Sistemul contabil în Olanda versus Italia

Capitolul 1. Sisteme contabile internaționale

1.2. Aspecte generale ale sistemelor contabile

În multe țări se utilizează limbaje contabile diferite, dar mai mult decât atat și interpretarea rezultatelor diferă de la o țară la alta. Pentru ca misiunea contabilității să fie îndeplinită cu succes, este indispensabil ca limbajul contabil să fie înțeles de utilizatori. În aceste condiții, între cererea și oferta de informații se interpune procesul de normalizare.

Normalizarea contabilă este ”procesul prin care se armonizează metodele contabile, terminologia și prezentarea documentelor de sinteză.” Scopul fundamental al normalizării se manifestă în trei direcții principale:

- obținerea de către puterea publică, a unei informări omogene, referitoare la întreprindere;

- valorificarea informațiilor contabile de către utilizatorii externi;

- valorificarea informațiilor de către factorii decizionali din intreprindere.

Având în vedere tipologia sistemelor contabile actuale, rezultă că și procedurile de normalizare aplicabile în fiecare țară sunt diferite, în condițiile extinderii pieței unice europene deschise schimburilor economice mondiale.

Pe plan mondial coexistă mai multe culturi și sisteme contabile, două dintre ele fiind deosebit de marcate și influente, și anume:

Cultura contabilă și sistemul de contabilitate vest-european, denumit și continental, ale cărui promotori sunt Franța și Germania. Țări ce subscriu acestui sistem sunt: Belgia, Germania, Franța, Grecia, Spania, Italia, Portugalia, Elveția și Japonia.

Cultura contabilă și sistemul de contabilitate anglo-saxon ale căror promotori sunt Anglia și SUA. Principalele țări adepte ale acestui model contabil sunt: SUA, Anglia, Canada, Australia, Olanda, Noua Zeelandă, Singapore.

Deosebirile fundamentale dintre cele două culturi contabile se manifestă pe următoarele planuri esențiale:

a) Pe plan instituțional contabilitatea continentală este puternic normată și deci regizată de un plan contabil general, care cuprinde un mare numar de norme imperative și recomandative, în timp ce contabilitatea anglo-saxonă se bazează pe tradiții și cutume, nefiind „încorsetată” într-un plan contabil general, ci într-un cadru conceptual contabil;

b) Pe plan tehnico-aplicativ contabilitatea continentală operează cu clasificarea economică a cheltuielilor, ceea ce generează în mod obiectiv ținerea a două feluri de contabilități separate: financiară și de gestiune, în timp ce contabilitatea anglo-saxonă operează cu clasificarea cheltuielilor dupa destinație (secții, produse, etc.), ceea ce nu impune o separare foarte riguroasă a contabilității de gestiune de contabilitatea financiară;

c) Pe plan politico-strategic, anglo-saxonii dau prioritate informațiilor necesare luării deciziilor de către investitori; concepția lor poartă clar amprenta liberalismului economic, acordându-se mai puțină importanță implicațiilor asupra contabilității naționale, în timp ce concepția franceză a normalizării contabile se vrea mai împăciuitoare între diferiți utilizatori ai informației contabile care trebuie să se ofere într-un cadru mult mai formalizat.

Existând deosebiri importante între elementele unor culturi și doctrine diferite se impune procesul de armonizare. Armonizarea contabilă internațională este „procesul prin care regulile sau normele naționale, diferite de la o țară la alta, uneori divergente, sunt perfecționate pentru a fi făcute compatibile.”

La realizarea armonizării contabile pe plan internațional contribuie mai multe organizații interguvernamentale și organizații de profesii contabile. Actualmente se remarcă următoarele organizații internaționale:

- Consiliul pentru Standarde Internaționale de Contabilitate (“International Accounting Standards Board” - I.A.S.B.) creat în 1973, inițial sub denumirea de Comitetul pentru Standarde Internaționale de Contabilitate (I.A.S.C.), și transformat în urma reformei din 2001 în IASB.

- Federația Internațională a Contabililor (“International Federation of Accountants” - IFAC), înființată în 1977.

Atât IASB, cât și IFAC sunt puternic influențate de organismul american de normalizare contabilă FASB (Financial Accounting Standards Board).

Armonizarea și normalizarea contabilității la nivel internațional se realizează prin intermediul Standardelor Internaționale de Contabilitate, elaborate de IASB.

La nivel european, armonizarea și normalizarea contabilității se fundamentează prin Grupul țărilor pieței comune (CEE), organism ce a elaborat și difuzat țărilor membre în anul 1968 un Cadru Contabil General și a adoptat următoarele directive:

- Directiva a IV-a care privește structura, conținutul și modul de prezentare a situațiilor financiare anuale;

- Directiva a VII-a cu privire la elaborarea, publicarea și controlul conturilor consolidate;

- Directiva a VIII-a cu referire la drepturile și obligațiile persoanelor însărcinate cu controlul și certificarea documentelor contabile.

La nivel național procesul de normalizare contabilă poate fi unul de tip public, unde normele contabile sunt elaborate de organismele de stat, așa cum este cazul multor țări de drept latin din Europa continentală (Franța, Italia, România etc.), sau de tip privat, normele contabile fiind elaborate de organismele profesiei contabile, așa cum este cazul țărilor din cultura anglo-saxonă, de exemplu Marea Britanie. Însă, în ultimii ani, procesul de normalizare contabilă a cunoscut schimbări, astfel, normalizarea contabilă națională trece la o abordare mixtă.