Sistemul informatic privind contabilitatea și gestiunea stocurilor de mărfuri - SCDMAI Unirea SA

Introducere

În această lucrare denumită „Sistemul informatic privind contabilitatea şi gestiunea stocurilor de mărfuri” ne-am propus studierea sistemului informatic financiar contabil pe care îl are la dispoziţie S.C.D.M.A.I. “UNIREA” S.A., iar dacă acesta prezintă dificultăţi în exploatare să-l remodelăm cu ajutorul Visual Basic.

Pentru S.C.D.M.A.I. „UNIREA” S.A. este foarte important să aibă - evidenţă cât mai exactă a cantităţi şi valori stocurilor de mărfuri, urmărind să reducă la minim cheltuielile făcute cu aprovizionarea şi depozitarea lor. Acest lucru este mai uşor de îndeplinit cu ajutorul unui sistem informatic pentru evidenţa stocurilor de marfă care să furnizeze informaţii corecte, complete şi foarte repede despre cantitatea şi valoarea stocurilor existente, necesarul de aprovizionat.

De asemenea s-a avut în vedere realizarea unui sistem informatic pentru evidenţa stocurilor de mărfuri care să răspundă la noile cerinţe ale societăţi, astfel încât deciziile să fie mai uşor de luat şi mai sigure.

Lucrarea se desfăşoară pe patru capitole: în primele două capitole sunt prezente aspecte teoretice şi organizatorice privind contabilitatea stocurilor de mărfuri la S.C.D.M.A.I. „UNIREA” S.A. punându-se accent pe modificările care au avut loc în contabilitate datorită adoptării Standardelor Internaţionale de Contabilitate. În capitolul trei sunt prezentate aspecte referitoare la gestiunea, controlul şi analiza stocurilor de mărfuri.

În capitolul patru sunt prezentate aspecte teoretice privind informaţia economică, sistemul informaţional ecomomic şi sistemul informatic, precum şi informaţii privind modelarea şi proiectarea sistemului informatic privind evidenţa stocurilor de mărfuri, evidenţiind toate etapele de proiectare şi implementare a claselor, formularelor şi metodelor.

În realizarea acestui lucrări am utilizat surse de documente puse la dispoziţie de conducerea societăţii S.C.D.M.A.I. „UNIREA” S.A., precum şi informaţii din reţeaua INTERNET.

Capitolul 1

Fundamentări teoretice privind contabilitatea stocurilor de mărfuri

1.1. Standardul Internaţional de Contabilitate numărul 2 “Stocuri” şi Standardul Internaţional de Contabilitate numărul 18 “Venituri din activităţi curente”

Nevoia de armonizare şi uniformitate în contabilitate impune normalizarea sa. Pe această cale se formalizează şi materializează obiectivele, conceptele, metodele, regulile şi procedurile privind producţia şi utilizarea informaţiei contabile.

Efortul de normalizare, dar şi produsul acesteia se concretizează în definirea de concepte, principii şi norme contabile bazate pe - terminologie precisă şi identică pentru toţi producători şi utilizatorii de informaţii contabile şi aplicarea lor în practică în vederea organizării compatibilităţii în timp şi spaţiu a informaţiilor contabile.

Nucleul normalizării îl reprezintă elaborarea de standarde contabile. Standardul contabil reprezintă - regulă sau mai multe reguli constituite ca sistem de referinţă pentru producţia de informaţii contabile şi validarea socială a situaţiilor financiare. În elaborarea standardelor contabile s-au conturat două tipuri de şcoli: cea care preconizează un demers conceptual sau deductiv, unde conceptele şi principiile sunt determinate de un raţionament urmând să se regăsească în regulile, metodele şi procedurile ce trebuie puse în practică, şi cea pragmatică sau inductivă, care pleacă de la tradiţie sau experienţe pentru a formula şi detetermina norme.

Obiectivele normalizării contabile sunt:

- Elaborarea unei terminologii unitare şi a principiilor contabile generale;

- Definirea informaţiilor prezentate în documentele contabile de sinteză (situaţii financiare);

- Stabilirea schemelor şi modelelor de prezentare a informaţiilor în cadrul documentelor de sinteză;

- Elaborarea planului de conturi şi a monografiei principalelor operaţtii economice şi financiare;

- Stabilirea principiilor de ţinere a contabilităţii.

