Stresul Organizațional

INTRODUCERE

Interesul faţă de starea individului la locul de muncă şi relaţia cu performanţele sale profesionale au generat o serie de cercetări în domeniul resurselor umane. Din această categorie fac parte şi cercetările efectuate de către Hans Seyle şi colaboratorii săi. Aceştia au putut constata, în urma cercetărilor efectuate, că 5 persoane din 6 se simt supuse unor tensiuni la locul de muncă, tensiuni ce sunt suficient de intense pentru a fi resimţite negativ atât de cei în cauză, cât şi de organizaţie. De asemenea, s-a putut constata faptul că 88% dintre subiecţii cercetării reclamă presiunile exercitate descendent (de către conducere), iar restul de 12% au acuzat presiunile exercitate de subalterni. Ipoteza de la care au pornit în efectuarea studiului Hans Seyle şi colaboratorii săi, ipoteză confirmată de altfel ulterior de numeroase cercetări, a fost aceea că în cadrul organizaţiilor se poate vorbi de un stres specific, stresul organizaţional.

Presiunea exercitată de schimbările frecvente din mediu conduce la tot mai multe situaţii în care luarea deciziilor se face în ritm alert. Starea de stres poate apărea, în acest caz, prin conştientizarea posibilelor efecte ale unei decizii insuficient elaborate. În plus, cu toţii suntem afectaţi într-un moment sau altul de stres, mai ales în condiţiile fenomenului economiei româneşti, specifice perioadei de tranziţie. Deşi stresul nu este nici pe departe un fenomen nou, totuşi, acesta capătă tot mai mult un caracter global, afectând deopotrivă ţările, categoriile socio-profesionale, societatea, în general.

I. STRESUL ORGANIZAŢIONAL – CONCEPTE

I. 1. DEFINIŢIA STRESULUI

Stresul a fost definit de Jonas şi Crocq astfel: „Stresul este o reacţie fiziologică şi psihologică de alarmă, de mobilizare şi de apărare a organismului (sau, mai bine, a individului, a persoanei) faţă de o agresiune, o ameninţare sau chiar – s-ar putea spune – faţă de o situaţie trăită neobişnuită” . O altă abordare este cea propusă de Ph. Jeammet şi colaboratorii săi: „Noţiunea de stres, în accepţia ei cea mai largă, cuprinde orice agresiune asupra organismului, de origine externă sau internă, care întrerupe echilibrul homeostatic. Această acţiune poate fi fizică, sub forma stimulilor nociceptivi (temperatură, zgomot) sau a agenţilor traumatizanţi, infecţioşi sau toxici. Ea poate viza nivelurile cele mai înalte ale integrării senzoriale şi cognitive, perturbarea atingând în acest caz sistemul de relaţie al subiectului cu mediul său” .

Stresul şi oboseala profesională, numite şi bolile secolului, sunt cele mai grave disfuncţionalităţi care apar în munca de birou. Din această cauză a apărut necesitatea organizării ergonomice a muncii în birouri. Dacă până în 1989 factorii stresanţi erau generaţi de sistemul politic, în prezent, societatea de tranziţie generează noi tipuri de situaţii stresante cum ar fi: incertitudinea, schimbările rapide şi adesea imprevizibile, concurenţa, şomajul, necesitatea reorientării şi recalificării rapide şi, nu în ultimul rând, scăderea nivelului de trai.

Stresul organizaţional poate fi definit astfel: “Răspunsuri fizice şi emoţionale, vătămătoare, ce apar atunci când solicitările locului de muncă nu corespund capacităţilor, resurselor, trebuinţelor persoanei, putând conduce la deteriorarea sau chiar vătămarea stării de sănătate.”, sau “O reacţie emoţională, cognitivă, comportamentală şi fiziologică la aspectele agresive şi nocive ale specificului muncii, mediului de muncă şi a climatului organizational; este o stare caracterizată de nivele ridicate de stres şi adesea prin sentimentul de neputinţă în soluţionarea sarcinilor.”