Statutul Juridic al Străinilor în Republica Moldova

Introducere

Pe teritoriul oricărui stat, alături de cetăţenii statului, conveţuiesc şi alte categorii de indivizi care nu fac parte din poporul statului respectiv şi care nu sunt în legătură politico-juridică cu acest stat: persoane aflate în misiuni speciale (diplomaţi, reprezentanţi ai organismelor internaţionale, militari, agenţi economici, turişti etc).

Problema acestei categorii de persoane a cunoscut o istorie lungă şi complicată. Ea există aproximativ 3 mii de ani, din momentul c înd civilizaţia a cunoscut primele formaţiuni statale şi populaţia s-a divizat după principiul teritorial, fapt care a dus la apariţia termenului "străin". Această problemă s-a rezolvat în mod diferit în diferite epoci istorice, în diferite formaţiuni social-economice, în state concrete.

Atitudinea faţă de persoanele străine a cunoscut o evoluţie complexa în istoria mondială: de la ostilitatea vădită pînă la proclamarea indulgentei faţă de ele, de la lipsa unui statut juridic pînă la acordarea unor drepturi şi datorii, a unei protecţii juridice.

Cu toate acestea problema rămîne a fi actuală şi astăzi. Astfel, din punctul de vedere al statutului juridic de care se bucură aceste persoane în perioada cît se află pe teritoriul unui stat străin, se disting următoarele situaţii:

- Situaţia persoanelor care au o cetăţenie şi se bucura de protecţia statului în condiţiile prevăzute de tratatele bilaterale, regionale sau internaţionale;

- Situaţia persoanelor care nu au nici o cetăţenie (apatrizii).

- Situaţia persoanelor care îşi părăsesc propria ţară definitiv sau pentru un termen nedefinit, în căutarea unor condiţii de trai mai favorabile (migranţii)

- Situaţia persoanelor care nu mai pot sau nu mai doresc să beneficieze de protecţia statului la care sunt ataşaţi prin relaţii de cetăţenie (refugiaţii).

În legislaţia actuală a tuturor statelor pot fi regăsite norme de drept ce reglementează modul de intrare în ţară a străinilor, drepturile, datoriile şi responsabilitatea lor. Este adevărat că cercul de drepturi şi obligaţii, realitatea exercitării drepturilor şi libertăţilor de care cetăţenii străini şi persoanele fără cetăţenie în state diferite capătă trăsături specifice, care sunt în dependenţă directă de condiţiile social-economice şi politice existente într-un stat aparte, de caracterul şi scopul politicii interne, nivelul democraţiei,culturii, de tradiţiile istorice, naţionale.

§ 1. Condiţia juridica a străinilor

Condiţia juridică a străinilor (regimul juridic aplicabil străinilor) reprezintă „un conglomerat de drepturi şi obligaţii specifice raporturilor juridice ale străinilor, care aparţin diferitelor ramuri de drept" .

Într-o altă sursă condiţia juridică a străinilor este determinată ca „ansamblu de drepturi şi obligaţii specifice, consacrate de legea statului în care se află străinul în mod temporar (legea statului de reşedinţă), ceea ce face ca unii autori să-i recunoască un caracter unilateral" .

Atitudinea calitativ nouă faţă de statutul străinilor este determinată de următoarele împrejurări:

- străinii, în calitate de fiinţe umane, au drepturi naturale inalienabile care nu pot fi îngrădite sau desconsiderate de nici o putere (dreptul la viaţă, dreptul la integritate fizică şi psihică, dreptul la libertate etc);

- în calitate de fiinţe umane, pe lîngă drepturile naturale, străinii pot beneficia, fără prejudicii pentru statul de reşedinţă, şi de alte drepturi pentru a căror exercitare nu este absolut necesară calitatea de cetăţean (dreptul la învăţătură, dreptul la muncă etc);

- în virtutea faptului că numai cetăţenii statului sunt deţinătorii suveranităţii naţionale, străinii, pe teritoriul statului de reşedinţă, sunt privaţi de dreptul electoral, de dreptul de a participa la guvernarea acestui stat şi de alte drepturi politice;

- există şi unele reguli mai noi care recunosc străinilor şi drepturi fundamentale fără condiţia cetăţeniei (se are în vedere căzu apatrizilor, refugiaţilor, ş.a.) .

Apelînd la practica constituţională mondială, ne convingem că legislaţia naţională a statelor asigură diferite regimuri juridice străinilor fundamentate pe mai multe forme de tratament determinate de legislaţia naţională, de legislaţia internaţională sau de tratatele internaţionale.

Actualmente putem vorbi despre următoarele regimuri juridice acordate străinilor:

1. Regimul naţional. Este cea mai democratică formă de tratament a străinilor în condiţiile căreia străinii, în mare măsură, sunt egalaţi în drepturi cu cetăţenii statului respectiv. Străinii însă pot fi limitaţi în unele drepturi, de exemplu, dreptul la libera circulaţie, din considerente de securitate; drepturile electorale; dreptul de a se asocia în partide politice; nu pot ocupa anumite funcţii publice şi nu pot fi supuşi serviciului militar.

2. Regimul clauzei naţiunii celei mai favorizate (favorabilităţii majore). Este o formă de tratament consacrată în tratatele internaţionale (de regulă, în acorduri de navigaţie sau comerciale), acordă cetăţenilor statului cu care s-a încheiat tratatul acelaşi regim avantajos de care se bucură cetăţenii unor state terţe.

3. Regimul preferenţial Se deosebeşte prin acordarea străinilor anumitor privilegii şi priorităţi (de obicei, în relaţiile cu statele vecine) în domeniul comerţului şi comunicării populaţiei din preajma frontierei.

4. Regimul special. Constă în înzestrarea unor categorii de străini cu anumite drepturi prevăzute în legislaţia naţională sau în acordurile internaţionale pentru unele domenii de activitate.