Se disting două forme ale normalizării: normalizarea legală sau reglementată se impune tuturor în virtutea textelor legale (legi) şi textelor reglementate (ordonanţe, hotărâri de guvern, ordine ministeriale şi intraministeriale) şi normalizarea profesională care se impune profesiunilor corespunzătoare.

Normalizarea situaţiilor financiare anuale cuprinde componenţa situaţiilor financiare; elementele descrise în situaţiile financiare; recunoaşterea şi evaluarea acestor elemente; conţinutul diverselor rubrici; reglementările, standardele şi procedurile de contabilitate referitoare la întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare.

Normalizarea contabilă constituie un limbaj comun, care va contribui la asigurarea inteligibilităţii şi comparabilităţii informaţiilor ceea ce face ca sistemul contabil să devină suportul privilegiat al comunicării, atât în interiorul întreprinderii cât şi pentru utilizatorii externi, atât pe plan naţional cât şi pe cel internaţional. Contabilitatea normalizată permite întreprinderii să dispună de - memorie ordonată a faptelor, operaţiilor, rezultatelor şi situaţiilor şi de un instrument de comunicare caracterizat printr-un limbaj inteligibil.

Dispozitivul de normalizare şi reglementările contabile se definesc prin următoarele componente:

- cadrul contabil sau cadrul conceptual;

- reţeaua de norme sau standarde contabile naţionale;

- sistemul de reglementare normativă contabilă;

- planul de conturi şi schema de contabilizare a operaţiilor economice şi financiare;

- ghiduri contabile profesionale;

- dicţionarul de conversie contabilă;

- politica de contabilitate;

- instituţia normalizării contabile.

În România, dispozitivul de normalizare a contabilităţii agenţilor economici se compune din:

- Legea contabilităţii nr. 82/1991 completată şi modificată prin O.G. nr. 22/1996, aprobată prin legea nr. 245/1998;

- Regulamentul contabil pentru agenţii economici;

- Norme metodologice şi precizări contabile cu statut de reglementări;

- Precizări metodologice cu statut de ghiduri profesionale;

- Cadrul de întocmire şi prezentare a situaţiilor financiare elaborat de Comitetul pentru Standarde de Contabilitate Internaţionale (I.A.S.C.);

-Reţeaua de standarde sau norme contabile definită de :

- Standardele de Contabilitate Internaţionale;

- Directivele contabile europene;

- Standardele de Contabilitate Naţionale;

- Standardele de Contabilitate Naţionale suplimentare pentru ariile ce nu sunt acoperite.

Obiectivul Standardului Internaţional de Contabilitate(IAS) numărul 2 “Stocuri” îl reprezintă descrierea tratamentului pentru contabilitatea stocurilor în sistemul costului istoric. Standardul Internaţional de Contabilitate numărul 2 “Stocuri” furnizează informaţii practice referitoare la:

- Determinarea costului stocurilor;

- Recunoaşterea ulterioară acestor costuri drept cheltuială inclusiv orice reducere până la valoarea realizabilă netă.

IAS 2 “Stocuri “ nu se aplică la contabilizarea următoarelor categorii de stocuri:

- Producţia în curs de execuţie obţinută în cadrul contractelor de construcţii, inclusiv contractele de prestări servicii direct legate de acestea;

- Instrumentele financiare;

- Stocurile de păsări, animale, produse agricole, forestiere, precum şi minereuri care aparţin producătorilor, în cazul în care sunt evaluate la valoarea realizabilă netă, pe baza unor practici bine stabilite din anumite sectoare.

IAS 2 “Stocuri” defineşte stocurile astfel:

- active deţinute pentru a fi vândute pe parcursul desfăşurării normale a activităţii;

- active în curs de producţie în vederea unei vânzări în aceleaşi condiţii ca mai sus;

- active sub formă de materii prime, materiale şi alte consumabile ce urmează a fi folosite în procesul de producţie sau pentru prestarea de servicii.

Obiectivul Standardului Internaţional de Contabilitate(IAS) numărul 18 “Venituri din activităţi curente” îl reprezintă prescrierea tratamentului contabil al veniturilor generate de diverse tipuri de tranzacţii şi evenimente.

Conform „Cadrului general de întocmire şi prezentare a situaţiilor financiare”, veniturile sunt majorări ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul exerciţiului financiar în urma intrărilor sau a măriri valori activelor ori a diminuării obligaţiilor, care duc la creşteri ale capitalurilor proprii, altele decât cele provenite din contribuţii de la deţinătorii de capital.