Sistemul informațional privind contabilitatea creanțelor și datoriilor privind personalul și asigurările sociale

Capitolul I. .STADIUL CUNOAŞTERII ÎN DOMENIU

1.1.Aria de definitie si aplicabilitate a temei.Definitii si concepte cheie

Pentru realizarea obiectului lor de activitate, întreprinderile intră în relaţii cu diferite persoane fizice şi juridice care în contabilitate poartă denumirea generică de terţi.Contabilitatea terţilor asigură evidenţa creanţelor si datoriilor societăţii in relaţiile acesteia cu furnizorii, clienţii, personalul, asigurările sociale, bugetul statului, unităţile din cadrul grupului , asociaţii, acţionarii, diverşi debitori si creditori ,şi alte persoane fizice şi juridice.

Creanţele mai sunt cunoscute şi sub denumirea de mijloace circulante în decontare.Ele reprezintă acele valori economice ce sunt avansate temporar altor persoane fizice sau juridice de către titularul de patrimoniu,în scopul primirii ulterioare a unui echivalent valoric sub forma unei sume de bani,efectuării unei lucrări sau prestării unui serviciu .Toate persoanele fizice sau juridice care au beneficiat de valoarea economică avansată şi care urmează să efectueze o prestaţie,să achite numerar sau echivalent de numerar sunt delimitate generic prin noţiunea de debitori.În funcţie de termenul lor de lichiditate creanţele se pot clasifica în creanţe pe termen scurt(în cadrul exerciţiului financiar) şi creanţe pe termen lung(peste un an).

Datoriile exprimă fondurile sau capitalurile străine,furnizate de către terţi (alţi agenţi economici,stat,alte organisme publice,grup,etc.)pentru care unitatea patrimonială trebuie să restituie echivalentul valoric sau să acorde o anumită contraprestaţie.Persoanele fizice şi juridice faţă de care întreprinderea are datorii sunt delimitate generic prin noţiunea de creditori. În funcţie de termenul lor de exigibilitate datoriile sunt grupate în datorii sub un an(pe termen scurt),datorii între 1-5 ani(pe termen mijlociu) şi datorii peste 5 ani(pe termen lung).

Creanţele pe termen scurt sau creanţele curente, reprezintă active ale întreprinderii rezultate în urma tranzacţiilor cu persoane juridice sau fizice, relaţii în urma cărora întreprinderea a livrat un bun, a prestat un serviciu sau a executat o lucrare şi pentru care trebuie să primească un echivalent valoric sau o contraprestaţie, într-o perioadă de timp de până la un an.

Datoriile pe termen scurt provin din tranzacţiile cu persoane fizice sau juridice

(cumpărarea de bunuri, lucrări sau servicii, utilizarea forţei de muncă, plata impozitelor şi taxelor etc.), în care întreprinderea trebuie să efectueze o plată sau o contraprestaţie într-o perioadă de timp de până la un an.

Creanţele şi datoriile pe termen scurt pot fi împărţite în următoarele categorii:creanţe şi datorii comerciale,creanţe şi datorii salariale,creanţe şi datorii sociale,creanţe şi datorii fiscale si creanţe şi datorii diverse.

Pornind de la teoria firmei bazată pe cunostinţe,care afirmă că”firma este o structura de piaţă a cărei resursă principală este capitalul uman” ,este evident că se pot determina o multitudine de relaţii între societate şi personalul angajat.Deoarece aceste relaţii sunt generatoare de valori , sunt exprimate în contabilitate sub denumirea de decontări privind personalul.

Relaţiile societaţii cu personalul sunt reglementate juridic şi fiscal,ceea ce crează obligaţii fiscale faţa de stat,atât în numele societăţii,cât si în numele angajaţilor,ca urmare a beneficiilor realizate de componenta umana în urma prestaţiilor salariale.Relaţia angajatorului cu statul privind obligaţiile sociale se exprima în contabilitate sub denumirea de decontari privind asigurările şi protecţia socială.

Reflectarea în contabilitate a relaţiilor dintre societate şi angajaţi nu se poate afectua,aşa cum o specifică şi IAS19”Beneficiile angajatilor”,decât în condiţiile în care aceasta este „demonstrabil angajatâ în încheierea contractului de muncă al unui angajat sau grup de angajaţi înainte de data normală de pensionare”.Astfel putem afirma că elementul generator de operaţii contabile deductibile fiscal este chiar contractul de muncă,ce poate avea şi forma unei convenţii civile de prestări servicii,acoperind astfel din punct de vedere fiscal,toata sfera de relaţii societate-angajat.

Potrivit Art.10 din Codul muncii din 24/01/2003,actualizat la 22/04/2007, „contractul de muncă este contractul in temeiul căruia o persoană fizică,denumită salariat,se obligă să presteze munca pentru şi sub autoritatea unui angajator,persoană fizică sau juridică,în schimbul unei remuneratii denumite salariu”.Astfel,în baza contractului de muncă societatea va avea calitatea de angajator,iar persoana fizică ce presteaza munca va avea calitatea de angajat.

Contractul de muncă este temeiul legal pentru calculul drepturilor salariale şi a obligaţiilor sociale ale angajatilor,pentru stabilirea fondului de salarii în vederea determinării obligaţiilor sociale ale societaţii,precum şi pentru reflectarea acestora in contabilitate.Decontările unităţii privind personalul nu se limitează doar la drepturile salariale şi sociale,ci cuprind şi o serie de obligaţii ale angajaţilor,care pot genera creanţe ale societătii asupra acestora.

1.2. Referenţialul contabil. Standarde şi reglementari contabile in domeniu

1.2.1. Normalizarea şi armonizarea internaţională.IAS 19 Beneficiile angajatilor

Pentru satisfacerea optimală a necesităţilor informaţionale ale utilizatorilor în condiţiile asigurării controlului calităţii producţiei de informaţii, între cererea şi oferta de informaţii se interpune procesul de normalizare. Actul de normalizare aduce la rampă un actor important al jocului social, regizorii, reprezentaţi de normalizatori.

Normalizarea contabilă este procesul prin care se armonizează prezentarea documentelor de sinteză, metode contabile şi terminologia.

În practica internaţională, cu privire la datoriile salariale, respectiv, la angajaţii unei întreprinderi au fost elaborate Standardele Internaţionale de Contabilitate - IAS 19 „Beneficiile angajaţilor" şi IAS 26 „Contabilizarea şi raportarea planurilor de pensii".

În ultimii ani,datorită fluctuaţiei tot mai mari a personalului,societăţile incearcă să îşi motiveze angajaţii prin toate căile posibile,oferindu-le diverse beneficii,începand de la binecunoscutele prime anuale(al treisprezecelea salariu) pană la beneficii non-monetare:abonamente la săli de gimnastică,gradiniţe în interiorul firmei,transport gratuit,zile libere,specializări,etc.

IAS 19 „Beneficiile angajaţilor” acordă o importanţă deosebită,dar totuşi firească,forţei de muncă,aceasta ocupând un loc important, după investitori, ca cea mai importantă categorie de utilizatori ai informaţiei financiare.Totuşi IAS 19 nu tratează decât problematica beneficiilor angajaţilor,ceea ce nu permite în totalitate acoperirea temei studiate,necesitând aplicarea în contabilitate având la bază legislaţia contabilă în vigoare(Legea 82/1991 si OMFP 306/2002).

Principiul de bazã al standardului consta in recunoasterea costurilor beneficiilor acordate angajaţilor în perioada în care angajatul a prestat serviciul pentru care a primit respectivele beneficii si nu în momentul în care se plãtesc sau devin exigibile aceste beneficii.