Sistematica mărfurilor alimentare și particularitățile compoziției lor surse de litigii generatoare de expertize merceologice

Argument

Falsificarea produselor s-a practicat din cele mai vechi timpuri, fiind o sursă de venit ilicită. Falsificarea produselor este o manoperă frauduloasă ce constă în obţinerea unui produs asemănător cu un altul existent în comerţ, în scop de înşelăciune şi pentru obţinerea unor venituri ilicite.

În prezent , intensificarea schimburilor comerciale interne şi internaţionale, numărul mare de agenţi economici implică în circuitul tehnico-economic al produselor au determinat ca fenomenul să ia amploare, apreciindu-se că, la nivel mondial, daunele produse de falsificarea mărfurilor afectează 5-9% din comerţul internaţional.

Falsificarea şi fraudele se întâlnesc pe toate pieţele, fiind practicate de către producători, comercianţii şi chiar de către consumatori. Unele falsuri sunt atât de bine realizate încât cu greu se pot deosebi de produsele originale.

Falsificarea vizează atât produsele alimentare, cât şi produsele nealimentare, fiind favorizată de anumiţi factori, respective: uşurinţa tehnică de executare a falsurilor; posibilitatea unor câştiguri ilicite; lacune în reglementările referitoare la calitate; dificultăţile tehnice de evidenţiere a falsurilor; slaba organizare a activităţii de control al produselor. Ţinând seama de pericolul pe care-l reprezintă falsificarea produselor, atât pentru agenţii economici, cât şi pentru consumatori, şi în ţara noastră s-au luat măsuri de prevenire şi de sancţionare ale falsificării produselor.

Falsificarea produselor se face atât la nivelul mărfurilor prime, cât şi la nivelul semifabricatelor şi al produselor finite, modalităţile de falsificare fiind variate, mai ales în cazul produselor alimentare.

Identificarea falsurilor se poate face fie organoleptic, fie efetuarea unor analize de laborator complexe.

Capitolul. I

Sistematica mărfurilor alimentare şi particularităţile compoziţiei lor

1.1. Clasificarea mărfurilor alimentare

Preocupări cu privire la sistematizarea mărfurilor au existat încă din perioada formării pieţei mondiale (secolele XVII- XVIII). Pe măsura dezvoltării industriei şi comerţului, importanţa sistematizării mărfurilor a crescut, determinând amplificarea în plan teoretic a încercărilor de clasificare şi de realizare a unor sisteme de ordonare a mărfurilor cu utilitate practică.

În ultimul timp, diferite fenomene economice care s-au propagate o dată cu dezvoltarea progresului ethnic- ştiinţific (cum ar fi succedarea unor generaţii de mărfuri din ce în ce mai diversificate şi mai sofisticate, creşterea dimensiunilor întreprinderilor şi mondializarea acestora, intensificarea şi creşterea complexităţii sistemului de reglementări naţionale şi internaţionale în domeniul comerţului etc.)justifică, pe drept cuvânt preocupările înregistrate în domeniul sistematicii mărfurilor.

Şi dacă tehnologia alimentară clasică a urmărit şi urmăreşte încă prioritar menţinerea sau ameliorarea esenţei calitative a unei resurse agroalimentare, tehnologia alimentară modernă este menită a realiza un demers cu totul diferit.

Astfel, un aliment dedus din investiţiile de piaţă şi proiectat în cele patru laturi inseparabile ale valorii nutritive (psihosenzorială, energetică, biologică şi igienică), trebuie să se afle într-un anumit echilibru implicat de “piaţa metabolică” Pentru obţinerea lui este necesară selectarea materiilor prime (convenţionale şi neconvenţionale), a aditivilor corespunzători, a celor mai eficace tipuri de transformări tehnologice şi a modului de corelare a componentelor reţelei cu operaţiunile tehnologice, pentru a se ajunge la un produs finit, cu proprietăţi identice sau aproximativ identic cu cele ale produsului proiectat (figura 5-1).

Clasificarea mărfurilor are drept scop sistematizarea lor într-un ansamblu unitar, logic şi sinoptic, ordonat ierarhic pe baza unor criterii cât mai judiciar selectate.

Sistemele criteriale şi numărul treptelor ierarhice, precum şi obiectivele urmărite prin clasificare, au condus la crearea unui număr apreciabil de modele teoretice bazate pe criterii teleologice, operaţionale simultan atât pe plan naţional, cât şi pe plan internaţional. Deseori, corespondenţa dintre aceste modele este anevoioasă, laborioasă sau chiar imposibilă.