Stocuri

Capitolul I. GESTIUNEA ŞI EVIDENŢA OPERATIVĂ A STOCURILOR

1.1. CONŢINUTUL ŞI STRUCTURA STOCURILOR ŞI A PRODUCŢIEI ÎN CURS DE EXECUŢIE

Stocurile şi producţia în curs de execuţie cuprind ansamblul bunurilor şi serviciilor din cadrul întreprinderii, destinate fie a fi vândute în aceeaşi stare sau după prelucrarea lor în procesul de producţie, fie a fi consumate la prima lor utilizare1.

Spre deosebire de celelalte categorii de bunuri aflate în întreprindere (imobilizãrile), stocurile şi producţia în curs de execuţie se caracterizeazã prin aceea cã se consumã la prima lor utilizare în procesul de producţie şi trebuie înlocuite cu exemplare noi de acelaşi fel, deci ele intrã şi ies în şi din patrimoniu în mod continuu, în cadrul fiecãrui ciclu de exploatare, care nu poate fi mai mare decât un an.

În cadrul ciclului de exploatare se parcurg mai multe faze ale circuitului economic din întreprindere: aprovizionare – producţie – desfacere, în care stocurile îşi schimbă forma, cât şi conţinutul lor material.

- În gestiunea întreprinderii, stocurile se grupează în stocuri propriu-zise şi producţie în curs de execuţie2.

În cadrul stocurilor propriu-zise se includ:

● Materiile prime, care participă direct la fabricarea produselor şi se regăsesc în produsul finit integral sau parţial, în starea lor iniţială sau transformată;

● Materialele consumabile, care participă la procesul de fabricaţie sau de exploatare fără a se regăsi, de regulă, în produsul finit (combustibili, materiale pentru ambalat, furaje, seminţe, piese de schimb, etc.);

● Produsele finite, reprezintă produsele care au parcurs în întregime fazele procesului de fabricaţie şi nu mai au nevoie de prelucrări ulterioare, putând fi depozitate în vederea livrării lor;

● Semifabricatele, prin care se înţeleg produsele care nu au parcurs toate fazele procesului tehnologic;

● Mărfurile, respectiv bunurile pe care întreprinderea le cumpără în vederea revânzării;

● Ambalajele, sunt acele bunuri necesare protecţiei materialelor şi mărfurilor în timpul transportului şi depozitării, precum şi pentru prezentarea lor comercială. În structura ambalajelor există:

- ambalaje refolosibile goale sau procurate odată cu materialele şi mărfurile aprovizionate;

- ambalaje confecţionate de întreprindere;

- ambalaje restituite de clienţi potrivit contractelor încheiate cu aceştia.

1Bojian Octavian – Contabilitatea întreprinderilor, Bucureşti, Editura Economică, 1999, pag. 109

2Sabău Crăciun, Pereş Ion, Cotleţ Dumitru, Marius Niculescu, Popa Adina, Pereş Cristian – Contabilitatea întreprinderii, Timişoara, Editura Eurostampa, 2001, pag. 34

● Materiale de natura obiectelor de inventar, reprezintă bunuri cu valoare mai mică decât limita prevăzută de lege pentru a fi considerate mijloace fixe, indiferent de durata lor de serviciu, sau cu o durată mai mică de un an, indiferent de valoarea lor. Obiectele de inventar în folosinţă se evidenţiază distinct în contabilitatea analitică.

Producţia în curs de execuţie, reprezintă producţia care nu a trecut prin toate fazele de prelucrare, prevăzute în procesul tehnologic, precum şi produsele nesupuse probelor şi recepţiei tehnice sau necompletate în întregime, considerate producţie neterminată. De asemenea, în cadrul producţiei în curs de execuţie se includ lucrările şi serviciile, precum şi studiile în curs de execuţie sau neterminate.

Toate aceste bunuri şi servicii pot face obiectul contabilităţii stocurilor şi producţiei în curs de execuţie numai în măsura în care ele sunt în proprietatea întreprinderii, incluzându-le şi pe cele aflate în custodie, în prelucrare sau consignaţie la terţi3.

Activele circulante materiale, concretizate în diverse stocuri şi producţie în curs de execuţie, se află succesiv şi neîntrerupt în diferite faze ale procesului de producţie şi comercializare. Această caracteristică a stocurilor de a participa continuu la stadiile circuitului economic şi de a descrie în cadrul exerciţiului mai multe rotaţii relevă aportul lor la realizarea cifrei de afaceri şi la valorificarea capitalului. De aceea, gestiunea stocurilor, asigurarea şi utilizarea raţională a acestora constituie un obiectiv principal al conducerii întreprinderilor, la realizarea căruia contabilitatea prin funcţiile sale poate avea o contribuţie însemnată.

Menţinerea stocurilor la nivel minim indispensabil pentru a putea permite funcţionarea normală a întreprinderii asigură formarea stocului-util. Există două noţiuni de stoc-util:

- stocul-normal, optim sau ideal, care asigură nivelul de rentabilitate optimă;

- stocul-util efectiv, respectiv minimul de stoc care este necesar la funcţionarea întreprinderii.

În situaţia iregularităţilor posibile în aprovizionare, întreprinderile constituie uneori stocuri de siguranţă. De asemenea, pot folosi prilejul de a face achiziţii în condiţii favorabile, în funcţie de posibilităţile lor financiare, pentru a conserva un stoc de rezervă conjunctural-speculativ.

- După locul la care se află la un moment dat, stocurile pot fi4:

a) stocuri aflate în depozitele întreprinderii;

b) stocuri în curs de aprovizionare;

c) stocuri aflate la terţi, pentru prelucrare sau păstrare.

La rândul lor, stocurile aflate în depozitele întreprinderii la un moment dat pot fi grupate din punct de vedere al apartenenţei în:

a) stocuri proprii, proprietare a întreprinderii, care sunt cumpărate sau fabricate şi păstrate pentru a fi utilizate în procesul de producţie. Ele sunt evidenţiate în activul patrimonial al întreprinderii.

3Epuran Mihail, Băbăiţă Valeria, Grosu Corina – Contabilitatea financiară în noul sistem contabil, vol.I, Timişoara, Editura de Vest, 1996, pag.210

4Bojian Octavian – Contabilitatea întreprinderilor, Bucureşti, Editura Economică, 1999, pag.111

b) stocuri ale altor întreprinderi, aflate în păstrare, prelucrare sau reparare, urmând a fi restituite, care sunt evidenţiate în conturi speciale, conturi în afara bilanţului.

- Având în vedere provenienţa lor, stocurile pot fi grupate în5:

a) stocuri provenite din afara unităţii, prin procesul de aprovizionare: materii prime, materiale, obiecte de inventar, mărfuri, etc;

b) stocuri provenite din producţia proprie: produse, animale, etc.

Conform IAS 2, stocurile sunt active6:

a) deţinute pentru a fi vândute pe parcursul desfãşurãrii normale a activitãţii;

b) în curs de producţie în vederea unei vânzãri în aceleaşi condiţii ca mai sus;

c) sub formã de materii prime, materiale şi alte consumabile ce urmeazã a fi folosite în procesul de producţie sau pentru prestarea de servicii.

Valoarea realizabilã netã este preţul de vânzare estimat ce ar putea fi obţinut pe parcursul desfãşurãrii normale a activitãţii, mai puţin costurile estimate pentru finalizarea bunului şi a costurilor necesare vânzãrii.