Sistemul fiscal - impozitul pe profit în România și țările UE

Capitolul I

Sistemul fiscal intre istorie, arta si constrangere

I.1 FISCALITATEA IN EUROPA SI REFORMA FISCALA.

EVOLUTIE, TRADITIE SI ARTA

Termenul de fiscalitate este definit in dictionarul Larousse ca reprezentand totalitatea impozitelor si taxelor, a reglementarilor de natura fiscala, precum si a aparatului fiscal ce vin sa influenteze direct sau indirect activitatea unui agent economic devenit contribuabil.

Impozitul reprezinta un produs al istoriei, el insotind civilizatia umana, de la aparitia primelor forme de organizare statala si pana in prezent. Dar nu se poate discuta despre o dezvoltare puternica a finantelor publice si a sistemelor fiscale decat odata cu aparitia si raspandirea modului de productie capitalist. Deci, se poate spune ca sistemele fiscale actuale sunt, in special, rezultatul evolutiei ultimilor trei sute de ani.

Formarea sistemelor fiscale moderne si evolutia fiscalitatii pana in 1929

In epoca premergatoare capitalismului, epoca feudala, structurile fiscale erau rudimentare si evoluau extrem de lent, fiind in concordanta cu evolutia structurilor politice si economice ale diverselor entitati administrative, entitati care nu erau stabile si cunosteau permanente modificari spatiale.

Sistemele fiscale din acea perioada se caracterizau prin:

- Stabilirea si repartitia arbitrara a obligatiilor fiscale, extrem de diverse si specifice la nivelul fiecarei entitati;

- Folosirea impozitelor de repartitie stabilite fara nici o justificare economica, iar spre sfarsitul perioadei a impozitelor de tip real stabilite dupa criterii exterioare empirice;

- Lipsa regularitatii perceptiei;

- Existenta inegalitatilor izvorate din privilegii;

- Perceperea prin intermediul persoanelor insarcinate cu administrarea unei localitati (prin contribuabili locali si mai tarziu prin concesionari fiscali)

Incepand cu secolele al XVI-lea si al XVII-lea, in Europa de Vest se produc transformari economice si miscari sociale profunde, iar structurile fiscale incep sa reflecte patrunderea relatiilor capitaliste

Incepand din 1643, in Anglia, sunt introduse accizele, care constituiau un ansamblu de impozite pe actele de consum sau de circulatie, care loveau bunurile destinate consumului (faina, bauturi), bunurile destinate productiei, activitati (comert, profesiuni), introducerea alimentelor in tara si terenurile. Acestea se extind treptat in practica tarilor europene, contribuind la cresterea independentei financiare a monarhiilor.

Un alt moment evolutiv il constituie aparitia capitatiei graduale, introdusa in Franta in 1695 de Louis XIV. Aceasta prevedea tarife pentru 22 clase de venituri, stabilite in functie de pozitia sociala. Si in Rusia, incepand cu 1722 s-a aplicat capitatia cu tarif gradual pentru tarani, muncitori si burghezie

Pe masura ce relatiile de productie capitaliste castiga tot mai mult teren si burghezia preia puterea din mana monarhiei si a nobilimii, are loc un proces de reasezare a sistemelor fiscale, in conformitate cu cerintele tranzitiei de la feudalism la capitalism. Astfel, se iau masuri care urmareau limitarea drepturilor suveranului in instituirea si perceperea de impozite, ca si in cheltuirea acestora, organizarea gospodaririi financiare a statului realizandu-se dupa reguli precise si fiind supusa controlului parlamentar.

De asemenea, sunt inlaturate inechitatile fiscale prin eliminarea privilegiilor fiscale de care beneficiau nobilimea si clerul, la baza noilor sisteme fiscale stand ideea de justitie fiscala care devine tot mai cuprinzatoare, ea referindu-se nu numai la faptul ca toti cetatenii trebuie sa plateasca impozite, ci si la modul cum acestea sunt platite.

Cu toate acestea, la inceputul secolului al XIX-lea, sistemele fiscale erau inca destul de apropiate de sistemele fiscale specifice evului mediu. Astfel, pana in preajma revolutiilor europene de la 1848, sistemele fiscale cuprindeau atat impozite de repartitie cat si impozite de cotitate, acestea din urma fiind impozite pe proprietate, pe actele de consum, pe valori financiare si pe valori mobiliare.

In Franta sistemul fiscal, adoptat dupa Revolutia din 1789, prezenta urmatoarele caracteristici:

- impozitul pe cheltuieli era asezat pe obiecte determinate, cotele fiind apropiate (impozitul era cu cote specifice);

- impozitul funciar era asezat pe proprietati construite si respectiv pe proprietati neconstruite;

- capitatia graduala imbraca forma unui impozit personal si mobiliar, pentru ca mai tarziu sa fie inlocuita cu capitatia fixa sub forma unui impozit personal, egal cu trei zile de munca, pentru fiecare locuitor francez si strain;

- existau impozite pe proprietate si pe transmiterea acesteia prin vanzare, donatii, succesiuni si testament;

- se aplica un impozit asupra profesiunilor (patenta);

- evaluarea materiei impozabile se baza pe semne exterioare (de exemplu, la impozitul pe cladiri, criteriul utilizat pentru stabilirea marimii acestuia era numarul usilor si ferestrelor);

- erau omise de la impozitare anumite venituri: rentele, salariile functionarilor publici, creante ipotecare, dobanzi, castigurile scriitorilor si artistilor3.

In Tarile Romane, dezordinea fiscala generala a fost caracteristica dominanta, pana la aparitia Regulamentului organic din 1831. Acestea constituie prima incercare de a face ordine in acest domeniu, desfiintand toate obligatiile fiscale anterioare si stabilind altele noi. Principalele impozite directe stabilite sunt:

- capitatia (birul) si patenta, care se aplica tuturor categoriilor de comert, profesionistilor si industriasilor, iar ca impozite indirecte avem taxele vamale,

- impozitul asupra sarii (sarea constituind un monopol fiscal al statului),

- venitul de 25% asupra averilor nemiscatoare ale manastirilor si diverse accize pentru vin, spirt, tutun etc.