Sisteme contabile - Japonia, China, Australia, Marea Britanie, Turcia

1. SISTEMUL CONTABIL DIN JAPONIA

1.1. Contextul contabil

Industrializarea Japoniei a început în anul 1868 după restauraţia Meiji. Guvernul era responsabil pentru încurajarea şi posibilitatea de creştere a industriei. Înaintea celui de-al doilea război mondial, economia japoneză era controlată de un număr redus de aşa numitele Zaibatsu, consorţii industrial-politice care de obicei implicau o bancă şi se bazau pe familiile nobile. Importanţa băncilor şi numeroasele aspecte ce privesc controlul afacerilor continuă şi astăzi, deşi grupurile informale numite Keiretsu au înlocuit Zaibatsu.

După cel de-al doilea război mondial Japonia a devenit una dintre super-puterile economice ale lumii. Până la sfârşitul anilor 1989, capitalizarea pieţei bursiere a fost mult mai semnificativă decât cea înregistrată la New York. La sfârşitul anului 1994 capitalizarea pieţei din Tokyo ajunsese să fie de peste trei ori mai mare decât cea a Londrei deşi până la sfârşitul anului 2007 erau mult mai apropiate ca valori. În anii 1994-1995, punctul comun al primelor şase bănci ca mărime din lume era acela că toate se aflau în Japonia. Totuşi, până la sfârşitul anului 1998 niciuna din primele şase mari bănci nu mai erau japoneze, atât din cauza devalorizării monedei naţionale (yen) cât şi din cauza scăderii bursei de valori.

Scăderea masivă a preţului acţiunilor şi a preţului activelor în timpul anilor 1990 a condus la o nevoie de reorganizare şi redresare a băncilor. Totodată a dus la o deschidere către schimbare şi influenţe exterioare în contabilitate. Statul deţinea o influenţă semnificativă în contabilitatea japoneză. Aceasta provenea din trei surse separate: Codul Comercial (derivat al influenţei continental-europeane), Legea valorilor mobiliare și tranzacționării (derivată din influenţa SUA) şi fiscalitate.

Companiile listate din Japonia reprezintă subiectul cerinţelor Legii valorilor mobiliare și tranzacționării. Bursa de valori din Tokyo are de asemenea propriile cerinţe pentru listare. Deşi bursele sunt foarte răspândite, companiile japoneze se bazează în mod normal mai degrabă pe datorii decât pe capital ca şi sursă principală de finanţare, iar băncile sunt principalii furnizori. Finanţarea prin datorii pe termen scurt în Japonia constă în bilete la ordin cu o durată de 90 de zile, cu dobândă fixă. Finanţarea pe termen lung constă într-un angajament informal care prelungeşte durata pe termen scurt a acestor bilete la ordin pentru un anumit număr de ani. Datoriile pe termen scurt finanţează de obicei o proporţie substanţială a activelor fixe ale companiilor japoneze. În multe cazuri, băncile deţin o proporţie semnificativă a acţiunilor clienţilor şi pot fi chiar acţionari majoritari. În general, acţiunile în companiile japoneze sunt deţinute pe termen lung. Implicarea accentuată a băncilor şi natura pe termen lung a acţiunilor proprietarilor îi determină pe aceştia să acorde o atenţie mai redusă informaţiilor cu privire la câştigurile pe termen scurt spre deosebire de SUA sau Marea Britanie. Băncile au acces direct la informaţiile contabile ale clienţilor şi au un interes relativ redus cu privire la raportarea financiară externă.

Profesia contabilă japoneză a avut o influenţă relativ restrânsă privind raportarea financiară din cauza importanţei surselor guvernamentale de autoritate. Institutul Japonez al Contabililor Publici Autorizaţi (JICPA-Japanese Institute of Certified Public Accountants) a fost unul dintre membrii fondatori ai Comitetului Internaţional al Standardelor Contabile (IASC), dar acesta din urmă a avut un efect redus asupra raportării financiare japoneze de până la sfârşitul anilor 1990. Motivul principal este acela că IASC a căutat să-şi implementeze standardele prin eforturile corpurilor profesiei contabile naţionale. Mai mult decât atât, influenţele internaţionale pe termen lung simţite asupra raportării financiare japoneze au fost acelea ale Statelor Unite asupra Legii valorilor mobiliare și tranzacționării şi ale Germaniei asupra variantei originale a Codului Comercial. Influenţa Statelor Unite a limitat implicaţiile IASC. Cu toate acestea, din 1993 până în 1995 la conducerea IASC s-a aflat un președinte de origine japoneză ceea ce a generat o sporire a influenţei internaţionale în Japonia. În anul 2001 a fost elaborat un standard de reglare a sectorului privat în mare parte cu scopul de a face legătura cu noile standarde IASB.

1.2. Forme de organizare ale societăţilor

Cea mai răspândită formă de organizare a societăţilor din Japonia este kabushiki kaisha (KK). În multe aspecte, această formă este similară cu societăţile publice cu răspundere limitată din Marea Britanie deși se poate stabili o asemănare şi mai mare cu cele din Germania. Sunt aproximativ 1 milion de kabushiki kaisha în Japonia. Ele trebuie să aibă un capital în acţiuni minim de 10 milioane yeni. Numai 2.600 dintre acestea dețin acțiuni tranzacționate în mod public şi numai 2.300 sunt listate la Bursa de Valori din Tokyo. În consecinţă, deşi toate companiile al căror capital public sunt kabushiki kaisha, majoritatea au puţini acţionari şi sunt relativ mici.