etc.. Deţinea filiale în 30 de ţări, 37.000 de angajaţi, în deosebi în Europa, dar şi în ţări precum Brazilia şi alte ţări latino-americane.

Declinul companiei italiene Parmalat reprezintă unul dintre cele mai recente şi mai răsunătoare falimente din Europa. Acesta a început pe 8 decembrie 2003, când Parmalat s-a aflat în imposibilitatea de a plăti obligaţiunile scadente în valoare de 150 de milioane euro, ceea ce a condus la zdruncinarea încrederii în stabilitatea acestei companii. Astfel că, pe 9 decembrie Agenţia Standard&Poor’s a degradat obligaţiunile Parmalat, acestea scăzând rapid la bursă cu 40%. Pe 12 decembrie Parmalat a făcut rost într-un fel de suma necesară achitării obligaţiunilor, însă pe 19 decembrie Bank of America a negat că Parmalat deţine în cont suma de 3.9 miliarde de USD. Această sumă apărea în ultimul bilanţ al concernului Parmalat şi era justificată de acesta print-un document care a fost considerat “un fals grosolan”, deoarece era doar o fotocopie ce conţinea antetul BoA (Bank of America). Ulterior compania Parmalat a recunoscut acest fals, inclusiv faptul că urmărea de fapt prin acest truc să garanteze marile sale împrumuturi. Una dintre persoanele care s-au ocupat de aceste lucruri necurate a mărturisit ulterior că a falsificat documente Bank of America cu ajutorul unui scanner, a unui foarfece şi puţin lipici, fabricând astfel un cont de 3.9 miliarde USD. Aceasta este perioada în care falimentul companiei Parmalat devine evident – acţiunile scăzând cu 66%.

Falimentul companiei Parmalat a fost declarat oficial pe 26 decembrie 2003, având ca rezultat: împrumuturi neacoperite de peste 14 miliarde de euro şi 100.000 de investitori escrocaţi – care s-au trezit în posesia unor creanţe fără valoare. Din astfel de situaţii cei care au cel mai mult de pierdut s-au dovedit a fi tot oamenii de rând. Economia de piaţă, pe lângă multiplele beneficii şi posibilităţi de dezvoltare,

va oferi întotdeauna şi căi ascunse prin care un grup de oameni de la conducerea unor mari concernuri sau un singur geniu financiar va putea da peste cap un întreg sistem. Parmalat s-a dovedit a fi o companie construită pe nişte pierderi uriaşe, care erau “cosmetizate/aranjate” printr-o mare reţea de conturi în bănci din Caraibe şi America de Sud. Principala modalitate prin care a reuşit să se menţină pe linia de plutire a fost ademenirea investitorilor, care să-i cumpere acţiunile.

Profesorul Marco Arnado, de la Universitatea din Milano este de părere că: "Problemele au apărut din cauza faptului că singurul care controla managementul companiei era tocmai Calisto Tanzi. El dispunea de un control total, iar managerii de sub el precum şi directorii îi erau devotaţi în întregime lui, şi nu învestitorilor care băgaseră bani în firmă".

Apoi, în urma percheziţiilor realizate de poliţia italiană au ieşit la iveală şi alte falsuri, deşi contabilii companiei primiseră ordine să şteargă toate documentele din calculatoare, ba chiar unele calculatoare să fie distruse cu ciocanul. Anchetatorii au fost uimiţi să descopere că fraudele în cadrul concernului Parmalat se făceau prin tehnici foarte foarte simple, ba am putea spune chiar rudimentare – documentele în cazul transferurilor complexe de fonduri erau falsificate prin scanare şi trimise apoi prin fax de mai multe ori pentru a părea autentice.

S-a descoperit faptul că în spatele faţadei de mare companie agro-industrială cu 34 000 de angajaţi se ţesea o imensă schemă financiară speculativă care avea rolul de a ademeni investitorii şi de a direcţiona apoi banii acestora spre o reţea de 260 de companii offshore (Termenul de offshore se referă la o entitate comercială înregistrată în afara granițelor țării în care își desfășoară activitatea. În limbajul comercial, termenul englez offshore sau off-shore se traduce în limba română prin extrateritorial). În cadrul acestor companii offshore banii dispăreau un exemplu fiind cel al companiei offshore numită Bonlat, din insulele Cayman, care a investit 6.9 miliarde USD în titluri derivate cu un grad ridicat de risc financiar. Astfel că, prin acest sistem au dispărut aproximativ 8 miliarde de euro doar în Uniunea Europeană, cifra fiind provizorie.