Studiu Comparativ Privind Întocmirea și Prezentarea Situațiilor Financiare în România și în Marea Britanie

Putem să presupunem că, odată ce omul a devenit o fiinţă economică (homo oeconomicus), a apărut şi nevoia de măsurare şi înregistrare a activităţii sale economice desfăşurate la nivel individual sau comunitar. Nevoia unei contabilităţi a fost prezentată atât la deţinătorii de putere asupra unei colectivităţi (părinţi, preoţi, regi etc.), cât şi la cei care practicau schimburi comerciale, pentru a măsura, a memoriza, a comunica şi a autentifica diferite „fapte” economice sau, mai general, raporturi sociale. Modelele de măsurare şi înregistrare contabilă au fost foarte variate, ca şi suportul material pe care s-au realizat, şi încep cu încrustările în os sau piatră, cu însemnările pe ţăbliţe de lut ars sau papirus, iar mai apoi cu ţinerea registrelor contabile din hârtie şi până la epoca contemporană, caracterizată prin dematerializarea înregistrărilor contabile, prin utilizarea prelucrării electronice a informaţiei. Nu întâmplător se spune că „istoria contabilităţii se confundă cu cea a cifrelor” (Burlaud, 1991).

Este ştiut că literatura contabilă românească a apărut la mijlocul secolului al XIX-lea (prima lucrare de contabilitate în limba română este „Pravila comerţială” a lui Emanoil Ioan Nichifor, apărută la Braşov în 1837), mult mai târziu în comparaţie cu ţările europene occidentale. Cauza acestei întârzieri se explică prin penetrarea târzie a formelor economiei capitaliste în spaţiul românesc. Pe de altă parte, absenţa sau slaba dezvoltare a cunoştinţelor legate de afaceri în general şi de contabilitate în particular poate fi o explicaţie adusă perpetuării până târziu, la începutul secolului al XX-lea, a unor forme feudale în economia românească.

Britanicii au construit în imperiul lor o şcoală de contabilitate anglo-saxonă. După ce au importat contabilitatea în partidă dublă de la maeştrii italieni (cu multe secole în urmă), ei au încercat să exporte „cultura profesiei contabile de tip liberal” (ideea de instituţionalizare a profesiei) şi imaginea fidelă (un concept). Acolo unde au reuşit „să exporte” un întreg mod de a fi şi de a trăi, au reuşit să se impună şi prin vectorul „contabilitate”.

Capitolul 1. Particularităţi ale contabilităţii din Marea Britanie

1.1. Reglementările contabile şi fiscale în Marea Britanie

Spre deosebire de un specialist din Europa continentală, care, pentru a stăpânii contabilitatea, are nevoie de un sistem complex de cunoştinţe fiscale, în Regatul Unit, înţelegerea contabilităţii nu impune cunoaşterea fiscalităţii.

În pofida prejudiciului fiscal, o întreprindere britanică are interesul să maximizeze beneficiul său. Afirmăm, în general, că determinarea beneficiului impozabil în ţările anglo-saxone este independentă de conturile sociale şi, de aici, că nu există o stare conflictuală între preocuparea de a satisface cerinţele investitorilor (altfel spus, piaţa financiară) şi dorinţa de a minimiza impozitul. Realitatea este însă mai complexă. Ceea ce este cert este faptul că înregistrările contabile nu sunt determinate pentru calculul beneficiului fiscal (taxable profit). Spre deosebire de o ţară ca România, o cheltuială poate să fie deductibilă fiscal fără ca ea să fie contabilizată. În vederea determinării rezultatului impozabil, amortizările (deprecierea) sunt calculate pe baza duratelor de viaţă admise de autorităţile fiscale, indiferent care sunt cele utilizate în contabilitate. Orice diferenţă între contabilitate şi documentaţia fiscală trebuie să fie justificată.