Structura și evoluția legii contabilității

Introducere

Culegerea, prelucrarea si comunicarea datelor din sfera de cunoastere a contabilitatii este guvernata de un ansamblu de norme, principii, reguli si proceduri. In acest mod, este posibila solutionarea optima a problemelor de contabilitate, precum si obtinerea unor informatii reale, relevante si comparabile. Dialogul dintre producatorul si utilizatorul informatiei contabile presupune satisfacerea unor necesitati informationale in continua diversificare.

Realitatile societatii moderne ne arata ca odata cu dezvoltarea economiei de piata si sporirea gradului de complexitate al acesteia, trebuie sa se dezvolte corespunzator, ca arie, continut, operativitate si informatie economica, pentru ca aceasta sa poata furniza elemente necesare luarii deciziilor, sa poata reflecta precis situatia patrimoniala a entitatilor si rezultatele activitatii economico-financiare.

Ca orice altă ştiinţă, şi contabilitatea prezintă o istorie şi o evoluţie în timp. Deşi originea acesteia nu poate fi stabilită cu precizie, totuşi, s-a constatat apariţia şi întrebuinţarea ei chiar din comuna primitivă. S-au găsit mărturii care atestă că socotelile se ţineau în antichitate cu ajutorul funiilor înnodate, a mărgelelor înşirate, a crestăturile făcute în lemn. Urme de registre şi sisteme de contabilitate au fost lăsate de egipteni, fenicieni, greci şi romani. În ţara noastră prima lucrare de contabilitate apare la 1837 sub numele de „Pravila comercială” datorată lui Emanoil Ioan Nechifor. Întemeietor al contabilităţii în România este considerat însă Theodor Ştefănescu, care în anul 1881 a pus bazele contabilităţii în partidă dublă, publicând primul curs de contabilitate. În ceea ce priveşte reglementarea contabilă, aceasta datează încă din perioada interbelică. Trecerea la economia planificată şi centralizată, începând cu anul 1949 a însemnat şi introducerea unei reglementări stricte a contabilităţii, proces cunoscut şi sub denumirea de normare a contabilităţii.

Evenimentele din decembrie 1989 ne-au gasit cu un sistem contabil monist, bazat pe o normare excesiva. Ulterior s-a pus in discutie sistemul de contabilitate monist, dar fara sa ne aduca modificari substantiale acestuia.

După anul 1990, România s-a confruntat cu problema alegerii modelului de contabilitate care să îi servească drept sursă de inspiraţie. Astfel, a fost adoptat un model contabil asemănător cu cel al Franţei. Începutul reformei contabile s-a concretizat sub forma Legii contabilităţii nr. 82/1991. Fiind înscrisă într-un cadru contabil continental, ea instaurează un sistem dualist în care contabilitatea financiară este normalizată şi este disociată de contabilitatea analitică care devine liberă şi facultativă .

Structura Legii contabilităţii nr. 82/1991

Legea contabilităţii a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi Senat, în şedinţa comună din 20 decembrie 1991,cu respectarea prevederilor art. 74 alin, (2) şi 76 alin. (2) din Constituţia României, si a fost publicată ulterior în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265/1991. Aceasta lege are drept obiect trasarea unor linii generale de urmat de catre societati, in vederea tinerii contabilitatii proprii, ea fiind completata cu celelalte reglementari in vigoare.

Aspectele prezentate prin intermediul acestei legi, care reglementeaza organizarea si conducerea contabilitatii in Romania, se refera la: fixarea obiectivelor contabilităţii în scopul redării unei imagini fidele, clare şi complete a patrimoniului, situaţiei financiare şi a rezultatului; noi principii de evaluare; punerea în evidenţă a importanţei inventarierii; considerarea contabilităţii ca un instrument care permite să se cunoască, să se gestioneze şi să se controleze patrimoniul şi rezultatul; contabilizarea cheltuielilor şi veniturilor după natura lor .

Capitolul I din aceasta lege este intitulat Dispoziţii generale si conţine precizări cu caracter general referitoare la contabilitate: instituţiile care au obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitate proprie, printre care se numără: regiile autonome, societăţile comerciale, societăţile şi companiile naţionale, institutele naţionale de cercetare - dezvoltare, societăţile cooperatiste şi celelalte persoane juridice; rolul contabilităţii în cunoaşterea poziţiei financiare a unei instituţii; obligativitatea ţinerii contabilităţii în limba română, monedă naţională şi în partidă dublă; instituţia abilitată în emiterea normelor metodologice contabile; înregistrarea cronologică a operaţiunilor; inventarierea şi evaluarea elementelor patrimoniale şi nu în ultimul rând, specificarea documentului oficial de gestiune – bilanţul contabil.

In ceea ce priveste Capitolul II denumit Organizarea si conducerea contabilitatii, face referire la persoanele răspunzătoare de conducerea şi organizarea contabilităţii, respectiv persoanele cu studii economice superioare. De asemenea, sunt enumerate câteva reguli de ţinere a contabilităţii, cum ar fi: contabilitatea mijloacelor fixe se ţine pe categorii şi pe fiecare obiect de evidenţă; contabilitatea valorilor materiale se ţine cantitativ şi valoric sau numai valoric; valoarea acţiunilor emise sau a altor titluri precum şi vărsămintele efectuate în contul capitalului subscris se reflectă distinct; contabilitatea clienţilor şi furnizorilor, a celorlalte creanţe şi obligaţii se ţine pe categorii, precum şi pe fiecare persoană fizică sau juridică; contabilitatea cheltuielilor/veniturilor se ţine pe feluri de cheltuieli/venituri , după natura lor; profitul sau pierderea se stabileşte lunar iar repartizarea profitului se înregistrează în contabilitate pe destinaţii.

Capitolul III, Registrele de contabilitate, face referire la registrele de contabilitate obligatorii, acestea fiind: Registrul-jurnal, Registrul-inventar şi Cartea mare. Registrele de contabilitate şi documentele justificative trebuie să fie păstrate timp de 10 ani de la întocmire, excepţie făcând statele de salarii care trebuie păstrate 50 de ani, iar în caz de pierdere sau sustragere acestea trebuie reconstituite în decurs de 30 de zile de la constatarea faptei.

Capitolul al IV-lea, Situaţii financiare, prevede faptul că situaţiile financiare sunt obligatoriu de întocmit de către fiecare persoană juridică iar exerciţiul financiar începe la data de 1 ianuarie şi se încheie la 31decembrie, excepţie făcând primul an de activitate, exerciţiul financiar începe la data înfiinţării. Implicit, acesta cuprinde informaţii generale despre elementele componente ale documentul oficial de gestiune(bilanţ, contul de profit şi pierdere, contul de execuţie în cazul instituţiilor publice, anexe şi raportul de gestiune). Pentru regiile autonome, societatile comerciale si societatile/companiile nationale in care statul detine cel putin 20% din capitalul socia, precum si pentru celelalte persoane juridice, Ministerul Finantelor Publice poate stabili intocmirea si depunerea situatiilor financiare si la alte perioade decat anual, in cadrul exercitiului financiar .