Sisteme contabile comparate - sistemul contabil românesc

Primele forme de dezvoltare a contabilitatii. Motivul aparitiei contabilitatii.

Începuturile contabilităţii se confundă cu primele activităţi economice ale omului. Este vorba, evident, de acea contabilitate rudimentară care îmbrăca forma unei evidenţe economice primare (chiar sub forma numărării). Cele mai vechi urme de numărare apar pe oase de animale, cum ar fi un radius de lup, vechi de peste douăzeci de mii de ani, având cincizeci şi cinci de crestături repartizate în două serii. Aceasta constituie poate cea mai veche “maşină de numărat” cunoscută.

Dezvoltarea doctrinară şi practică a contabilităţii este în strânsă dependenţă de mediul cultural în care aceasta evoluează, privit sub toate componentele lui: economic, social, juridic, fiscal, politic şi chiar religios. Pe de altă parte, contabilitatea este privită şi ca un instrument care influenţează sau chiar transformă mediul în care operează. Ca activitate socială, proprie omului, contabilitatea este influenţată şi influenţează mediul în care se desfăşoară.

Cu toate acestea, contabilitatea a avut o dezvoltare lentă, sinuoasă, evoluţia tehnicii şi obiectivelor sale fiind strâns legată de dezvoltarea comerţului, industriei şi de nevoile care au apărut succesiv.

Astfel, putem să presupunem că, odată ce omul a devenit o fiinţă economică (homo oeconomicus), a apărut şi nevoia de măsurare şi înregistrare a activităţii sale economice desfăşurate la nivel individual sau comunitar. Nevoia unei contabilităţi a fost prezentă atât la deţinătorii de putere asupra unei colectivităţi, cât şi la cei care practicau schimburi comerciale, pentru a măsura, a memoriza, a comunica şi a autentifica diferite „fapte” economice sau, mai general, raporturi sociale. Metodele de măsurare şi înregistrare contabilă au fost foarte variate, ca şi suportul material pe care s-au realizat, şi încep cu încrustările în os sau piatră, cu însemnările pe tăbliţe de lut ars sau papirus, iar mai apoi cu ţinerea registrelor contabile din hârtie şi până la epoca contemporană, caracterizată prin dematerializarea înregistrărilor contabile, prin utilizarea prelucrării electronice a informaţiei. Istoria contabilităţii arată că din momentul în care oamenii au început să schimbe bunuri aceştia au fost preocupaţi să păstreze urmele tranzacţiilor derulate şi rezultatelor lor.

Ulterior, evidenţa rudimentară se materializează în inventare ale depozitelor realizate pe diverse suporturi (tăbliţe dreptunghiulare din argilă, piei de animale, pietre) care deveneau, astfel, documente justificative.

În schimb, negustorii, transformaţi ulterior în oameni de afaceri care cumpărau şi vindeau pe credit, aveau nevoie de o contabilitate care să înregistreze relaţiile cu debitorii (prin care să cunoască sumele de încasat) şi cu creditorii lor, prin care să cunoască datoriile de plătit. De asemenea, negustorul dorea să-şi cunoască stocul de marfă disponibil la vânzare şi să-şi măsoare rezultatul (profitul sau pierderea) degajat de întreaga activitate sau de o simplă operaţie.

Practic, o economie de troc nu era în măsură să favorizeze dezvoltarea contabilităţii şi a tehnicii sale. Apariţia banilor a constituit factorul determinant pentru dezvoltarea contabilităţii, cu toate că aceasta avea încă un caracter empiric, ea limitându-se la înregistrarea plăţilor şi încasărilor şi la prezentarea soldului monetar deţinut la un moment dat.

Totodată, concomitent cu extinderea comerţului, devine din ce în ce mai mult o obişnuinţă să se separe tranzacţiile legate de patrimoniul individual al comerciantului de cele privitoare la afacerea sa.

Bazele propriu-zise ale elaborării sistemului contabil au fost puse de apariţia capitalului productiv din epoca modernă (comerţul a permis obţinerea unui capital excedentar care putea să fie reutilizat în producţie) şi de dezvoltarea simultană a creditului. Totodată, concomitent cu extinderea comerţului, devine din ce în ce mai mult o obişnuinţă să se separe tranzacţiile legate de patrimoniul individual al comerciantului de cele privitoare la afacerea sa. În acest context, înregistrarea tranzacţiilor unei afaceri devine o necesitate deoarece ţinerea unui registru dă în acelaşi timp gestionarului mijlocul de a se justifica, iar patronului, posibilitatea unui control permanent.