Structura Financiară a Întreprinderii

Structura financiara-concept, obiective si elemente

Daca în perioada anilor ’60 o întreprindere încerca sa obtina o linie de creditare pe termen mediu în conditiile în care trezoreria ei era excedentara datorita ciclului de exploatare (nevoie de fond de rulment) negativ si considerând ca fondul de rulment era negativ banca sfatuia clientul ei sa procedeze la o crestere de capital.

Conducerea întreprinderii a realizat ca o asemenea operatiune nu ar face decât sa creasca inutil disponibilitatile deja existente. Banca în schimb recomanda întreprinderii sa mentina viteza de rotatie a stocurilor sale pentru a crea o nevoie de finantare la nivelul exploatarii. O asemenea atitudine întâlnita în perioada anilor’80 avea avantajul ca se putea realiza o analiza a riscului pe care îl reprezentau întreprinderile cu nevoi de rulment negative.

Treptat în conditiile unor fonduri de rulment negative sau datorita proiectelor de investitii importante, conducatorii întreprinderilor au înteles importanta si necesitatea datoriilor bancare.

În perioada actuala accesul la creditele bancare (în general) este foarte greu datorita conditiilor “drastice” impuse de catre bancheri, în conditiile în care din punct de vedere al întreprinderii (indiferent de marime), înfintarea, evolutia si mentinerea pe piata nu pot fi realizate exclusiv cu capitalul social fara împrumuturi si/sau datorii de la institutiile financiare de creditare.

Facând o analiza a structurii pasivului întreprinderilor reiese ca majoritatea au diferite surse de finantare: actiuni ordinare, actiuni preferentiale, împrumuturi (datorii pe termen lung), datorii pe termen mediu si/sau scurt, obligatiuni etc. De unde reiese ca întreprinderile care sunt finantate integral cu capital propriu sunt foarte putine, dar nici o întreprindere nu îsi desfasoara activitatea în conditiile în care îndatorarea sa se gaseste în procent de 100%.

Problema care se pune este de a stii daca folosirea unei anumite modalitati de finantare are influenta asupra costului unei alte surse de finantare si de a aprecia efectul îndatorarii asupra costului de capital al întreprinderii.

A determina structura financiara înseamna a determina raportul dintre datoriile financiare si capitalurile proprii, asfel încât sa se poata obtine un ecilibru financiar în privinta sustinerii activului economic.

1.1. Conceptul de structura financiara

Termen de structura este împrumutat din limba latina “struere”care înseamna construire, maniera în care un edificiu este construit sau un lucru este dispus si aranjat.

Structura mai poate însemna maniera în care parti ale unui ansamblu sunt asezate între ele.

În stiintele sociale (în general),1 structura se defineste ca un aranjament al partilor unui ansamblu abstract de fenomene, sistem complex luat în considerare ca fiind caracteristic acestui ansamblu stabil cu aceleasi valori si sensuri.

In economie acest termen structura reprezinta:

-“proportie si relatie ce caracterizeaza un ansamblu economic localizat în timp si spatiu”

-“elementele unui ansamblu economic care apar ca relativ stabile”, cum ar fi structura de productie

-“organizare complexa a elementelor si importanta prevazuta pentru elementele sale esentiale.

Structura este conceputa ca un ansamblu organizat de raporturi, ca un sistem de relatii care nu sunt aparente în obiectul considerat partial sau total.

In general, notiunea de structura este formala.” Este un sistem operational cu semnificatie nedefinita care grupeaza elementele într-un numar fara a li se specifica natura, dar carora li se defineste functia si anumite rezultate, în ceea ce priveste elementele sale”.2

În economia politica, structura unei entitati economice, reprezinta ansamblul de proportii si relatii care caracterizeaza entitatea în anumite conditii si la un anumit moment. În cadrul întreprinderi, structura poate fi definita ca un ansamblu de mecanisme, prin care o întreprindere sau mai general, o organizatie repartizeaza coordoneaza si controleaza, activitatile si încearca sa orienteze comportamentul