Stocurile - parte integrată a bilanțului contabil

Capitolul 1 - Delimitări şi structuri privind stocurile

1.1. - Criterii de recunoaştere a activului şi legi de recunoaştere a stocurilor

1.1.1. - Stocurile, parte integrată a bilanţului contabil

Pentru a putea defini şi întelege pe deplin rolul stocurilor în cadrul contabilităţii considerăm că trebuie să facem o scurtă prezentare a întregului tablou din care acestea fac parte, tablou intitulat “bilanţ contabil”.

Bilanţul contabil este o reprezentare grafică, textuală, standardizată, o transpunere în etalon monetar a tuturor elementelor care apar în procesul funcţionării unei întreprinderi. Putem afirma prin urmare că bilanţul contabil este o reprezentare fidelă a patrimoniului.

Bilanţul este prima componentă fundamentală a documentelor de sinteză, documentul oficial prin care trebuie să se asigure imaginea fidelă, clară şi completă a patrimoniului deţinut la un moment dat de un agent economic

Ce se înţelege însă prin patrimoniu- În momentul actual această noţiune "patrimoniu", este considerată deja învechită, depaşită, foarte mulţi specialişti în domeniul contabil influenţaţi de către contabilitatea anglo-saxonă înlocuind această noţiune cu conceptul de: capitaluri proprii + datorii. Această mutare s-a facut datorită faptului ca "patrimoniul" nu îşi mai îndeplineşte rolul său iniţial nemaicorespunzând cu realitatea din ziua de azi în timp ce noţiunea de capitaluri proprii + datorii este destul de "încapătoare" pentru toate exigenţele lumii contabile din zilele noastre. Totuşi ne vom opri asupra a doua definiţii ale "patrimoniului". Prima definiţie priveşte patrimoniul ca un întreg care se poate diviza în unităţile ce îl compun: Patrimoniul este format din ansamblul bunurilor (corporale şi necorporale), al drepturilor şi al obligaţiilor ce caracterizează situaţia unei entităţi patrimoniale la un moment dat Cea de a doua definiţie priveşte patrimoniul de la simplu la complex, de la particular la general: bunurile materiale şi băneşti aduse de fiecare asociat drept aport, precum şi acelea pe care societatea le dobândeşte ulterior alcătuiesc laolaltă patrimoniul societăţii comerciale

Ca o concluzie, cea mai "încăpătoare" noţiune valabilă pentru timpul prezent este aceea de capitaluri proprii + datorii. Prin "patrimoniu", avem tendinţa, analizând doar acest cuvânt să considerăm doar elementele pozitive pentru întreprindere (bunurile) neluând în calcul elemetele "negative" (datoriile), în schimb, capitaluri proprii + datorii deja ne atenţionează din start  adică ceea ce deţin ca bunuri, capitaluri, dar şi ceea ce rezultă din deţinerea şi folosirea acestor bunuri si capitaluri (drepturi + obigaţii).

Determinarea, structurarea şi cunoaşterea "patrimoniului" se realizează cu ajutorul bilanţului contabil care suportă mai multe interpretări:

Din punct de vedere economic bilanţul prezintă capitalurile titularului de patrimoniu. Capitalurile sunt reprezentate atat sub aspectul originii lor, respectiv resurselor (aporturi de capital, rezerve, datorii, beneficii etc.) cât şi al modului de utilizare (bunuri economice, creanţe, pierderi etc.). De aici se poate deduce ecuaţia economică a bilanţului :