Sistemul informațional privind contabilitatea impozitelor și taxelor

Societatea comerciala este o entitate de natura contractuala care are o istorie de mii de ani, având ca punct de pornire: Codul lui Hammurapi~ prototipul clasic al societatii civile în dreptul roman~ societatea în nume colectiv – începutul Evului Mediu~ societatea în comandita simpla – perioada prerenascentista~ societatea pe actiuni – epoca capitalismului colonial~ aparitia unor forme noi de societati comerciale (societatea cu raspundere limitata) – ca urmare a amplificarii si dezvoltarii relatiilor comerciale.

Primele mentiuni cu privire la activitatea comerciala la noi în tara a aparut în Codul Calimach al Moldovei si în codul Caragea al Munteniei, ambele de la 1817.

Codul comercial român de la 1887- un cod de inspiratie italiana- a reglementat în amanunt societatile în comandita pe actiuni si societatile pe actiuni. Imediat dupa schimbarea politica din 1989, a fost adoptata L31/ 1991 privind societatile comerciale cu modificari în 1998 si republicata – M.O.nr.1066/ 2004; care a dat o dezvoltare substantiala societatii comerciale si implicit a fiecarei forme a acesteia conform dezvoltarii cunoscute pe plan mondial. A fost necesara modificarea considerabila a Codului comercial în ceea ce priveste societatea comerciala pruin înlocuirea cu o viziune moderna si actualizata a dispozitiile L31/1990.

L31/1990 a fost substantial modificata si republicata iar în anul 2004 a cunoscut o noua republicare substantiala datorata evolutiei acestei institutii în dreptul comunitar si cel mondial.

L31/1990 se aplica si societatilor comerciale cu participatie straina privind stimularea investitilor directe si privind efectuarea operatiunilor valutare.

Dreptul Comunitatii Europene

- Acordul de Asociere a României la Uniunea Europeana - semnat la Bruxelles la 1.02.1993 prevede armonizarea legislatiei românesti cu cea comunitara;

- Tratatul de la Roma- stabileste si adopta directive cu referire la societati, în scopul armonizarii legislatiei statelor membre, dar cu mentinerea specificului lor national.

L31/1990, republicata în 1998, s-a aliniat dispozitiilor directivelor Consiliului U.E. referitoare la: publicitatea societatilor comerciale, validitatea angajamentelor sociale, nulitatea societatii, protectia asociatilor si tertilor, fuziunea si divizarea societatilor comerciale mai putin în cea ce priveste valoarea minima a capitalului subscris.

O definitie completa a societatii comerciale ar putea fi: entitate, structura, agent economic, grupare cu persoanlitate juridica, constituita potrivit legii, prin actul de vointa si cu aportul asociatiilor (persoane fizice si juridice), în scopul obtinerii de beneficii, sub forma dividendelor, rezultate din acte de comert .

Contabilitatea si fiscalitatea constituie doua discipline adesea independente una de alta, ori societatile comerciale, regiile autonome si alte institutii de stat prezinta un ansamblu de documente contabile si fiscale care trebuie analizate în ansamblu si nu independent una de alta.

Contabilitatea raspunde în plan informational si decizional la problematica gestiunii valorilor economice separate patrimonial. Entitatile patrimoniale prezinta un spatiu de reprezentare si actiune al contabilitatii. Dintotdeauna pentru contabilitate a existat problema concilierii sale cu fiscalitatea. Cauza perpetua a unei asemenea situatii a fost generata de faptul ca nu în toate cazurile principiile contabile, privind evaluarea si calculul economic sunt convergente cu cele fiscale, ce nu respecta prezentarea imaginii fidele a operatiilor ce au loc în întreprindere.

Fiscalitatea are la baza dreptul fiscal pentru a determina regimul de impozitare privind: beneficiile, TVA, impozitele si taxele locale, contributiile pentru asigurari sociale. Ea are reguli proprii si este asezata pe principii convergente cu cele din tarile Uniunii Europene. Monitorizarea de catre U.E. a Românieie a adus un suflu nou atât din punct de vedere fiscal cât si contabil.

Fiscalitatea reprezinta totalitatea impozitelor si taxelor, a reglementarilor de natura fiscala, precum si a aparatului fiscal ce vin sa influenteze direct sau indirect activitatea unui agent economic devenit contribuabil. Masurile fiscale ca amortizarea accelerata, provizioane reglementate, limitarea deductibilitatii unor cheltuieli, impunerea amânata a profitului fiscal, subventii acordate si altele antreneaza comportamente în deciziile de gestiune a întreprinderii.

Sistemul fiscal reprezinta totalitatea impozitelor si taxelor, realizate prin intermediul unui mecanism bazat pe tehnici, metode si instrumente specifice desfasurarii activitatii de urmarire si control cu ajutorul aparatului fiscal.

Reglementarile de natura fiscala vin sa influenteze direct sau indirect activitatea unei unitati economice, ce are calitatea de contribuabil. Specialistii definesc fiscul ca administratorul ce are în atributiile sale calculul, perceperea, urmarirea platii impozitelor, taxelor si contributiilor datorate de contribuabil, statului. Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicata în M.O. al Românieie, nr. 927/23.12.2003.

Obiectivele fiscalitatii constau în calculul, perceperea, asezarea, urmarirea platii impozitelor, taxelor si contributiilor datorate de unitatile economice, statului. Ele sunt îndeplinite de componenta sistemului fiscal – aparatul fiscal.

Unitatile economice trebuie sa optimizeze în plan financiar si economic raporturile sale cu fiscalitatea. prin intermediul cercetarii prescriptiilor de forma si fond: amânari, esalonari, scutiri, impuse de dreptul fiscal. Se evita astfel sanctiunile si penalitatile fiscale si se procedeaza la o mai buna alocare a resurselor financiare.

Impozitele si taxele, subventiile de la bugetul de stat, împrumuturile de stat si cheltuielile guvernamentale constituie componente importante ale vietii economice si sociale, prin intermediul lor se acumuleaza si distribuie resursele financiare la dispozitia statului, dar ele reprezinta totodata si instrumente de gestiune macroeconomica si de influentare a microeconomicului.

Impozitele, taxele, contributiile, reprezinta fundamentul si motivatia pe care este construita fiscaliatea, iar prin Legea fundamentala a statului de drept se consfinteste obligatia tuturor cetatenilor tarii de a contribui prin impozite si taxe la finantarea cheltuielilor publice.

Obligatia persoanelor fizice si juridice de a contribui sub forma de impozite si taxe la constituirea fondurilor bugetare da nastere la „creanta fiscala” pentru buget si „obligatie fiscala” pentru agentul economic.